UNFAIR

Capitolul 14

Harry coboară din maşină şi vine pe partea mea să îmi deschidă uşa. Nu ştiu de ce a vrut să venim cu maşina. Căminul e la circa zece minute distanţă de liceu, dar el vrea doar să facă pe interesantul şi să îmi arate cât de repede ştie să conducă. Abia aştept ziua în care îi voi întoarce toate astea. Pariez că pot conduce de o sută de ori mai repede decât el. Îmi întinde mâna să cobor din maşină, iar eu o accept şi îi zâmbesc. Începem să ne apropiem de sala de sport, iar parcarea începe să se aglomereze. Harry se opreşte brusc şi încremeneşte câteva secunde. Mă încrunt la el, pentru că nu înţeleg ce a păţit. Face doi paşi în spate, iar eu merg cu el. Îşi întoarce privirea spre stânga şi vrea să ţipe, dar mă repezesc şi îi acopăr gură.

-Doamne! A cui e maşină asta? ţipă, la propriu Harry, arătând cu degetul spre maşina mea.

Încep să râd cât mă ţin plămânii, mai că o să cad. Nu ştiam eu ce l-a făcut să aibă reacţia asta.

-E a mea, Doamne Harry se uită lumea la noi, spun şi îi arăt o privire mândră.

Un fior îmi străbate corpul la folosirea cuvântului "noi" şi încerc să îl ignor, însă nu pot, sunt aici cu Harry şi ştim amândoi că nu am venit în calitate de "amici" cum am stabilit. Nu înţeleg de ce continui să îmi fac atât de mult rău singură. Ar trebui pur şi simplu să îl ignor şi să îmi văd de treburile mele.

-Dacă mă laşi să dau o tură cu ea, îţi dau orice, jur! se uită Harry la mine foarte entuziasmat în timp ce îşi împreunează paleme în semn de rugăminte. Îi spun că îl voi lasă, dar nu acum şi după mă ia el, de dată asta, fericit de braţ şi ţopăie ca un copil mic.

Nu înţeleg de ce a reacţionat aşa. Pun pariu că el are o grămadă de maşini mult mai frumoase decât a mea şi mai bune, evident. Intrăm sincronizaţi pe uşa dublă a sălii de sport, iar deja, o grămadă de priviri ne-au observat şi se uită la noi. Corectez. Se holbează. Ce e atât de bizar faptul că am venit aici, ca doi amici şi vrem să ne simţim pur şi simplu bine. Nu apuc să mă obişnuiesc bine cu privirile elevilor de aici, deoarece una îmi captivează mie atenţia. Ethan se uită la noi cu o privire tristă, iar eu încerc doar să îi zâmbesc. El mă observă şi îmi crede zâmbetul, pentru că se îndreaptă spre mine şi Harry. Nu ştiu cât de bine va ieşi asta.

-Hei, crezi că am putea vorbi? întreabă cu un ton drăguţ şi emoţionat.

Harry îi aude vocea, chiar înainte să rostească primul cuvânt şi vine lângă mine, punându-şi mâna în jurul meu şi trăgându-mă mai aproape de el. Vrea să îl facă gelos sau ce?

-Da, spun şi îmi întorc faţă cu o expresie ucigaşă către Harry. Cred că am putea vorbi, Harry? Ne scuzi? îl întreb în cel mai politicos mod posibil. El aprobă din cap şi îmi da drumul dintr-odată, lucru care mă face să mă dezechilibrez puţin.

Îl urmez pe Ethan şi ajungem pe unul dintre holurile liceului. E gol aici şi suntem singuri, fără nici măcar un fel de populaţie, lucru care îmi face bătăile inimii să crescă. Mă simt intimidată de el şi nu simt că pot fi eu, lângă el. Mi-aş dori atât de mult că toate sentimentele mele pentru Harry să i le pot transfera lui Ethan. Simt că el are sentimente serioase pentru mine şi nu are de gând să se joace cu mine, însă continui să sper că îi voi câştigă jocul lui Harry.

-Îmi poţi explica, te rog, ce se întâmplă? Sunt derutat şi nu mai înţeleg nimic, rupe tăcerea dintre noi şi îşi lasă privirea în jos, timp în care se joacă cu un inel ce îl poartă mereu.

Nu ştiu ce ar trebui să îi spun. Nu pot să îi spun pur şi simplu că am ieşit cu el doar că să fac sentimentele pentru Harry să dispară. Nu pot să îi fac asta. Nu pot să îl rănesc în felul asta. E ca şi cum i-aş înfinge un cuţit în piept, l-aş învârti de câteva ori, iar după l-aş întreba dacă îl doare ceva. E ca şi cum l-aş arde cu o torţă, iar după aş pune acid pe rană. Nu vreau să îl rănesc. Nu ştiu cum să fac şi ce să zic să fie totul bine. Aleg să şterg tăcerea de pe lista cu priorităţi şi încep să îi povestesc tot. Absolut tot. Îi spun de viol, de cum Harry m-a ajutat, de cele două momente în care ne-am sărutat, care au fost cele mai frumoase din viaţa mea. Evident că nu îi spun şi această parte. Încerc practic să ies din beleaua asta, cu ajutorul adevărului, dar nu ştiu cat de bine îmi iese. Doar dă din cap dezamăgit sau frustrat, nu îmi dau seama. Îi spun absolut tot şi închei cu un simplu "îmi pare rău". Se întoarce pe călcâie şi pleace, părăsind cu fruntea aplecată şcoala. O stare de vină mă copleşeşte, însă încerc să o alung şi să mă gândesc la Harry. Nu vreau să fiu egoistă şi să mă gândesc doar la mine şi la sentimetele mele, însă în seară asta, am venit aici cu Harry şi voi încerca măcar să îl fac pe el să se simtă bine. Mă întorc să părăsesc holul dar un corp masiv stă în faţă mea. Harry mă priveşte profund şi începe să râdă. Mă uit confuză la el şi ochii mi se îngustează când îmi dau sema că a băut şi că e beat, mort. Cine măcar ar aduce băutură la o petrecere la şcoală? Defapt, la câte relaţii are Harry, probabil nu are băutură de aici. Sigur i-a adus cineva din afară.

-Harry? De ce ai băut? îl cert, ca şi cum aş fi mama lui şi el nu ar fi major şi nu ar avea voie să bea.

Nu îmi răspunde la întrebarea, în schimb, începe să îmi povestească despre un anume prieten al lui Jake, fiind cel mai bun prieten al lui şi îmi spune cât de mult poate conta pe el. După spusele lui Harry, Jake e cel mai frumos din lume şi spune că dacă ar putea, m-ar combina cu el. Îl întreb de ce nu ar putea, iar el îmi spune că nu poate, pentru că Jake e mort după Catherine. Spune că fata aceasta, Catherine e superbă, sau cel puţin aşa crede el. Nu a văzut-o niciodată şi îşi doreşte mult să o facă. După puţin timp, începe din nou să îmi povestească de Jake. Mă exasperează cu Jake al lui. Cine naiba este?

-Harry! Opreşte-te odată! Nu ştiu cine e Jake, spun aproape nervoasă din cauza vorbirii lui neîncetate despre Jake.

-Vrei să ştii cine e Jake? mă întreabă, iar eu eprob din cap. Bine, spune. Îţi arăt eu cine e Jake, spune şi îţi schimbă expresia amuzată în una serioasă.

În următoarele secunde, ochii mi se măresc, la maxim, iar gura mi se deschide, formând o expresie mirată. Harry şi-a tras jos pantalonii, iar eu am dorit să aflu cine e Jake, uite că am aflat. Jake e defapt Harry Mic, care defapt e Harry Mare. Noaptea în care am fost violată îmi bântuie gândurile, dar dispare repede. Monstrul acela era mai puţin de jumătate din Harry Mic-Mare. Nu realizez că mă holbez la bijuteria lui Harry, dar atunci când vreau să îmi acopăr ochii cu mâinile să nu par atât de evidenţă, o pocnitură se aude urmată de un ecou. După nici câteva secunde, sunetul unei avalanşe de gloanţe răsună prin toată clădirea.