-E destul de târziu. Băieții ăștia pe unde-or umbla? întrebă bătrâna în timp ce învârtea în oala cu lapte.
Aimara lăsă alcătuiala din nuielușe ce ar fi trebuit să reprezinte o mătură și se uită pe geam.
-Sunt în fața colibei, dar nu reușesc să văd ce vrăvuiesc acolo. Să-i chem?
-Nu,dragă, lasă-i, au treaba lor...
Dar nu apucă să termine ce avea de spus, că laptele se umflă și dădu în foc.
-Na! că l-am uitat!
-Lasă-l, bunico, îl iau eu!
Luă oala de pe plită și puse cenușă din sobă pe laptele ars.
-Oh, acum chiar că nu mai sunt bună de nimic! spuse bătrâna mohorâtă.
-Eh, și mata acuma! Asta e, a dat în foc, se mai întâmplă.
-,,Fiertura"e gata?
-Da, am lăsat-o deja pe măsa.
-Bun atunci, când se răcește laptele cât să fie numa' bun pentru gura omului să-i chemi pe flăcăi înăuntru.
-Da, bunico, spuse Aimara luând niște straie de-ale băieților la sortat.
Intră în camera lor, puse straiele pe unul din paturi, le aranjă, iar când să plece, văzu o bucată de hârtie pe jos în fața patului lui Aris. Fără să stea pe gânduri, luă hârtia de jos și începu să râdă: Aris încercase să o deseneze pe ea, însă la cum arăta, parcă era o grămadă de bețe aranjate fără noimă.Fata nu-și dădu seama că în desen ar fii ea sau măcar o persoană.
Pun pariu că mai are multe desene ascunse pe-aici, cugetă ea, și facă stau bine să mă gândesc, nu sunt prea departe.
Începu să cotrobăie prin toată camera, dar fără folos. Se gândi mai bine, iar apoi îi veni geniala idee de-a căuta în lada lui în care își ținea ,,hainele de vară". Deschise lada, dădu rufele la o parte și găsi într-un final, o cutie de lemn mai mică.
Ehe, norocul celui care caută, își spuse ea, totuși, promit că o voi aduce înapoi.
Cu acestea, luă cutia cu repeziciune și fugi din cameră, având grijă să nu o vadă nimeni și s-o ascundă bine.
