În tot acest timp, Aimara ieșit din pivniță, chiar dacă bătrâna a încercat zadarnic s-o țină acolo pentru a nu se expune pericolului de afară.
-Aimara, ascultă-mă și stai aici! N-ai voie afară, nu acum!
-Bunico, nu pățesc nimic, totul e bine! Plus că afară s-a lăsat liniște, deși mai adineauri se mai auzeau câte-un strigăt...
-Nu-i de bine deloc...
-Ar trebui să ieșim, e prea frig aici.
Urcă pe scară cu grijă,deschise capacul pivniței și intră în colibă.
-Bunico, hai să te ajut să urci.
Dă-mi mâna!
Bătrâna ajunse la jumatea scării destul de greu din moment ce era foarte veche, iar când să urce următoarea treaptă, o durere puternică îi cuprinse pieptul și căzu de pe scară.
-Vai, bunico! spuse Aimara coborând în grabă scara.
Încercă s-o ridice, dar nu reuși.
-Mă duc să-i chem pe băieți.
-Ai grijă, spuse bătrâna abia suflând.
Ieși afară, dădu să strige, însă se opri ca să asculte ce se întâmplă.
-Chiar trebuie să fac asta? întrebă Orus.
-Da, dacă vrei să fi util, spuse Norvus. Ai de ales din astea două: otrava sau pumnalul. Îți reamintesc deci, dacă alegi otrava, vii aici când Ruca va mai avea foarte puțin de trăit, iar dacă alegi pumnalul, te vei duce într-o noapte în timp ce doarme, îl vei injunghia, și vei veni aici aducându-mi pumnalul însângerat ca să-mi arăți că a murit. Oricum, din astea el tot va muri și tu va trebui să te ascunzi până se vor liniști cei din sat.
-Dar dacă aleg otrava...
-Otrava îi va aduce o moarte lentă și chinuitoare. Totul depinde de tine, dacă vrei să fie pace.
-Și lupta care va urma?
-Ne ocupăm după ce rezolvăm problemele din interiorul acestui sat. Clarus?
-Clarus est.
-Acum dacă te întorci, inventezi tu vreo scuză, iar dacă ne tragi pe sfoară, te găsim și-n gaură de șarpe.
-Cu alte cuvinte, mișelule, ți-a sunat ceasul oricum ar fi, spuse Aris.
Orus luă o sabie de la unul din însoțitorii săi, decedați fiind, își facu o tăietură pe brațul stâng și le spuse:
-Fi-ți pe pace, eu am plecat...
Văzând că discuția lor era pe terminate, Aimara p strigă la cei doi.
-Aimara? întreabă Orus.
-Veniți repede, bunica a căzut!
-Tu pleacă odată până nu-ți tai și celălalt braț! spuse Aris.
Norvus fugi și coborî degrabă în pivniță, o luă pe aceasta în brațe și ajuns sus, o așeză pe pat.
Cu vocea sugrumată, bătrâna îi spuse acestuia că nu mai are mult de trăit, că peste noapte nu va supraviețui și să aibă grijă
de-acum încolo.
-Tu trebuie conduci satul nostru, Norvus. Iar tu, Aris, nu mai fi așa de încuiat la minte, va veni la tine dacă ai răbdare, spuse ea.
Aris a înțeles ce a vrut aceasta să spună, dar nu-i explică și celuilalt.
-Unde-i Aimara?
-Aici sunt, spuse ea cu ochii în lacrimi.
-Scumpa mea, tu fi fericită, nu-ți mai vărsa lacrimile de mărgăritar oriunde, spuse bătrâna ștergându-i lacrimile cu o mână tremurândă. Nu merită să plângi pentru oricine, totul va fi bine. Îmi promiți?
-Promit, bunico...
Bătrâna suspină din adâncul inimii și închise ochii pe veci.
Văzând toate cele întâmplate, Aimara nu mai rezistă și ieși din colibă. Stând afară, se mai răcori și uitându-se împrejur, îl zări pe Orus cum stătea ca o statuie cu mâna pe brațul tăiat.
-Ce-i cu tine aici?
-Aș vrea să plec, dar nu pot...
-De ce? De tine nu-i nevoie prea mare, spuse ea. Ai venit cu gânduri pașnice? Ei bine tot așa ar trebui să pleci. Știi ce-ai de făcut, așadar poți să te tot duci.
-Dar de unde știi, demon frumos?
-Ți-am auzit mârșăviile pe care le pui la cale. Chiar vrei un "sat pașnic"? Tocmai tu?
-Da, și știu că nu-ți vine a crede. Nici nu m-ai lăsat să termin ce aveam de spus; sunt tăiat și nu pot pleca acum din cauza lupilor care dăinuie pe aici.
-Așteaptă puțin. Mă întorc.
Intră înapoi în colibă și-l chemă pe Norvus afară.
-Ce facem cu el?
-Nu-l primesc înăuntru. Nu am încredere deplină în el, spuse Norvus. Deși are dreptate, e periculos pe timp de noapte să plece în starea în care se află...
-Lasă-l să doarmă în pod, altă idee nu am, spuse Aimara.
-Nu-i rău. Orus, urcă! Ai cu ce să te încălzești acolo și cum se crapă de ziuă, te cari. Să nu te mai văd o vreme...
