UNFAIR

Capitolul 15

Ochii lui Harry se măresc instantaneu, asta făcându-mă să îmi dau seama că începe să îşi revină. Se panichează, lucru care mă face şi pe mine să încep să tremur. Se uită speriat în stânga şi în dreapta, iar apoi spre sala de sport. Uşile se deschid şi încep să iasă elevii grăbiţi. Unii sunt răniţi şi plini de sânge, alţii doar au sânge, dar cert este că toţi fug de colo-colo, ocolindu-ne, oarecum, pe mine şi pe Harry. Nu fac nimic, doar rămân aşa şi aştept să văd ce are Harry de gând. Se uită după cineva şi pot jura că acea persoană nu e Jake, pentru că se uită pe sus după ea. Nici măcar nu ştiu de ce îmi îndrept privirea în partea de jos a lui Harry. Nu a apucat nici să îşi încheie fermoarul, doar să îşi tragăblugii înapoi pe el şi să arate cât de cât adecvat. Nu ştiu dacă pot folosi în momentul acesta acest cuvânt. Suntem asaltaţi, toată lumea fuge cât îl ţin picioarele, iar eu stau şi aștept Apocalipsa. Holul începe să se elibereze, iar sunetul gloanţelor se răreşte, noi stăm la fel ca şi când am avut conversaţia depsre Jake, la care mi-aş dori să mă pot gândiacum, însă nu pot.

Îmi face semn cu degetul arătător şi îl urmez. Se îndreaptă spre uşile marii ale încăperii în care războiul de gloanţe a avut loc. Se mişcă încet şi privirea lui mă imploră să facla fel, cât mai silenţios posibil. El fiind în faţa mea, îl văd când îşi duce mâna în partea din spate a blugilor, ridicându-şi puţin sacoul, să poată scoate o armă. Brusc seîntoarce către mine şi mi-o întinde. Mă uit la ea şi apoi la el. Mimez ceva ce ar trebui să fie "eşti nebun", dar el mă roagă din priviri să o iau. O iau cu neîncredere şi sper cănu va fi nevoie să o folosesc, după ce Harry îmi şopteşte să o folosesc să mă apar. Se apropie mai tare de unul din dulapuri, care e chiar ultimul şi din spatele lui mai scoate un pistol. Îl încarcă şi mă îndeamnă să fac la fel cu cel ce mi l-a dat înainte. Nici măcar nu ştiu cum îşi permite să ascundă arme peste tot, sau aproape peste tot, adică dacă are un pistol în spatele unui dulap la liceu, altul în spatele blugilor, cred că e posibil să aibă unul până şi în sertarul cu boxeri Calvin Klein.

Mă ia de mână cât să mă tragă pe partea peretelui cu uşa sălii de sport, pe care sunt şi dulapurile. Începe să păşească silenţios în faţă. Piciorul stâng se duce în faţă celui drept, maiestuos. Nu ştiu cum poate să arate atât de bine într-un moment în care normal ar fi fost să fie panicat, să transpire şi eu evident fiind la fel, însă nu simt vreun pericol. Nu ştiu pentru ce toată precauţia asta şi toate astea. Ştiu că cineva ne atacă, dar...oh Doamne. Tresar atunci când realizez că cineva chiar încearcă să omoare pe altcinevacare aş putea fi eu, sau ar putea fi Harry. Harry îmi simte reacţia şi se întoarce din mersul lui de agent 007, uitându-se acum la mine. Tremur ca un chihuahua şi nu mă pot opri.Încerc din răsputeri să mă abţin şi să mă calmez, dar ceva mă întrerupe şi îl face şi pe Harry să se oprească. Sunete ce par a fi bătăi din palme se aud din partea cealaltă a uşii.Se aud din ce în ce mai tare, lucru care mă panichează şi pe mine mai mult. Harry îmi şopteşte să mă calmez şi să fac orice să mă apar. Uşile mari albastre se deschid, odată cu sunetul bătăilor ce se opreşte. În raza mea vizuală apare un bărbat înalt, masiv, îmbrăcat la costum, iar cămaşa albă ce o poartă are câteva pete de sânge, dar sigur nu sângele lui.Şuviţele negre din părul lui sunt aranjate perfect, iar ochii albaştri îi ies în evidenţă. Încerc să stau ascunsă în spatele lui Harry, dar sunt conştientă că ştie că sunt aici. Îşi îndreaptă privirea în jos spre mâna lui stângă, unde ţine şi un pistol. Îşi ridică mâna, fixându-l pe Harry, lucru care mă face să rămân puţin blocată, dar o mică parte din panica dispare când îi face semn să se dea la o parte. Asta nu are cum să se termine bine.

-Dacă nu te dai, te voi împuşca, iar după voi face asta şi cu ea, vocea bărbatului se aude ca un ecou după ce îşi termină frază.

Presimt că Harry ştie cine este, deoarece are încredere şi se trage din faţa mea. Limita mea de panică, împreună cu cea de frică, au fost depăşite de mult. Mâinile încep să îmitremure, dar încerc să ţin mânerul pistolului tare, să nu îl scap. Ce vrea omul asta de la mine?

-Bună Sierra, mi se adresează manieros, lucru foarte ciudat. Harry, ne poţi lasă singuri, te rog? spune domnul înalt din faţă mea, dar Harry doar se încruntă la el şi dă din cap negativ arătând cu degetul armă pe care bărbatul o ţine în mâna. A, pufneşte şi o aruncă lejer pe jos.

Mă încrunt şi eu odată cu Harry. Nu vreau să plece, să mă lase singură. Mi-e frică. Mă sperie. Am trecut prin atât de multe încât simt că o să cedez, dar mă abţin, doar că să par puternică. În momentul de faţă nu am încredere deplină nici măcar în Harry ceea ce e normal. Nu ar trebui să am încredere în Harry. Continui să încerc să îmi dau seama dacă simte ceva pentru mine, sau doar profită de naivitatea mea. Trist este că îmi dau seama de asta şi totuşi nu fac nimic.

-Să ştii că nu voi pleca, aşa că îi spui de faţă cu mine, pleci sau încerci să mă omorî ca să obţii ce vrei, spune Harry ofticat şi îşi pune pistolul în spatele blugilor, eucontinuând să îl ţin pe al meu în mâna.

-Vreau să îmi spui absolut tot ce ştii despre James, spune serios.

-De ce ţi-aş da detalii din viaţă privată a familiei mele, când nici măcar nu îţi ştiu numele? deschid şi eu gura, fiind chiar foarte încrezătoare.

Începe să radă şi îşi aranjează sacoul. Face câţiva paşi scurţi şi lenţi în faţă, ajungând imediat în faţa mea. Diferenţa de înălţime mă dezavantajează foarte tare. E mai înalt şi decât Harry, dar nu cu mult. De ce naiba trebuie să leg fiecare lucru de Harry? Cum pot fii atât de ipocrită? Aş putea da vina pe Harry că m-a invitat în seară asta aici, pentru că ajungeam să mă uit la un film şi să nu vin deloc, dar e al naibii de frustrant faptul că nu pot să mă descurc singură şi să mă fac înţeleasă atunci când ceva nu îmi convine sau îmi displace.

-Uite care e faza, spun lejer încercând să par liniştită. Nu ştiu mai nimic de James. A dispărut, mă sună, dar apeluri scurte de maxim cinsprezece secunde în care îmi spune că e bine şi mă întreabă ce am mai făcut, dar niciodată nu apuc să îi răspund, pentru că apelul se termină, spun şi văd că vrea să spună ceva, dar îl întrerup eu, continuând. Dacă ai vrut să mă întrebi asta, de ce a fost necesar tot masacrul ăsta? îl întreb dar începe să radă din nou.

-Dacă tu crezi că acesta e masacru, înseamnă că nu mă cunoşti, spune iar eu îmi ridic o sprânceană la el, evident fiind faptul că nu îl cunosc. Îşi întinde mâna şi îşi spune numele: Cass Sc... îmi dau seama cine e, chiar dacă nu îşi poate continua numele din cauza sirenelor ce se aud înafara clădirii.