UNFAIR

Capitolul 8

Îmi ridic corpul amorţit şi mă uit la ceasul de pe noptiera aflată lângă patul meu. Super. Ora cinci dimineaţă. Îmi întorc privirea spre stânga ca să o întâlnesc pe Ruxx dormind dusă în patul ei micuţ. Zâmbesc încet la imaginea ei nemachiată şi foarte adorabilă, apoi clar nemaiputând să dorm mă ridic şi merg să îmi caut telefonul prin haine să văd dacă am ceva mesaje pentru că nu l-am verificat încă.

Cum deschid telefonul ecranul este invadat de apeluri pierdute şi mesaje. Şase apeluri de la James şi încă cinci de două numere necunoscute mie. Deschid mesageria și dau de un mesaj de la unul dintre numerele de telefon: "Bună Sierra. Nu am reuşit să dau de tine şi voiam să te anunţ că noi trebuie să plecăm. O să ne revedem, îţi promit -Wendy şi Brian". Oftez zgomotos lăsând telefonul să cadă undeva prin pat lângă mine. Deja pleacă? De ce au mai venit? La naiba cu ei şi la naiba cu ea de familie.

Îmi trântesc cărţile în dulap şi mă îndrept spre cantină. Ziua mea clar nu a început bine. Mi s-au făcut trei observaţii la ora de lectură şi la cea de gramatică am fost trimisă în biroul directoarei pentru că i-am întors vorba profesorului. Adică serios acum, corect este 'înşală', nu 'înşeală'.

Îmi iau o tavă şi merg să îmi pun ceva de mâncare, însă mă aleg doar cu un iaurt şi o cafea. Nu am poftă deloc de mâncare în ultimul timp. Zăresc masa la care stau Ben, Ethan şi Jennifer. Mă îndrept cu paşi repezi spre ei şi mă aşez jos lângă Jen. Trântesc tava pe masă şi mă uitat în gol, parcă iaurtul şi cafeaua devenind ceva minunat sau nemaivăzut din lume.

-Zi proastă? întreabă Ben în timp ce mușcă din sandwich-ul sau.

-Cam da, spun şi încep şi eu să îmi beau cafeaua.

...

Ultima oră. Am aşteptat-o de când a început ziua. Dar e şi cea mai plictisitoare. Exprimarea opiniilor. E mai mult un club, obligatoriu. Adevărul e că nu am mai participat la o astfel de oră, însă nu chiar nu am chef acum să îi aud pe restul cum se plâng de viaţă lor de rahat.

Intru pe uşa sălii şi mă așez pe unul din scaunele maronii. Sunt aşezate ordonat în formă de cerc, în mijloc fiind un loc liber, probabil pentru profesor.

Uşa se deschide şi pe ea intră restul elevilor. Nici o faţă cunoscută până acum. Până acum. Uşa rămâne deschis iar pe ea intră un bărbat, tânăr şi chipeş, care o închide în urmă sa. Îmi aduce aminte de James. Totuşi nu îl văd pe James profesor. Chicotesc în linişte la acest gând. El vine în mijlocul cercului din scaune şi ne scanează pe toţi.

-Bună tuturor. Eu sunt Jonson şi anul acesta o să va fiu profesor la această materie. Deci sper să ne înţelegem. Azi vreau să vorbim despre plecare. Ce părere aveţi despre oamenii care va părăsesc? Care doar pleacă de lângă voi?

-Oamenii care te iubesc nu pleacă de lângă tine, spune un băiat din faţă mea.

-Am auzit aşa dar nu e chiar aşa, spune alt băiat. Oamenii vin şi pleacă. E greu să pleci dar o faci când găseşti ceva mai bun de exemplu, spune fata de lângă mine foarte sigură pe ea.

-E greu să pleci, într-adrvar, însă după ce o faci, devine cel mai uşor lucru. E greu să laşi oameni în urmă, dar de-asta pleci, să ai motiv să te întorci, las cuvintele să îmi iasă printre buze acum toată atenţia fiind asupra mea.

-Nu ai de unde să ştii că se întorc, spune din nou băiatul șaten din faţă mea.

-Mereu se întorc, i-o inorc eu şi observ un zâmbet admirativ pe faţă domnului profesor.

-Asta dacă nu mor, se aude o voce răguşită în spatele meu iar când mă întorc îl văd pe nimeni altul decât Harry.

Toate privirile se întorc asupra lui de parcă ar fi ceva vedetă faimoasă de la Hollywood. El are ora asta? Acum? Cu mine? Oh la naiba! Pe când mă gândeam că ziua mea nu are cum să fie mai rea, apare el să strice tot. De fapt era stricată deja, dar...Oh Doamne! Singurul loc liber este lângă mine. Nu nu nu n...