― Și eu care credeam că ți-ai găsit altă iubită.
Mi-am scos nasul din mormanul de hărții contabile și m-am întors spre ușă. Când lucram, eram atât de absorbit de munca mea, încât nici nu mai auzeam ce se întâmplă în jurul meu.
― Kathryn? am îngânat zăpăcit. Ce faci aici?
― Daca Mohamed nu vine la munte...
Cu un nod în gât, am dat drept replica o privire încruntată, nu că s-ar fi sinchisit ea de supărarea mea. La cum era îmbrăcată, sau mai bine zis, dezbrăcată, nu avea să se sperie dintr-atât. Și judecând după experiențele trecute, cele mai bune partide de sex urmaseră după ce inițial mă umplea de nervi. Kathryn și-a legănat buclele roșcate, în același timp desfăcând primii nasturi de la bluza care și-așa abia îi ajungea până la buric.
― O, haide, iubire... s-a miorlăit și cu vocea și cu ochii aia verzi. Mi s-a făcut dor de tine.
I-am îndepărtat apoi buzele cu care tot încerca să mă prindă de o ureche și am rugat-o să mă aștepte câteva momente. Cu inima cât un purice m-am apropiat cât am putut de silrnțios de camera Mireyei, cu gândul să îi închid ușa. Când am văzut că ea nu era acolo, am respirat ușurat. Nu apucase să o vadă pe Kathryn. În următoarea secundă, sentimentul de ușurare a făcut stânga-nprejur. Dacă nu era în cameră, înseamnă că era pe la bucătărie sau, mai rău: ieșise în grădină, de unde ar fi putut-o observa fără probleme.
― Te-a văzut cineva când ai venit?
― Normal că m-a văzut, nătăflețule, a răspuns cu aceeași nonșalanță cu care a lăsat bluza să îi cadă pe podea. Altfel, cum aș fi putut intra?
― Nu la portari mă refer.
Eu încercam pe cât posibil să nu bag în seamă ritualul ei de seducție, ea se dezgolea și mai rău. Dispăruseră și fusta și sutienul, tot ce mai avea pe ea în momentul acela era un amarat de petec negru care acoperea jumătate de pubis, pantofii și ciorapii de mătase, cu tiv de dantelă neagră, ce încercuia pulpele kilometricelor picioare.
― Dar la cine? A întreabat cu ochi șireți și voce subțiată.
― Știi la cine!
Am înghițit în sec, cu privirea spre sânii ei voluptoși. Nu erau ei naturali - pentru că, dat fiind faptul că mama natură la bust o cam trăsese în țeapă, apelase la un renumit chirurg - compensau în schimb prin obrăznicia cu care mi se părea că se uitau și ei înapoi la mine.
Cu toate că nu găseam logica în a mă ascunde de Mireya, mi se pusese un nod în gât. Planul inițial fusese să îmi țin și soția și amanta sub același acoperiș, însă imediat ce am cunoscut-o pe Mireya m-am răzgândit. Iar după ce mi-a demonstrat că mai bine își pune capăt zilelor decât să trăiască în umilință, lui Kathryn i-am interzis inclusiv să mai calce în casă. Cu toate interdicțiile mele, femeile sunt femei și este în ADN -ul lor să încalce regulile. Iar diavolița aceea roșcată le încălca de obicei pe toate.
S-a apropiat ca o felină și și-a trecut unghiile pe pieptul meu. După, a coborât mai jos de curea, hotărâtă să insiste cu masajul, chiar dacă eu mă trăgeam treptat treptat din ce în ce mai în spate.
― Liniștește-te, dragule! mi-a zis domol, chiar mămoasă. Soția ta nu știe că sunt aici.
― Cum nu știe nici că pleci, am completat. Ce-a fost în mintea ta când te-ai hotărât să vii?
Nu mai aveam unde să mă retrag. Biroul îmi pusese proptă și mai în spate mă puteam duce doar sprijinit pe coate. O respingeam pe Kathryn de parcă aș fi fost o școlăriță virgină. Nici nu doream să fac sex cu ea, dar parcă nici nu voiam să se oprească.
CITEȘTI
Delgado
ActionHayak și Mireya sunt copii de mafioți, aparținând celor mai influente familii din gruparea infracțională Delgado. Astfel, sunt obligați să se căsătorească și să preia conducerea grupului mafiot. La început ei par a fi de acord cu atrocitățile care s...