Delgado

Capitolul 4. 7 gloanțe

― Primordial este să tăiem legătura cu furnizorii. Dar paranoicul de Harrold n-a dezvăluit la nicio ședință de unde face rost de cocaină.

― Poate că nu o cumpără, am zis cu un oftat, ci o prepară.

Scott stătea tolănit pe fotoliul meu, cu picioarele pe birou, la fel de îngândurat ca mine. Iar eu, fără să mă sinchisesc de „impertinența” lui, mă plimbam ca un urs morocănos, de jur împrejurul mesei ovale. Aveam nevoie de un om de încredere care să îmi explice în detaliu logistica din spatele afacerilor cu droguri, dar nu era acesta motivul pentru care nu aveam deloc stare. Totuși, importanța subiectului pe care îl dezbăteam reușea oarecum să mă detașeze de amintirea nopții trecute și, mai ales, a dimineții.

― Haide să începem cu o listă cu toți chimiștii noștri și să îi cercetam pe fiecare în parte. Cine le aduce ingredientele, cât le aduce și unde le depozitează. După aceea, ce randament are producția și cui o predau mai departe. O să pară că mă interesează strict teoretic, dacă tot sunt noul lider, cred că e normal să știu cu cine lucrez.

Nu puteam întreba pe față dacă prepara vreunul pentru Harrold, și probabil că cel care chiar lucra pentru el era instruit să nu spună, dar acum aveam șansa de a deduce. Indiscutabil, cei mai mulți bani, din droguri proveneau, așa că prima mea lovitură acolo intenționam să o direcționez. În felul acesta scăpam și de Harrold și îi încetineam și pe ceilalți.

― Cred că în loc să îi cercetam, mai bine ne prefacem că vrem să dezvoltam un drog nou. Și îi chemăm la interviu, zice mimând cu degetele două ghilimele. Cu putin noroc, o să înceapă să se laude singuri.

Planurile noastre erau deocamdată pur teoretice și, cel mai probabil pline de goluri și greșeli puerile. Ce-i drept, nu știam despre cocaină mai nimic. Mă ferisem de ea ca de dracu, chiar dacă Floyd o utiliza destul de des, și de multe ori încercase să mă ispitească și pe mine. Puteam chiar numără pe degete jumătățile de jointuri fumate și comprimatele de Ecstasy ingerate în toata viată. Nu suportam să fiu rupt de realitate. Creierul meu nutrea o nevoie constantă de a fi în gardă, pentru a avea capacitatea de a gândi la rece în orice moment. Nici alcool nu prea consumam. În momentul în care simțeam că încep să plutesc, schimbam orice fel de băutură cu apă minerală. Natura mă înzestrase însă cu capacitatea de a nu mă înmuia chiar așa, de la primele două beri.

― În afară de Harrold, cine ne mai poate da o listă completă a bucătarilor noștri? Pe cine cunoaștem noi, care ar putea ști și care nici nu ar spune nimănui că ne-a dat-o?

Scott se scarpină la ceafă, legănându-se ritmat în fotoliu.

― Poate știe ea? îmi face semn spre camera proaspetei mele soții, iar mie respirația mi se oprește brusc.

Un vierme mi se răsucește din nou prin stomac și înghit în sec, trecut de transpirații. La ce îi făcusem, mai mult ca sigur nici de-ar fi știut nu ar fi vrut să îmi spună. Mă mustra conștiința grav, deși pe jumătate vinovată era și ea. De ce nu s-a împotrivit? De ce?

― Mireya îmi servește pentru un singur scop: acela de a livra lovitura de grație. În plus, nu suntem în cele mai bune – am făcut o pauză cam mare, în care mi-am administrat morala de rigoare - relații, ca să zic așa.

― Ai făcut-o, nu?

Dezamăgirea din privirea lui era ultimul lucru de care aveam nevoie. Nu era destul că mă simțeam mai mizerabil decât un fungus putrezit, trebuia să mă mai facă și el să vreau să mă arunc pe geam.

― Nici nu știu unde am greșit. Știu doar că am adormit îmbrățișați și satisfăcuți, iar dimineața ne-am trezit în plâns. Dar seara a decurs mai bine decât mă puteam aștepta. Chiar nu am idee...