-Ce cauți aici, măgarule?! spuse Aris în timp ce tranșa un cal. Ai venit la pieirea ta, știi asta?
-Aris, știi prea bine că nu trebuie să vorbești cu cei pe care urmează să-i măcelărești, spuse Norvus apropiindu-se amenințător de Orus.
-Băieți, stați puțin, nu-i nevoie să reacționați așa. N-am venit cu gânduri rele, ci în semn de "pacis"(pace).
-Tu vorbești de pacis?! Chiar așa de proști ne crezi? Nu avem ce discuta, mai ales când tu erai cel care îmi dorea mie și Aimarei moartea...
-Ești un nesimțit plus că ai venit
să-ți trădezi stăpânul, spuse Aris.
-Ei, haideți, nu-i trădare...vreau să vă ajut...
-Cum să ne ajuți? Și de ce?
-Nu mai puneți atâtea întrebări că de nu...
-Că de nu ce? Toți oamenii care te apărau sunt morți, doar ăla de lângă tine a rămas și nici el nu-i în stare de nimic.
Dintr-o simplă lovitură de pumnal de la Aris, ultimul paznic al lui Orus își dădu duhul.
-Deci? Vreo ultimă dorință? întrebă Norvus lovindu-l pe acesta cu piciorul în piept și punându-i pumnalul la gât.
-Norvus, un singur lucru am de spus: bunicul tău.
La auzul acestor cuvinte, l-a luat de guler ridicându-l în picioare.
-Te ascult.
-Păi, bine, dar...
-Prețul vieții tale constă în ceea ce știi, așadar n-ai niciun drept de a cere ceva în schimb. Te ascult am zis.
-Nici chiar așa, măi, Norvus! zise Aris. Trebuie să-i dai și lui ceva că dup-aia i se umflă.
-Oh! Bine, ce vrei, țărane?
-Norvus, se apropie o luptă mare. N-am mai plătit tribut de 2 luni satelor aliate nouă și desigur, Ruca nu știe. În ultima vreme, nu își îndeplinește datoria de căpetenie: cinci hoți au atacat niște gospodări, și ia ghici! I-a lăsat liberi pentru o noapte plătită la cârciuma din sat și nu pentru băutură...
-Și ce treabă are asta cu bunicul meu?
-Ei bine, are. Te pot ajuta să devii căpetenie a satului...adică ceea ce a fost bunicul tău.
-Stai...Fodos era bunicul meu!? E imposibil! Bunicul meu era Hadrianus Honiris, în niciun caz să fie Fodos.
-Da, Norvus. Cum vrei, dar ascultă. Ruca a râvnit la asta de când era copil. Așadar, Fodos a fost ucis de Ruca. Însă ce-i mai ciudat e că nimeni n-a știut de relația ascunsă dintre bunica ta și Fodos. Apropo, Aris vreau să te întreb: tu mai știi ceva de părinții tăi?
După această întrebare liniște se făcu.
-Nimic, răspunse într-un final Aris.
-Tu nu știi absolut nimic de cei dragi ție? Nici despre rude?
-Nu, minți el. Nu știu nimic.
-Ar trebui să aflăm ceva? întrebă Norvus.
-Nu știu. Poate vei afla mai târziu. Când va fi cazul,spuse Orus uitându-se cu subînțeles la Aris.
-Și totuși, de ce ne-ai spus toate astea? Pentru că vin vremuri grele sau că vrei să scapi de Ruca și apoi de noi?
-Vreau ca totul să se termine pentru totdeauna, să avem un sat pașnic și să pun capăt la toate. Vreau liniște.
-Tot am impresia că ascunzi ceva, însă voi afla odată și-odată. Mă mir cum de n-ai cerut vreo avere, spuse Norvus. Acum dispari.
-Dar nu aveți niciun plan? Vreo strategie ca să...
-Nu-i treaba ta! Bucură-te că te lăsăm să pleci pe propriile-ți picioare...însă dacă tot vrei să ne ajuți, uite ce trebuie să faci...
Va urma...
