Uitare [Vol. 2]

Capitolul 13: Fulger

***Izabell***

Am coborât treptele rapid, urmată de Dorian. Am luat cheile de pe măsuţa de cafea de la intrare şi mi-am făcut curaj şi am ieşit. Furtuna era atât de gălăgioasă, însă nu am mai stat pe gânduri şi am luat-o la fugă pe alee până la maşină. Imediat ce Dorian a ocupat locul din dreapta am pornit în trombă. Acul urca uşor, iar cu cât viteza creştea, maşina parcă zbura. Am băgat într-a cincea şi am accelerat lunând curba din plin, fără a încetini.

Mă simţeam agitată şi cu cât mă apropiam mai mult de locul de unde începeau crusele corpul îmi ardea şi mai tare. Simţeam că mă sufoc şi parcă până şi hainele mi se urscaseră. Am pornit aerul condiţionat, dar Dorian imediat a observat.

- Iz, eşti bine ?

- Nu am nimic, am spus oprindu-l.

Minţeam. Mintea mea reacţiona violent la furtuni, dar la asta... până şi corpul meu reacţiona. Simţeam nevoia să mă calmez, dar cum ? Cum puteam opri premoniţia ce mă chinuia încă de când plecasem ? M-am uitat în jurul meu şi am văzut pe bordul maşinii o brichetă şi un pachet de ţigări. Am deschis puţin geamul şi am aprins o ţigară, însă nu după mult timp am stins-o. Nu mă calma, mai mult mă agita.

Aerul rece şi mirosul de ploaie nu mă speriau cât mă speriau fulgerele ce brăzdau cerul. Vântul băta puternic şi era nevoie de o singură clipă de neatenţie, ca maşina să ajungă în şanţul de pe marginea drumului. Am copntinuat să accelerez, însă când am văzut că vântul tocmai punea la pământ tejarul de pe partea stângă a drumului, pedala de aceleraţie a atins podeaua. Am pus podul palmei pe marginea volanului şi am răsucit spre Dorian, maşina apropiindu-se de marginea drumului, aproape ieşind de pe şosea.

- Oh Doamne! Iz apasă frâna, la naiba!

Maşina a trecut la limită pe sub copacul ce s-a prăbuşit în urma BMW-ului meu. Am început să chicotesc uitându-mă la Dorian care stătea cu ochii închişi şi aştepta impactul.

- Aproape am ajuns, Dorian.

- La spital sau la cimitir ? Că eu cred că nu mai rezist cu tine.

Am început să râd şi am zis :

- Atunci închide ochii, l-am avertizat eu în timp ce mă apropiam de marginea muntelui, acolo de unde majoritatea îşii luau zborul.

- Cred că mai bine zburam... eşti un şofer mai nesăbuit ca Dante... vă place viteza mai mult decât să respiraţi.

Am pus piciorul pe ambreaj şi am tras frâna de mână, maşina oprindu-se pe marginea prăpastiei. Imediat ce am coborât nările mi-au fost invadate de aerul rece şi mirosul de ploaie, însă am simţit şi altceva, cauciuc ars şi nu era de la maşina mea. Am scanat înprejurimile rapid şi mi-a fost greu să nu observ acea înaripată stresantă, Arisha.

- Voi ce naiba căutaţi aici? strigă Arisha deja spumegând şi înaintând spre mine şi Dorian.

- Nu îmi sta în cale înaripato, am strigat la ea arătându-mi colţii şi atrăgând atenţia tuturor.

- Sau ce? Locul ăsta nu e pentru sugătorii de sânge aşa că mai bine te-ai căra!

- Sau îmi vei face ce ? am spus apropiindu-mă ameninţător de ea.

- Eşti înconjrată de Căzuţi şi Întunecaţi, lipitoareo. Eşti pe teritoriul nostru acum!

- Nu mă provoca paraşuto, am spus mârâind şi apropiindu-mă şi mai mult, dar mâna lui Dorian îmi prinse încheietura.

Mă puteam elibera rapid, însă m-am uitat peste umăr văzându-l pe Dorian. Deşi îl săgetam cu privirea, reuşea să mă calmeze.

- Iz hai să nu facem aici un spectacol... nu le putem face faţă la toţi. Sunt peste douăzeci aici, în plus nu uita pentru ce am venit! îmi spuse el încet să aud doar eu.