Aimara stătea pe marginea răului creat de izvor. Lumina lunii strălucea pe fața apei, aceasta părea că-i dă viață. Susurul apei ce curgea la vale abia se auzea.
-De ce stai acolo? Nu-ți este frig? o întrebă Aris.
-Nu.
-Ești supărată sau nu vrei să vorbești cu mine?
-Tu trebuie să te odihnești ca să te vindeci.
-Dar mă simt mai bine. Bunica ta m-a ajutat. Și și Norvus. Le datorez viața.
-Cred că mai rău au făcut. Acum cei din sat te caută și pe tine, spuse fata cu răceală.
-Eu și Norvus suntem la fel ca frații și ne ajutăm unul pe celălalt cu orice. Vreau să-ți fiu prieten, nu dușman.
-Da, măi, bine.
-De ce ești așa de răutăcioasă?
-Nu sunt.Ți-am spus: trebuie să te faci bine, spuse ea sfios.
Dar după un moment de tăcere:
-Cum te numești?
-Aris Yonis.
-Eu sunt Aimara.
-Ai un nume foarte frumos.
,,Ai" înseamnă ,,dragoste" ,iar,,mara"ar însemna ,,moment"
-Dar al tău?
-Nu are însemnătate.
-Are, dar nu vrei tu să-mi spui.
-Știi ce înseamnă?
-Nu. De-asta te întreb.
-Nu, să știi. Chiar nu are.
-Tu câți ani ai?
-16.Tu?
-10.
-Se pare că Norvus e cel mai bătrân dintre noi.Are 19.
-Nu mai ai mult și ajungi și tu la vârsta asta.
-Trei ani e puțin, așa că mi-e indiferent.Sunt major deja.
-Ești ostaș ca și Norvus?
-Aș spune da, dar nu sunt. Sunt un ajutor de ostaș și voi fii până la 18 ani, iar atunci tot de el depinde dacă merit să fiu sau nu.
-Și ce faci ca ajutor mai exact?
-Păi, acum sunt ucenic și învăț cum să mă lupt; fiind și ajutor, trebuie să cumpăr arme, să fac rost de muniție și dacă pot, să construiesc arme noi.
-Nu-i foarte greu...
-Dar nici ușor nu-i.
-Tu ai vrut să fii ceea ce ești sau te-au obligat?
-Nu chiar...într-un fel îmi place pentru că mă ajută să mă descurc. Singur, spuse el deprimat.
-Dar tu nu ai prieteni?
-Doar pe Norvus. Îmi este cel mai apropiat.
-De ce?
-Pentru că merită. Ceilalți nu.
-Și atunci,cum ne-ai salvat?
-Asta va rămâne un mister pentru tine, micuțo!
-Nu-mi mai spune așa!
-Bine,...micuțo!
Văzându-l că glumește, a început să râdă și i-a spus:
-Rănitule, nu te mai hilizi și încearcă să dormi. Merg să văd ce-au făcut bunica și Norvus. Vezi să nu te rănești din nou că ești fragil.
-Am să te aștept aici și nu sunt fragil!
Aceasta se ridică și se îndreptă spre cei doi.
