Uitare [Vol. 2]

Capitolul 12: Furtuna

***Dante***

Încă nu se inserase, însă nici mult nu mai era până ce soarele avea să apună. Zburam încet mai mult plutind în voia vântului, încercând să-mi golesc din nou mintea şi să uit ceea ce se întâmplase cu câteva minute mai devreme.

Foamea mă devora încet, punându-mi toate simţurile în alertă, dar nu voiam să mănânc. Nu voiam nici să ucid sau să devorez vreun suflet acum. Voiam doar să o văd pe Colţişori. Doar să o văd. Îmi era de ajuns!

Când m-am apropiat de casa părăsită din pădure, am aflat că de fapt nu era atât de părăsită. Ce naiba? Ce era cu atâtea maşini luxoase în faţa casei? Şi cu atâtea lumini, muzică şi oameni? Oare Izabell ţinea o petrecere? Sau s-a gândit să transforme casa într-un club plin de fiţoşi aroganţi şi bogătaşi?

Am aterizat în apropierea casei, după care am mers pe jos până am ajuns la intrarea din faţă. Simţeam prezenţa şi mirosul lui Colţişori... şi al lui Dorian... şi al altor cincizeci de persoane pe care nu le cunosc.

- Doriţi ceva de băut? mi se adresă o fată tânără în timp ce păşeam pe holul de la intrare.

- Apă...

Ea mă privi uşor încruntată însă se întoarse pe călcâie şi plecă. Am scurtat sufrageria din priviri, în timp ce păşeam în încăpere. Nimeni care să-mi fie cunoscut. Muzica era una lentă şi ambientală... iar invitaţii erau şi adolescenţi, dar şi oameni în vârstă, îmbrăcaţi elegant. Ce naiba?

Am păşit spre ieşirea ce dădea în gradină, unde imediat am fost întâmpinat de un miros plăcut. Dulce. Colţişori!

Curtea era plină şi aici, însă pe ea o puteam distinge dintr-o mie. Era îmbrăcată cu o bluză albastră subţire şi largă şi cu niste panataloni de piele... iar în picioare pantofii cu toc îi făceau picioarele kilometrice şi uimitor de atrăgătoare.

M-am sprijinit de pragul uşii şi m-am bucurat de privelişte. Părea să se afle într-o discuţie importantă cu câţiva oameni mai în vârstă, când dintr-o dată ochii ei s-au aţintit asupra mea şi în ei am văzut marea şi cerul Raiului. I-am zâmbit ştrengăreşte, după care am simţit prezenţa fratelui meu. Mi-am întors capul şi l-am zărit pe Dorian.

- Te bucuri de privelişte? mi se adresă el.

- Tu te bucuri de petrecere?

Rânji după care îmi întinse un pahar cu un lichid roşu.Vin. L-am luat şi l-am dat peste cap pe tot.

- Ce faci aici? Ce-i cu petrecerea asta? am întrebat.

- Izabell a avut ideea. E pentru a-şi spori afacerile. Ştii ea chiar face o treabă destul de bună şi are ceva experienţă în afaceri.

L-am privit în ochi pentru câteva secunde, apoi mi-am reîndreptat privirea asupra lui Iz, care încă discuta cu invitaţii. Într-un fel eram mândru de ea deoarece nu era uşor să fii traficant de droguri, iar afacerile sunt grele... dar într-un alt fel nu eram mândru, deoarece afacerile ilegale... nu sunt un lucru bun în viaţă.

- Eşti mahmur. Iar te ţii de prostii, spuse Dorian privindu-mă cercetător.

- Măcar aşa uit de tot rahatul ăsta în care mă aflu.

Dorian îşi trase un scaun şi se aşeză pe verandă, făcându-mă să-l urmez .