Uitare [Vol. 2]

Prolog

***Nicole***

 Mă uitam mirată la fata din faţa mea , nevenindu-mi să cred că este tocmai ea.

 Deşi trăsăturile îi erau aceleaşi, vocea îi era neschimbată, ochii ei spuneau însă ce se întâmplă defapt. Se simţea vinovată, iar asta era uşor de observat, deoarece în ochii ei se putea citi lejer lupta din interiorul său. Se dădea un război pe o scară mare între conştiinţa şi inima sa şi după cum se observă prin lacrimile din ochii săi albaştrii conştiinţă câştigă teren. 

Vampiriţa pe care o ştiam eu se maturizase foarte mult, devenise mult mai atentă la cei din jurul său şi se pare că se ataşase de acel demon care se juca atât cu mintea sa, cât şi cu sufletul, răvăşind-o. Deşi eram în spatele ei am putut observa cum îşi ştergea lacrimile cu dosurile palmelor sale ca de marmură.

 - Nicole... crezi că mă poţi ajuta? a întrebat oftând uşor.

 - Te ajut cum pot Iz, însă trebuie să îmi spui exact cam ce doreşti.

 - Vreau să cobor acolo. Trebuie să cobor! a zis hotărâtă în timp ce s-a ridicat venind spre mine. 

 Acum puteam privi fix acei doi ochi albaştrii cen reflectau în adâncul lor oceanul. Era furtună, deoarece ochii ei erau de un albastru regal şi în ei puteam vedea ura, repulsia. Se ura, dar un sentiment de răzbunare îi acapara întreaga fiinţă. Era mai hotărâtă ca niciodată, dar nu o puteam lăsa să facă asta, era mult prea riscant, chiar şi pentru o nemuritoare. 

 - Iz, iartă-mă, dar... 

 - Nici un dar! Nu vreau să aud că nu poţi! Trebuie să poţi, mi-o tăie ea. 

 Am tăcut preţ de câteva secunde lăsând liniştea să o calmeze, după care am inspirat adânc şi am zis:

 - Iz... e mult prea riscant!

 - Deci poţi! Nu îmi pasă cât e de riscant! Nicole, ne cunoaştem de mici, am copilărit împreună, am trecut prin atâtea împreună. În acest an în care ai lipsit pentru a îţi termina studiile toată viaţa mea a fost dată peste cap. Nu am fraţi, nu am surori, nu mai am familie, iar tu eşti cea mai bună prietenă a mea. Nu mai am pe nimeni, Nicole, pe nimeni care să mă ajute, doar tu mă mai poţi salva. Nicole scapă-mă, a spus Iz cu lacrimi în ochi şi pe obraji, scapă-mă de mine! Din cauza mea e acolo, tot eu voi fi cea care îl va scăpa. 

 - Sunt riscuri mult prea mari Iz! Poţi rămâne prinsă între lumi sau poţi rămâne blocată acolo. Vraja este posibil să nu îmi iasă aşa cum trebuie, având în vedere că nu am mai folosit-o până acum şi dacă nu îmi iese pot aparea complicaţii şi reacţii adverse. Nu se ştie cât te pot ţine în transă sau cât pot ţine portalul deschis, e magine neagră, Iz, la care şti bine că eu nu am acces. Pe lângă toate astea... în magia neagră, fiecare vrajă are preţul său... 

 - Sunt pregătită de orice şi îmi asum! Voi plăti orice preţ, doar să fie aici cu mine, a spus Izabell calmându-se. Ce trebuie să fac?

                                                                                                ~*~ 

 ***Izabell***

 Mă simţeam din ce în ce mai ciudat. Mă îngrozea gândul că aveam să cobor în Infern, iar acum că Nicole îşi crease atmosfera mă speria şi mai tare.

 Am înghiţit în sec şi am privit atent, după care am întrebat cu o oarecare reţinere:

 - De ce ai acoperit oglinzile?