Am încurcat-o rău, cugeta Aris în timp ce se îndrepta spre Norvus, nu e de bine deloc...Ce vom face?
Ajuns acolo, îl zări pe Norvus stând rezemat de un copac. Terminase de tăiat și plănuia cum va aduce lemnele acasă.
-Norvus! Avem probleme! Destul de mari...
-Ce-i? Ce-ai făcut? spuse acesta încruntându-se.
-Eu știam că Ruca a trimis soli să ne caute, însă nu credeam vreodată că vor ajunge așa departe...
-Cum așa? Te-au văzut cumva?
-Fac deja căutări prin satul ăsta de lângă, deși nu sunt aproape de partea asta.
-Deci dacă urcă dealul mare, s-a zis cu noi! Coliba se vede fix din vârful dealului! Mai avem arme?
-Armele pe care le avem nu le-am mai folosit, sper să nu se fii stricat...
-Păi, și-atunci?
-Le încercăm când ajungem acasă, iar dacă nu, mă duc să fac rost.
-Dacă vor urca, nu mă tem de altceva decât de viața și siguranța îndrăgitelor mele.
-Norvus, mâine ziceai să o duc pe Aimara...
-N-o m-ai duci nicăieri, deocamdată. Dacă vor veni pe-aici, atât le trebuie...
-Îi vei explica tu de asta?
-N-am idee: aș lăsa-o cu mare plăcere, însă amânăm măcar două zile cât să dispară cretinii ăștia, spuse Norvus ridicându-se de jos.
-Hai să vedem armele! Sincer, chiar mi-a fost dor de schingiuială, îi vom face una cu pământul...
-Întrebarea e dacă mai sunt bune la ceva ,spuse Norvus, iar dacă nu, ne vom face altele. Iar de atacat, vom ataca noaptea.
Ajunși acasă, urcară în pod destul de greu. Praful și pânzele de păianjen domneau în toate colțurile si cotloanele. Norvus călcă ușor pe grinzile colibei, acestea scârțâiau amenințător. Se uită în sus să vadă dacă are vreun alt sprijin, nu văzu clar, însă deduse faptul că în mijlocul podului era un stâlp de susținere.
Măsură cu privirea; nu era distanță mare, așa că își luă avânt și sări până acolo. Din locul acela, zări lada lor cu arme învechită și înnegrită ce era legată cu un lanț ruginit.
-Am găsit-o!
-Crezi că poți s-o iei?
-Încerc.
Mergând de-a lungul grinzii, ajunse lângă aceasta. Reuși s-o ridice în ciuda faptului că era grea.
-Vin să te ajut!
-Ai grijă cum mergi! spuse Norvus. Vino măcar până la jumătate! Încerc s-o arunc!
Norvus aruncă lada, Aris reuși s-o prindă, însă era foarte grea pentru el, iar cu o ultimă sforțare, reuși s-o arunce. Lada se lovi de gura podului, apoi se făcu țăndări când ajunse pe jos.
-Măcar nu ne mai chinuim să desfacem lada, spuse Aris amuzat. Nu aș fii vrut să fiu în locul ei.
-Mai taci! spuse Norvus. Dacă s-a stricat vreuna din ele, vai de capul tău!
Au verificat câteva dintre arme, iar după o perioadă destul de lungă de tăcere...
-Mai știi când m-ai învățat până să țin și pumnalul corect? Ce stângaci mai eram!
-Da...nu s-a schimbat mai nimic.
-Nu se poate!
-O, ba da! Aruncă două pumnale în copacul acela, spuse Norvus arătând cu degetul spre copacul din fața lor.
-Foarte bine.Pe două de "vinum"?
-Să te văd!
