Uitare [Vol. 2]

Capitolul 17: Adăpost şi refugiu

***Izabell***

Îl priveam în amănunt pe Dante. Liniile fine ce îi defineau muşchii perfect conturati ai pieptului îl făceau să pară un zeu din mitologiile orientale. Ochii săi străluceau în lumina slabă ce pătrundea în cameră şi parcă mă devorau. Adierea uşoară a vântului făcea perdele să danseze uşor, aşa cum făcea şi cu şuviţele sale rebele, mie provocându-mi fiori pe corpul pe jumătate dezbrăcat.

Îi cerusem aproape imposibilul, atunci când îl rugasem să nu mă atingă, doar să se bucure de spectacolul meu de dans. S-a ridicat pe spate sprijinit în coate, dar l-am atins uşor cu piciorul pe umăr împingându-l la loc şi am continuat să îmi mişc corpul lasciv deasupra lui. Îmi muşcam agresiv buza inferioară şi abia aşteptam să îi simt mâinile cum se plimbă nestingherite pe întregul meu corp. M-am răsucit uşor şi mi-am continuat dansul până când i-am cedat acelei priviri infometate şi m-am aşezat deasupra lui. Am simţit cum mâinile sale urcă pe picioarele mele, ajungând la coapse ca mai apoi să ajungă pe fund.

- Mă omori încet şi în chinuri, Colţişori! Ce am făcut să merit o aşa torută?

- Eu nu o consider tortură, am spus afundându-mi gura într-a lui.

Acesta râse uşor peste buzele mele, apoi mi le tachină cu vârful limbii, în timp ce mâinile sale îmi strângeau fundul cu putere.

- Îmi pierd minţile încet-încet, dar nu vreau să-mi mai revin. Tu îmi faci bine! şopti el.

Am oftat uşor şi i-am eliberat buzele, coborând cu săruturi mici de-a lungul gâtului, pe umăr şi într-un final pe abdomenul bine lucrat. Simţeam cum întreg corpul îi vibrează, iar acum îi dădeam dreptate lui Dorian. Chiar dacă mintea lui nu mă recunoştea, corpul său profita de prezenţa mea. Una din mâinile mele a urcat pe abdomen, până în dreptul buzelor sale, încă presăram săruturi mici pe abdomenul său, iar cealaltă mână am dus-o în spate, desfăcându-mi uşor încuietoarea sutienului.

Mâinile sale se jucau cu tivul materialului boxerilor mei, în timp ce privirea sa jucăuşă nu înceta să-mi pârjolească pielea. În ochii săi se putea citi ceva ciudat. Era flămând şi se uita la mine ca la ultima lui masă.

- Colţişori, dacă vei continua aşa, o să rupem patul! spuse el zâmbind.

- Slabe şanse, am spus zâmbind cu buzele lipte de pielea sa. Dar dacă vrei, mă opresc.

- Nu. Să nu te opreşti! Niciodată!spuse el răguşit muşcându-şi buza inferioară.

După o oră de joacă şi tachinări m-am lăsat pe o parte, stând acum pe spate şi privind tavanul. Abia acum conştientizam cât dusesem dorul atingerilor şi săruturilor sale. M-am lăsat furată de Universul ce sălăşluia pe tavanul meu, dar într-un final m-am auzit spunând :

- Mulţumesc.

- Pentru ce? spuse sprijinindu-se în cot şi privindu-mă atent.

- Pentru simpla ta prezenţă în viaţa mea, am spus întorcându-mă spre el şi privindu-l în ochi.

Zâmbetul de pe buzele sale se lărgi, iar fericirea din ochii săi se aprinse ca o scânteie.

- Poate nu o să fiu mereu lângă tine când o să ai nevoie, spuse încet. Dar vreau să fii sigură ca orice ar fi, la tine mă voi întoarce mereu. Inima mea e la tine.

***Dante***

După ce Iz mi-a atacat buzele cu un nou sărut animalic, a trebuit să mă duc la duş. Aveam nevoie să-mi calmez corpul. Fir-ar să fie! Adoram să fiu în preajma ei, iar asta mă înnebunea, la propriu. Foamea mă cuprinsese din nou, deşi mâncasem cu câteva ore mai devreme.