Uitare [Vol. 2]

Capitolul 6: Dimineţi târzii

***Izabell***

Mergeam aproape adormită pe aleea din faţa casei. Încă o noapte nedormită, încă o dimineaţă târzie. După ce nesimţitul a dispărut, lăsându-mă cu ochii în sore, mai bine spus în lună, am hotărât să mă aşez la loc pe iarba rece. Nici nu ştiu cât de repede trecuseră orele şi abia acum, când soarele se ridica mândru m-am hotărât să mă întorc în locul pe care ar fi trebuit să îl numesc casă.

Am intart încet, încercând să nu trezesc pe nimeni, dar fără şanse. Imediat ce am intrat Marcus şi Gabriel erau pe canapea cu o cană mare de cafea în mână. Faţa li se crispă în clipa în care m-au văzut, de parcă se uitau la o fantomă, oare eram atât de urâtă?

- La ce dracu' vă hliziţi aşa? am zis scurt.

- La nimic... unde ai fost? spuse Marcus.

- Am simţit nevoia să mă plimb, sau nu mai am voie?

Marcus stramba din buze.

- Ba da, dar trebuia să ne anunţi.

- Tot aia, am spus dând să urc scările.

- Miroşi ciudat... cu cine te-ai plimbat? întrebă Marcus serios.

- Cu maică-ta, zic scurt.

- Nu cred că mama miroase a fum şi a moarte. Nu ştiam că te-ai împrietenit cu Întunecaţii.

Imi venea sa-l bat mar dar imi era imposibil de somn.

- Eu sunt sigură că miroase a moarte, că doar e moartă de ceva secole. Hai Marcus scuteste-mă şi lasă-mă îmi e somn, şi dacă tot te interesează am fost la ai mei la cimitir.

- Ai grijă, Iz... nu ştii cât de periculos poate fi.

- Să mă duc să îmi văd părinţii? Scuteşte-mă!

- Te previn Iz, nu ai voie să te mai apropii de el. Mai ales acum că a dat spargere în depozit...

În acea clipă mi-a picat cerul în cap. Ce mama dracului a spus idiotul din faţa mra despre celălalt idiot? Nu, cred că nu am auzit bine.

- Ce face? am întrebat zâmbind larg.

- Exact ce ai auzit. Depozitul dispune doar de jumătate din cantitatea necesară, iar transportul a fost anulat. Asta mulţumită prietenului tău Întunecat, spuse Marcus zâmbind mândru.

- Scuză-mă că pun această întrebare idioată, dar, boul din faţa mea, cel cu care tocmai vorbesc, unde mama dracului erau? l-am întrebat pe Gabriel, arătând spre Marcus.

- Tipul Întunecat a fost mult mai rapid şi mai silenţios de cât ne aşteptam. Nu am putut să-i facem faţă... e mult prea puternic. Însă a zis că adoră să facă afaceri cu tine, mărturisi Gabriel oarecum agitat.

- Idioţi, am spus mai mult pentru mine. Bine! Rezolv singură, dar după ce mă întorc, am spus plecând rapid.

Mă îndreptam cu cea mai mare viteză spre casa părăsită. Aveam nevoie de somn, foarte mult somn, după mai vedem.

Cum am ajuns în casă am ignorat mirosul puternic de rozmarin şi m-am îndreptat spre dormitorul meu. Am deschis şi închis uşa brusc şi mi-am aruncat tricoul şi blugii pe scaunul de la birou, rămânând doar în lenjerie. M-am trântit în pat şi am simţit cum pleoapele mi se îngreunează apoi... întuneric.

***Dante****

Foamea încă îmi mai făcea întreg corpul să-mi trepideze nervos, deşi devorasem deja peste zece suflete omeneşti, însă... corpul meu nu dorea orice suflet.... ci sufletul ei. Fir-ar să fie!