Delgado

Capitolul 5. O hartă

Minciuna făcea parte din rutina zilnică, cu toate astea uram să mint. Nu eram un mincinos chiar prost, doar avusesem la dispoziție atâția ani să îmi perfecționez tehnica, dar Mireya pusese întrebarea de un milion de dolari, și eu, pentru prima dată în istorie nu mi-am găsit cuvintele. Ce voiam eu de la ea era un amalgam de dorințe. O voiam să mă răzbun, o voiam să am pace, o voiam să o distrug, o voiam să o fac fericita. 15 ani de planuri, ticluite în mare secret, cu nimeni altul decât Scott, șlefuite în cel mai mic detaliu, s-au năruit mai repede ca un castel de cărți de joc în bătaia vântului.

― Poimâine mergem amândoi, sau mă duc singur?

― Ha? mi-am scuturat capul ca și când prezența lui Scott mă luase prin surprindere, cu toate că petrecusem amândoi în această cameră toată dimineața.

― Unde ți-e gândul, tocmai acum, când suntem atât de aproape?

― Nicăieri. Scuză-mă! Mă gândeam la...

― La ea? făcând semn cu capul spre camera alăturată.

― Nu... - am minți. Chiar lamentabil de evident. Mai zi-mi o dată: de unde îl știi pe tipul ăsta?

Cu mari eforturi financiare, Scott mituise unul din oamenii mai de jos ai lui Floyd să-l mituiască pe omologul său, din echipa lui Harrold, să ne indice spre un altul, care ar putea afla, cumva, numai el știa deocamdată cum, când anume primea Harrold cocaina și unde o dilua. Pentru că de diluat eram sigur ca o diluează. Era prea lacom pentru a o vinde la puritatea perfectă. Nu era greu să mă furișez până la colțul străzii să cumpăr câteva plicuri din blestemăția aia, însă chiar nu avea rost să mă complic, pentru că îi dibuisem caracterul de mult.

Întrebarea noastră era, dacă o cumpăra deja pură, sau sub forma hidroclorică. Dacă o cumpăra pură, nu avea nevoie de personal prea inteligent să o dubleze cu amidon, însă, dacă o cumpăra impură, sigur avea nevoie de un chimist. Era un plan cam șubred, cu multe necunoscute și mule riscuri, dar de undeva trebuia să începem. Partea bună, și doar pentru planul nostru ciuruit în prea multe privințe - pentru că eu, personal, chiar nu mă bucuram de nenorocirea altora - era că sora celui de-al treilea necunoscut murise de supradozaj, la una din petrecerile, sau mai bine zis orgiile organizate de Harrold.

O depravare de cea mai joasă speță, la care, de voie de nevoie, participasem și eu însoțit de Kathryn. Nu la toate, pentru că nu mă încânta deloc prezența prostituatelor bete și drogate ale lui Willson, dar la minimul necesar încât să nu fiu considerat nepoliticos. Singurul care își permitea să refuze participarea era Alton, însă, deocamdată, eu și socrul meu nu jucam în aceeași ligă, cu tot cu proaspătul meu dobândit rang de lider.

Ca să nu dau cumva de bănuit, sau să nu zică ceilalți că mi s-a urcat din prima șefia la cap, următoarea invitație, care se si preconiza a fi în viitorul foarte apropiat, clar că trebuia să o accept „bucuros". Mă si vedeam trebuind să explic Mireyei unde mă duc și de ce... Mireya trebuia să se împace cu situația, oricum nu avea nici un cuvânt de spus în mariajul nostru forțat. Dar dacă ar fi avut... care ar fi fost metoda corectă de a explica soției, că te duci și tu, puțin, la o orgie?

― Merg și eu, am răspuns după lupte seculare. Vreau să-l vad pe omul acela cu ochii mei.
*

Nu-mi mai vorbise de două zile. Ne priveam unul pe altul cu coada ochiului, parcă de salut, prin ușa deschisă doar așa pe jumătate, cât să pot să mă strecor afară, dar să am oarecum parte și de intimitate, însă de vorbit, nici măcar o șoaptă. Aș fi putut să ies după el, pentru că simțeam nevoia să mă cert cu cineva, cu toate astea, mi se părea penibil să trebuiască să trec pragul ca pisica printre gratii. Și mă plictisisem de moarte. La televizor nu era nimic, de soarele de pe terasa mă săturasem, la internet nu aveam acces, cărți - niciuna.