UNFAIR

Capitolul 16

Fugim pe holurile ușor luminate de lanternele polițiștilor. Cass Scott e primul, apoi este Harry, care din nou, aleargă ca un agent 007. Eu sunt ultima, pentru că nu pot alerga foarte repede cu încălțările mele, plus că nici rochia nu mă prea ajută. Harry se întoarce spre mine și îmi trage mâna stângă într-a lui, pentru că în cea dreaptă încă țin pistolul. Mă trage după el, dar devin mult mai panicată când se aude un scârțâit puternic, pe care îl recunosc fiind ușa dublă de la intrarea în liceu, urmat de un țipăt înfundat. Nu am înțeles exact cuvintele, dar știu că au fost urlate de un bărbat, care probabil e un ofițer de poliție.

-Grăbiți-vă, ieșim prin spate, spune Cass destul de încet.

-Ești nebun? Probabil au înconjurat toată clădirea la câți oameni au murit! spune Harry și încetinește puțin pasul.

Încep să mă gândesc la ceva, o idee, dar mintea îmi este complet goală. Sunt foarte panicată, chiar dacă știu că și dacă ne prinde, nu s-ar întâmpla nimic cu mine. Nu am făcut nimic, deși probabil fugind acum de poliție, cu doi infractori, aș da impresia de complice. La naiba! Cum de iubitele lui Bond reușeau mereu să scape? Al dracului filme și actori plătiți cu bani grei doar pentru maimuțăreli. Asta e! Actorie! Îi dau pistolul lui Harry și mă îndrept spre unul din corpurile fără suflu de pe podeaua scârțâietoare. Nu îmi vine să cred că eu chiar fac asta ca să îi scap pe ei Doamne! Cass Scott a împușcat-o pe fata blondă lângă care mă așez, undeva în zona abdominală, mai bine spus în zona ficatului. Tot nu pricep pentru ce toată porcăria asta.

-Sigur vor veni pe aici, așa că ascundeți-vă, iar când vin, ieșiți, le spun eu uitându-mă mai mult la Harry, la care trebuie să mă uit în sus, lucru care nu prea îmi convine, pentru că din poziția asta, am putea face alte lucruri, mai ales după privirile lui perverse care mi le tot aruncă.

Ei se uită confuzi la mine, dar nu au nimic de ales acum, pentru că se aud pașii apăsați venind spre noi, așa că mă ascultă și se duc în spatele unui zid, unde este o ușă maronie care probabil este a îngrijitorului. Nici măcar nu înțeleg Doamne de ce îi ajut. Ar trebui pur și simplu să stau departe de ei. Nu încerc să fac asta. Nu mă strădui. Nu mai am timp să mă gândesc la asta acum. Mereu știi cum să schimbi subiectul. Nu îmi dă pace subconștientul meu. Dar nu am de gând să port o discuție atât de frustrantă cu mine în acest moment. Oh Harry, îmi rămâi dator pe viață. De fapt nu. Poți să te duci dracului. Ca și cum el te-ar auzi. Oh la naiba! Ușa se deschide cu un sunet puternic, din cauza frecării cu podeaua. În minte îmi sar imaginile cu bărbatul care m-a violat, iar lacrimile deja încep să-mi curgă pe față.

-Hei, ce se întâmplă aici? spune ofițerul de poliție, care probabil a țipat și mai devreme.

-Prietena mea, spun printre suspine și încep să plâng și mai tare ca să înțeleagă.

El se apleacă spre mine şi mă mângâie uşor pe umăr. Mă ajută să mă ridic, afişând bunele maniere şi zicandu-mi simple condoleanţe, care nu îşi prea au rostul. Nu ştiu dacă am mai văzut-o pe acea fată vreodată, Dumnezeu să mă ierte că am făcut aşa ceva, dar nu voiam că Harry să între în belele. Voiam să îl ajut. Motivul nu îl ştiu exact, dar parcă nu vreau să îl aflu. Cât timp m-a scos pe mine ofiţerul din şcoală, am putut să îi văd pe Harry şi pe Cass Scott cum s-au furişat afară şi au întins-o de aici. Nu le-a fost foarte greu, deoarece mai mult de jumătate din poliţişti luau amprente şi căutau tot felul de indicii, iar restul mă consolau pe mine. Se pare că am fost foarte afectată. Ar trebui să mă gândesc sincer la a merge la o facultate de teatru, după ce absolv liceul.

-Va trebui să dai ceva declaraţii, îmi spune un poliţist blond, foarte tânăr.

Când îi aud vorbele, parcă mi se taie firul. Eu nu sunt încă majoră şi locuiesc singură. Nu pot da declaraţii fără un părinte, dar cum se pare că nu am aşa ceva, fără James. Care e dispărut. Oh, Doamne Sierra! În ce rahat te-ai băgat? Pot ajunge din nou la casă de copii. Aşa îţi trebuie dacă te gândeşti la ceva, dar nu o faci până la capăt. Trebuie să mă adun şi să gândesc ca un om matur.