Un mic desen făcut cu un cărbune era pe jos, acolo unde era oglinda. Nu se vedea clar, însă se putea deosebi un chip de femeie.
-Oare ce s-a intamplat aici?
-Sau mai bine zis: ce faci tu acolo? întrebă Norvus care stătea sprijinit de perete.
-Nimic... doar mă uitam...
-Și vorbeai singură. Ai văzut ceva?
-Nu, spuse aceasta ascunzând desenul la spate. Cred că ar fi mai bine să ies...
Trecu pe lângă el și se zgârie la picior, dar nu băgă de seamă. Se duse la bătrână care acum sorta niște plante.
-Vrei să te ajut?
-Dacă poți, da.
După un moment:
-Bunico, vom rămâne aici?
-Da, draga mea.
-Ne vom mai întoarce vreodată înapoi?
-Nu. Chiar de am vrea, nu avem cum.
-Deja mi-e dor de colibă.
-Și mie. Dar capul sus! aici va fi mai bine. Plus că suntem în siguranță; doar pentru ea, atâta timp cât nu ne găsesc...
Anii au trecut, iar totul mergea chiar bine: Aimara avea acum 16 ani iar bătrâna avea de grijă s-o învețe tot ceea ce trebuia să învețe o domnișoară. Băieții ridicară acoperișul casei, ba chiar reușiseră să o îmbunătățească, astfel că era aproape ca nouă. Amandoi se duceau în fiecare seară la,,împrumutat"lucruri din satul vecin și se întorceau destul de târziu. Ziua toți trei vânau și încercau să culeagă fructe și legume, iar acum aveau tot ce le trebuia.
Într-o seară, Aimara plecase pe furiș să se scalde în râu, cum făcea de obicei. Îi plăcea lumina lunii și miile de steluțe ce împodobeau cerul de un albastru marin, mistic. Își dezlegă părul, acesta ajungându-i până la brâu. O simplă mișcare și rochița albastră alunecă de pe ea. Se urcă pe o stâncă, încercă apa cu piciorul, iar apoi coborî încet în ea. Se cufunda și înota ca o lebădă grațioasă, iar toate astea se intamplau de vreo trei zile sub privirea lui Aris care o pândea dintr-un tufiș. Ce frumoasă este, cugeta el, dar e așa rece cu mine...Oare de ce? Se îndrăgostise de ea și o vedea mai frumoasă pe zi ce trecea. Îi plăcea totul la ea,până și faptul că îl respingea; și asta îl încânta. Oare știe că o plac? Sau poate de-asta mă respinge? Nu-mi dau seama, dar nu-mi pierd speranța. Și cu acestea, o lăsă acolo și plecă înapoi în casă. Însă nu după mult timp, Aimara își luă rochița și se întoarse și ea înapoi.
