Uitare [Vol. 2]

Epilog

***Izabell***

Mâncam cu poftă din clătitele pregătite de cei doi gemeni, în timp ce îi priveam curioasă. Deşi semănau perfect, ca două picături de apă, era atât de diferiţi şi totuşi aveau lucruri caracteristice amândurora: Dante, un caracter puternic, vulcanic, dar sensibil în felul său şi Dorian cu un caracter la fel de puternic, însă mult mai calculat şi cu o forţă de convingere foarte mare. Mă întrebam adesea cum ar fi fost dacă situaţia era invers. Dacă m-aş fi îndrăgostit de geamănul calm, dar mereu îmi răspundeam şi îmi dădeam seama că viaţa mea nu ar fi fost atât de palpitantă, parcă desprinsă dintr-o poveste cu aventurieri în căutarea necunoscutului.

- Mă visezi dezbrăcat cu ochii deschişi, nu-i aşa? Hmm ştiam eu ca ai fantezii cu mine gol!

Am surâs, în timp ce vorbele lui Dante mă trezeau la realitate.

- Nu chiar, mister aroganţa. Am fantezii cu tine cu un cojoc pe tine şi cu un fular care te acoperă complet, în mijlocul unui morman de zăpadă.

Dante rânji afectat, însă privirea jucăuşă din ochii lui nu pieri ci se intensifică.

- Deci la iarnă nu o să mă mai laşi să dorm în casă şi ne mutăm afară? În zăpadă?

Am zâmbit satisfăcută.

- De ce nu ? Eu nu simt frigul, am spus făcând o pauză şi plecând capul, doar sunt moartă...

- Oh, crede-mă... încă nu l-ai cunoscut pe campionul la bătăile în zăpadă... o să simţi mai mult decât frigul, Colţişori! rânji el.

- Ce ar fi să lăsăm asta pe mai târziu? Aş vrea să îţi arăt ceva, am spus făcându-i cu ochiul.

Dante păru uşor confuz însă se resemnă. Era curios.

- Ok. Unde mă duci?

- Vreau să îţi spun o poveste, dar va trebui să mă urmezi, am spus ridicându-mă.

Se ridică şi el şi păşi după mine.

- Povestea ta o să aibă şi prinţi şi prinţese? Şi dragoni? spuse el cu o voce de copil mic.

- Nu va avea prinţi, prinţese sau dragoni, e mai repede o legendă, pe care o cunoşti, am spus urcând scările şi îndreptându-mă spre baie.

- Începe să devină interesant, spuse el chicotind.

Ajunşi în faţa băii, m-am întors cu faţa la el. Era curios, poate mai curios ca niciodată. Am deschis uşa şi am împins-o uşor cu fundul pentru a o deschide. În timp ce închidea uşa, mă studia atent, parcă mâncându-mă din priviri. Am păstrat contactul vizual şi în timp ce lăsam uşor bretelele rochiţei din mătase ce îmi acoperea corpul, ca mai apoi să o las să cadă pe jos, am început să îi povestesc:

- Se spune că Adam şi Eva au început lumea corect ? am întrebat privindu-l fix.

Pupilele i se dilatară atât de mult încât păreau ca două găuri negre.

- Corect, mumrură el încă privindu-mă si inghitind in sec stapanindu-se.

- Ei bine, am spus apropiindu-mă de el şi dându-i jos tricoul, eu vreau să îmi încep propria lume cu tine, am continuat preocupată, trasându-i linii fine pe piept.

Corpul îi vibră sunt degetele mele şi imediat braţele sale mă cuprinseră lipindu-mă de el.