Amândoi se uitau la fata cu părul negru care a adormit plângând.
-Biata Aimara, spuse bătrâna,a adormit fără să-și schimbe vesmintele de pe ea.
Purta o rochiță roșie cu floricele, lungă până la genunchi și era desculță.
-O s-o duc în camera ei. Va trebui să doarmă așa.
A luat-o în brațe încercând să n-o trezească, însă s-a trezit și i-a spus încet:
-Unde vom fugi? Nu vezi ca n-am nicio scăpare?
-Aimara, îți promit ca nu vom pleca de aici, am destul timp.
-Și dacă nu...
Era prea obosită ca să-și mai termine replica, așa că ațipi pentru câteva secunde. Voia să o lase singură, dar când să închidă ușa, Aimara i-a spus:
-Frățioare, stai cu mine ,te rog!
I-a spus că dacă vrea, poate să-i facă loc în pat, însă el si-a luat un scăunel și a încercat să-și țină capul în mâini.
A două zi, Norvus dormea cu capul pe pat. Aimara ședea pe pat cu o pernă în brațe,
uitându-se din când în când la cel ce dormea. Se gândea la tot ceea ce se întâmplase:
-Uite, tată, își amintea ea, preotul mi-a spus că am învățat cel mai repede toate Cele 10 Porunci.
-Și dacă acum aș încălca una, ce
s-ar întâmplă?
-Păi, vei ajunge în Iad. Și eu nu vreau asta!
-Mie nu-mi spui ce să fac și unde o să ajung! Ai înțeles?
-Dar nu ti-am spus ție asta! Bunica ar fi trebuit să vină mai repede. Mă duc înaintea ei.
-Nu te duci nicăieri. Singurul loc unde trebuie să mergi este în Iad!!!
Si-a amintit cum s-a repezit spre ea și cum îl lovea ca să scape din strânsoarea aceea. A reușit să scape, iar apoi a luat un cuțit de pe masă. Acesta, enervat, a vrut să se năpustească asupra ei, dar s-a împiedicat de masă, a căzut peste fată, iar cuțitul i-a venit fix în inimă. Mai multe lacrimi i-au brăzdat fața când și-a amintit că tot atunci bunica sa a intrat în colibă. Desigur, vecinii au auzit totul, dar n-au îndrăznit să intre: pe atunci nimeni nu avea voie să intervină în problemele familiilor, indiferent de situație. Însă dacă era vorbă de crime, toți ar fi în stare de a trimite pe oricine în neființă și pe deasupra, le făcea și plăcere, mai ales că erau în numele Domnului.
-Iar plângi?! spuse Norvus când se trezi. Să știi că dacă plângi, tata nu mai învie.
-Mi-e frică, frățioare! Spune tu, ce vei face?
-Nu trebuie să-ți fie frică. Ți-am spus: mă voi ocupa de asta. Ascultă-mă, trebuie să fii puternică...la fel ca mama.
Cum a auzit acestea, se mai liniști.
-Să fii puternică nu-i foarte greu, ceea ce e de făcut e să nu plângi mai deloc și mai ales în fața altora. Unii oameni pot să-ți facă rău dacă le arăți că ești slabă, deci trebuie să ai grijă. Așa zicea mama și în plus, voi avea de grijă ca de-acum încolo să nu mai suferi deloc. Ai înțeles?
Aceasta dădu din cap afirmativ.
-Acum hai prin sat! Nu vei sta închisă aici!
