UNFAIR

Capitolul 10

Încerc să procesez tot ce am auzit. Harry a făcut ce? Harry a omorât familia cui? Harry e tâmpit? Oh Doamne am dormit în același pat cu un criminal. Bine, practic știam deja că e criminal, adică a omorât un om în fața mea. Trecând peste asta, Harry a omorât familia celei mai bune prietene ale mele. Fata asta, putea fi fericită, cu o familie, dar Harry...nu am cuvinte. Nu pot să mă dau foarte afectată de faptul că băiatul de care m-am îndrăgo...nimic, a făcut asta, pentru că eu provin dintr-o familie de criminali. Da, fapta e făcută, nu se mai poate face nimic. Ba da. Să stau eu departe de el și de tot trecutul lui.

-Harry, oftez încet în timp ce o țin pe Kate de mână. Ar trebui să pleci, spun in șoaptă cu privirea in pământ.

-Poftim? Eu nu plec de aici. Nu fără tine, spune mult mai tare decât mine.

Ce dracu este îneregulă cu el?! Mă calcă și pe ultimul nerv și nici măcar nu ne știm de două săptămâni. Nu știu cum poate o fată să fie împreună cu un tip ca el.

-Atunci plec eu, la dracu! țip la el.

Simt cum sângele îmi fierbe prin vene, cum transpir din ce în ce mai tare și asta doar din cauza stresului. Sunt stresată din cauza unui tip.Ce e greșit cu mine?

O strâng pe Kate de mână mai tare și ne ridicăm de pe micile scaune. Încerc să mă calmez și să îmi reglez respirația, dar știu că nu mă pot calma complet până nu îl mai am lângă mine. Ciudat cum îl vreau departe de mine, însă tot vreau să îl simt lână mine.

-Uite, mă întrerupe Harry din calmatul meu. Îți pot explica, chiar pot.

Aproape că râd după ce pe buze îi ies cuvintele.

-Ce dracu e greșit cu tine? țip la el, mă mir că momentan nu a observat nimeni tot scandalul ce se petrece aici. Nu poți să explici asta, ai omorat o familie, spun mult mai încet ultima parte.

Nu vreau să audă toată lumea că el chiar e un criminal. Chiar ar merita. Nici măcar nu știu de ce nu sun în momentul acesta poliția, să vină să îl ducă unde îi este locul. Sau poate știu. Pentru că are relații și ar ieși maxim în trei ore de acolo și pentru că nu vreau ca amicii lui să aibă ceva cu mine. Îmi sunt de-ajuns problemele care deja le am, să mai fug și să mă ascund de cine știe ce psihopați, nu este pe lista mea de lucruri pe care de curând vreau să le fac.

-Uite, oftez. Dacă chiar îți dorești să îmi explici asta, o poți face mai târziu, spun dar știu că mint. Acum doar, închid ochii strâns. Pleacă.

El doar aprobă scurt din cap și se întoarce pe călcâie părăsind clădirea. Nici măcar nu îmi pasă că nu am cu ce să mă întorc acasă. Mai bine merg pe jos decât să îl mai am aproape. Îmi șterg gândurile și mă întorc cu fața spre Kate, îmbrățișând-o strâns. Micuțele lacrimi care stâteau prinse în colțul ochilor mei, acum sunt pe umărul lui Kate. Plângem împreună. Nici măcar nu mă pot gândi la ce copilărie a avut. Vreau să îmi povestească tot, cu fiecare detaliu, însă nu vreau să o presez și să o fac să sufere mai mult decât deja am făcut-o. Îi șoptesc la ureche îmi pare rău iar hohotele sale de plâns se măresc. Acum realizez că am dezgropat ceva ce trebuia să rămână în pământ. Cel puțin până când ea era pregătită să învie morții.

Restul zilei am petrecut-o stând cu Kate și vorbind lucruri de fete. Am încercat să o fac să uite tot ce s-a întâmplat. Înțeleg că îi este greu și chiar dacă am vrut mai multe detalii despre acel incident, am ținut toate întrebările pentru mine, după ce ea mi-a spus că îmi va zice totul când va fi pregătită.

Intru în liniște în cameră, iar Ruxx nu e nicăieri așa că profit de asta și merg să fac un duș relaxant.

Ies din baie și îmbrac o pijama pufoasa și albă. Plănuiesc să mă uit la un serial, ca să mai uit de problemele mele și de ultimele evenimente petrecute din vina lui Harry.

Mă așez pe patul mic și simt o foșnitură sub fundul meu. Mă încrunt și pun mâna lângă mine. O foaie șifonată stă acum în mâinile mele.

"Vino pe acoperiș, unde am fost data trecută. La ora 23:00, am să te aștept -H"

Oh Doamne! Chiar acum voiam să scap de el și acum mă caută din nou. Am să îi arăt eu lui. Am să merg acolo și am să îi spun tot ce am de zis. Am să îi spun cât de idiot și nesuferit e. Cât de mult îl urăsc și că nu mai vreau să îl văd sau să mai am de-a face cu el toată viața mea.

Nici nu îmi pasă că sunt ciufulită, că sunt în pijama, doar îmi încalț teneșii, după care ies nervoasă pe ușă trântind-o în urma mea. Cred că m-am și bușit de câțiva adolescenți beți, dar nu m-am uitat în spate.

Urc în grabă scările ce duc pe acoperiș, pregătindu-mi mintal discursul încât mă și împiedic de câteva ori. Cum ating ultima treaptă, doresc să încep să țip la el, dar ce e în fața mea mă blochează.