UNFAIR

Capitolul 5

De ce mi se întâmplă toate astea mie? Ce face el în şcoală asta? Sunt primele mele ganduri, atunci cand il vad.

-Sierra, el este Harry Styles, îmi spune directoarea, cu un mic zâmbet pe chip, în timp ce el afişează cel mai larg zâmbet din câte am văzut. O Doamne. De ce face asta? Acum trebuie să îi plătesc pentru că m-a, aproape, salvat sau ce?

-Mda, ştiu cine e, spun, arătând un zâmbet fals.

Directoarea nu a mai spus nimic, doar mi-a dat o harta a campusului, care mă va ajuta Harry Styles să o descifrez, asta după spusele ei şi mi-a dat şi cheia dulapului şi a camerei mele. Harry mă va duce acolo.

Mie chiar nu îmi place băiatul asta. Da, m-a salvat, prea târziu şi îi sunt recunoscătoare că a omorât un om fix în faţa mea. Sau nu. E un criminal. Un criminal care nu are inima şi vrea să o fure pe a mea. Dar nu o să se ajungă până acolo. Nu o să îl las să îmi intre sub papuci. Ar fi o problema de care chiar vreau să mă scutesc. Şi de dată asta vorbesc cât sepoate de serios.

Am ieşit din biroul directoarei, urmată, defapt urmărită, de Harry.

-Hei puştoaico. Nu fugi de mine, nu îţi vreau răul, îmi spune şi mă prinde de încheietura, eu ajungând mult prea aproape de el. El e mult mai înalt decât mine, astfel încât faţa mea e la nivelul pieptului sau. Îmi ridic încet privirea ajungând să îl privesc în ochi. Mare greşeală. Are nişte ochi superbi. Ca două talismane foarte preţioase pe care ai face orice să le obţii. Ochii aia! Kate! O Doamne. Sunt exact la fel. Ai lui Harry sunt scoşi mai mult în evidenţă de formă fetei şi de buzele sale perfecte.

O nu! Încetează Sierra! Doar stai departe de el. Îmi tot repet în gândul meu. Dar fac exact opusul. Ne apropiem din ce în ce mai tare. Vârful nasului meu se atinge de al sau şi el își mută privirea spre buzele mele. Dar nu! Nu pot face asta. Nu până nu îl cunosc cu adevărat. Mă retrag repede, luând-o din loc, lăsându-l pe băiatul cârlionţat cu ochii în soare şi buzele ţuguiate.

Încep să studiez harta, căutând pe ea locul căminelor. Dar la naiba, nu apar aici. Sau poate da. Normal că apar dar eu ţin harta invers. Şi am luat-o şi în cealaltă parte. Acum trebuie să mă întorc înapoi. Aş ţipă cât mă ţin plămânii, jur.

Mă întorc spre partea cealaltă, dar mă buşesc de cineva. Ziua mea clar nu putea fi mai rea de atât.

-Bună frumoaso. Cam dezorientată, sau doar mi se pare? spune băiatul blond cu un amuzament pe faţă. Aş vrea să îi sparg moaca aia aşa frumoasă.

Îl ignor şi îl ocolesc, mergând tot înainte dar el strigă ceva din urmă mea, ce mi se părea a fi un "Ne vedem mai târziu".

Am ajuns în aripa de vest unde se află căminele, fără nici o problema. Poate nu e cea mai rea zi.

Mă uit pe cheia dată de directoare, la numărul camerei mele: 11. Este la primul etaj şi sincer abia aştept să îmi cunosc colega de camera. Sper doar să nu fie ceva nesimţită şi să mă împrietenesc repede cu ea. Poate ea îl cunoaşte pe băiatul ciudat şi îmi va spune câte ceva despre el, dar sincer nici nu ştiu de ce vreau să aflu. Mai bine stau la locul meu. Da. Aşa e cel mai bine. Deşi sunt chiar curioasă să... O Doamne, gata Sierra. Introduc cheia în broasca uşii, după care o deschid încet.

Şoc. Pe bune de nu o să fac un atât de cord de la atâtea şocuri.

În patul din partea stânga e o fată, cu par lung şi drept şi nu pot să văd mai mult. Peste ea, la propriu, este un băiat. Băiatul blond. Nu vreau să fiu nesimţită, dar chiar nu îmi convine că el să fie aici. Nici măcar nu înțeleg cum e posibil faptul că a ajuns aici înaintea mea.