Delgado

Capitolul 13. Improvizație

Mireya nu știa unde se afla, însă eu da. Era o zonă în care se ajungea cu greu, pentru că drumurile erau înguste și accidentate. Sagala era situată undeva la nord de Los Angeles, pe o zona deluroasă, împădurită de copaci mărunți și arbuști. Puteai ascunde cu ușurință un depozit de mărimea celui pe care mi-l descrisese ea. Dacă nu aș fi știut dinainte de existenta lui, mi-ar fi luat câteva ore bune numai să-l găsesc. Din fericire, tatăl meu colecționase în scurta sa viață foarte multe hărți utile cu zonele în care mai toți asociații Delgado aveau proprietăți.

- Spune-mi ce vrei!

Am urlat în telefon, cu degetele încleștate de parcă aș fi vrut să îi scot inima. După aceea am văzut negură în fața ochilor, așa că am deschis geamul să înspir aerul rece. Aveam o presiune continuă în piept.

Numai gândul că o atinsese pe Mireya și simțeam că îmi explodează creierii. Cu patru ore în urmă găsisem cadavrul bodyguard-ului ei, aruncat într-unul din tomberoanele de la cazinou și de atunci, în continuu, îmi auzeam pulsul în timpane de parcă ar fi bătut tobele. De două zile îmi căutam soția, disperat. Îl alertasem și pe Alton, care după ce mi-a tras cu toată forța un pumn în față și m-a culcat pe splendoarea lui de covor de mătase veritabilă chinezească, și-a adunat toate cunoștintele și a început să o caute și el. Separat de mine.

Willson mă sunase de fapt să se laude că el era cel care o răpise, crezând că o să mai ia prin surprindere. Între timp însă, printr-un miracol, Mireya reușise cumva să mă pună în gardă. Faptul că jegul acela umanoid credea că urma să ne vedem în dimineața zilei următoare îmi dădea un avans impresionant. Mai aveam cel mult 30 de minute și deja vedeam cum îmi înfig unghiile prin beregata lui și strâng până când îi sar din orbite ochii cu care îndrăznise să îmi privească cu jind femeia. Mă cutremuram când mă gândeam la ce ar fi putut să îi facă în tot acest timp. Dar, nu! Nu era timp pentru așa ceva. Nu era timp pentru nimic în afară de un plan bine pus la punct, care să îi ia cu asalt și pe el și pe acoliții lui împuțiți. Cu cât atacam mai devreme, cu atât aveam șanse mai mari să îl prind nepregătit și încă neînarmat la capacitate maximă.

Cu toate că aș fi avut nevoie de oamenii lui Alton, i-am dezvăluit ce se întâmplase cu fiica lui abia după ce m-am asigurat că nu știe nimeni că eu fusesem cel care pusese pe butuci afacerea cu trafic de carne vie. Urma să vina și el după noi, însă cu o întârziere de câteva ore, pentru că Scott gonea spre depozitul din Sagala ca săgeata. În același timp, eu studiam cu atenție schițele cu poziția clădirii și cu geografia împrejurimilor. Pentru a găsi o portiță de acces mai discreta, mi-ar fi fost de ajutor și o schemă cu interiorul, însă până ajungeam la fața locului să văd cu ochii mei cât era de fapt depozitul de mare, trebuia să mă mulțumesc cu acele desene vechi, îngălbenite și mai mult ca sigur nu de actualitate.

Tatăl meu mă ajuta de dincolo de bariera celor vii. Mă întrebam, oare, dacă ar fi știut pe cine încercăm să salvez, mi le-ar fi dat de bună voie? Ar fi fost de acord să îmi risc propria viață și pe cea a familiei mele, pentru a o salva pe fiica celui care îi luase lui viața? Sau mai degrabă m-ar fi împiedicat? Era totuși un plan riscant, care ar fi necesitat mai mult decât cei câțiva oameni de deplină încredere pe care îi aveam, iar Willson, cu toate că nu știa că va trebui să dea piept cu mine atât de repede, mă așteptam să fie, ca de obicei, blindat.

Mă liniștea însă ideea că mama, deși știa cine e Mireya, părea că o acceptase în familie. Așa, cu veșnica ei durere în suflet, sub îngrijirea nurorii sale, din zi în zi, devenea tot mai lucidă și mai dispusă să facă efortul de a depăși acel perpetuu episod depresiv. Nu râdea nici acum, dar nici nu mai plângea în continuu. Iar când a aflat că Mireya este în pericol, m-a îndemnat să fac tot posibilul să o aduc teafără înapoi. Ea, care toată viața s-a temut pentru mine, și care aștepta cu sufletul la gură să mă vadă, pentru a se încredința cu ochii ei că sunt viu, m-a împins practic de la spate, să plec numaidecât în căutarea fiicei celui care 16 ani îmi ținuse viața atârnată de un singur și subțire fir de ață.