UNFAIR

Capitolul 7

Simt o lovitură zdravănă în piciorul drept, amestecată cu o duerere insuportabilă de cap, care mă fac să deschid ochii imediat. Nu îmi dau seama unde mă aflu, e totul întunecat, însă pot observa o figură înaltă şi masivă lângă corpul meu întins pe jos.

-S-a trezit şi prinţesa, ţipă bărbatul de lângă mine, făcându-mă să realizez că nu e chiar un bărbat. E o voce subţire de băiat care îmi sună cunoscută.

-Aprinde lumina să îi cunoască! se aude un ţipat din afară încăperii.

Băiatul necunoscut se depărtează de mine, îndreptându-se spre partea mea stânga, unde probabil un întrerupător se află. Imediat o lumina difuză se aşterne în încăpere şi se aude sunetul unei uşi trântite, asta făcându-mă să îmi dau seama că acel băiat a plecat.

Camera asta e complet goală. Nu este nici măcar un pat sau ceva unde ai putea să te aşezi. Brusc, se aud nişte gemete înfundate. Îmi întorc privirea spre direcţia din care vin sunetele, ca să mă întâlnesc cu întunericul pronunțător.

Gemetele se aud şi mai tare, iar eu mă ridic, fiind total amorţită. Nu îmi simt piciorul drept, iar durerea de cap revine din nou. Mă îndrept încet spre locul întunecat, care parcă îşi pierde din întuneric, aşezându-se încet şi în zona asta o lumina slabă.

Lumina devine foarte puternică, pe jos văzând ce se află. Sunt două persoane. O femeie şi un bărbat pe care nu îi recunosc. Își ridică brusc privirea spre mine, incetând să scoată sunete. Sunt legaţi şi nu se pot mişcă deloc. Mâinile le sunt prinse de perete de nişte lanţuri groase şi ruginite, la fel şi piciorele, iar în gură au un fel de bandană neagră care îi împiedică să vorbească.

Mă apropii încet de bărbat, pentru că este mai aproape de mine. Nu pare deloc bătrân. Aş putea spune că are vârsta lui James, dar pare mult mai tânăr, oricum. Are ochii albaştri, iar culoarea părului e asemănătoare cu a mea. Femeia e foarte frumoasă, părul îi e prins în coadă şi pot observă culoarea acestuia fiind de un blond auriu, care strălucește ușor datorită luminii. Ochii îi sunt căprui şi pot observa cum pe obrajii ei se preling lacrimi.

Cine sunt ei? În mintea mea se aude vocea care a ţipat mai devreme. "Las-o să îi cunoască!"

Mă apropii şi mai tare de bărbat, acum ajung în genunchi lângă picioarele sale. Îi dau încet eşarfă neagră de la gură, iar el respiră greu. Cât timp îl las pe el să îşi revină, merg la femeie şi o ajut şi pe ea, desfacandu-i şi ei bandana.

-De ce eşti aici? mă întreabă bărbatul care văd că şi-a revenit şi poate respira normal.

Iau aer şi îl expir cu greu, neştiind cum să răspund. Eu habar nu am ce fac aici.

-Păi...nu ştiu, spun sincer.

-Cum te-au adus aici? Încearcă te rog să îmi spui ce îţi aminteşti, mă roagă el din priviri. Eu oftez din nou.

-P-păi, eram la petrecerea asta, spun încercând să las durerea de cap deoparte şi să îmi amintesc. Știu că m-am enervat şi am ieşit, căutând un taxi să merg la cămin. Nu am găsit nici unul dar adevărul e că nu am apucat să caut cum trebuie pentru că am simţit ceva peste gura mea şi m-a luat o durere de cap îngrozitoare, continui şi las o lacrimă să îmi curgă pe obraz. M-au băgat în dubiţa asta neagră, iar eu mi-am întors capul spre casa în care se ţinea petrecerea şi l-am văzut pe el în pragul uşii. Când maşină a pornit, a început să alerge după ea, dar degeaba, îmi șterg lacrimile şi spun în continuare. După am adormit şi m-am trezit aici. Dar voi?

Ei doi se uită discret unul la altul, iar bărbatul îi face un semn din cap femeii, îndemnând-o pe ea să vorbească.

-Păi, a început şi ea ca şi mine. Aveam o întâlnire de afaceri, dar nu a mers prea bine. Era aşa zisul nostru şef acolo, dar nu cu noi. Cu ceilalţi. Am realizat că ne-a minţit. El de fapt nu ne ajuta, îi ajută pe ei.