dimineața următoare ne-am trezit și eu și Nathan destul de antipatici, dar nu și unul cu celălalt, mereu,orice ar fi fost,nu ne-am comportat niciodată urât unul cu celălalt. când ne-am dat jos din pat,l-am văzut pe Mike, care stătea și el pe marginea patului său, încercând să iși mai bandajeze rănile de seara trecută.
eu- uum,Mike, ești ok? ai nevoie de ceva?
Mike- nu ,mulțumesc, sunt chiar ok acum.
Nathan- să știi că îmi pare sincer rău pentru aseară... nu știu ce m-a apucat să dau așa în tine... dar bănuiesc că vine gen "orice până la ea".. spune Nathan luându-mă în brațe, după care mă sărută.
Mike- mda...te înțeleg... și mie îmi pare rău...adevărul e că nici eu nu știu ce mă apucase...
Nathan- dar...ce a fost în capul tău? a zis el destul de crispat.
Mike- nu știu, îți jur,cred că a fost altceva în ce am luat aseară....
eu- Mike? cum adică? ce ai luat? nu,te rig nu îmi spune că ai continuat cu alea.. spun eu privindu-l speriată pe Nathan și strângându-l de mână.
Mike- uum,ba da...v-am mai explicat că am și eu problemele mele,și nu găsesc alt mod de rezolvare..
Nathan- și noi avem probleme și nu facem așa ceva..
Mike- oh,vai,ce pot spune,săracul bogătaș, nu?
eu- nu mai îndruga rahaturi că știi că nu impresionezi și că minți. zic eu sărutându-l pe Nathan.
Mike- nu mint, cu ce ți se pare că mint. hai,tu ca tu,că ai părinții și mda...dar el? el ce motive are? spuse Mike degajat în timp ce iși aprindea o țigară.
Nathan- nu ești tu prietenul meu sau parte din familie să știi ce probleme am. a spus el deja încordat.
Mike- vai,ce probleme puteți avea? nu vă mai ajung banii să faceți ultimul etaj la casă? zise el zâmbind sarcastic.
Nathan nervos deja se ridică și îi dă o palmă.
Mike- ce pula mea te apucă?!
Nathan- taci dracu' odată în morții tăi. ajunge.
eu- gata Nate, e ok,dă-l în pula mea. spun eu punându-i ușor mâna pe față încercând să îl calmez. idiotul ăsta de Mike nu se mai potolește. l-a bătut o dată Nate, l-a bătut și a doua oară, a văzut că a avut milă, dar nu,el nu se lasă, nu poate să nu comenteze. ce naiba crede că rezolvă dacă e așa? încearcă să mă impresioneze sau ce? nu-i iese. mai mult mă calcă pe nervi.
și eu și Nathan am decis să nu îl mai băgăm în seamă și să nu ne mai punem la mintea lui,adevărul fiind că are și el problemele lui...grave... l-am lăsat în pace și ne-am făcut bagajele..
Mike- ce vă faceți bagajele? eu am mașina. nu plecați nicăieri dacă nu vreau eu.
eu- Mike, ajunge...nu mai face așa. știi că ne enervezi pe amândoi. am spus eu în timp ce din când în când îi mai trăgeam câte o privire lui Nathan, să mă asigur că nu și-a pierdut cumpătul.
Mike- oooh,în fine, gata..
Nathan- deci am terminat, da? facem pace?
Mike- uuum...da,bine.
eu- mă bucur că ați decis asta amândoi, sunt mândră de voi. am spus eu pupându-l doar pe Nathan pe obraz. acum poți să începi și tu să îți faci bagajele, Mike.
Mike- eu le-am făcut de ieri. spuse el râzând.
eu- păi atunci putem pleca,nu?
Nathan- da. a spus el luându-mă de după șold și mergând către ieșirea din cameră. am depus cheia la recepție, am ieșit din motel, ne-am urcat în mașină și am plecat. drumul mai era destul de lung, așa că eu și Nathan ne-am culcat. stăteam în brațele lui,întinsă pe restul banchetei din spate, privind cu ochii întredeschiși pe geam. nu era cine știe ce priveliște, dar era una liniștitoare. încet încet am adormit.
peste destul de mult timp,m-am trezit în aceeași poziție. Nathan încă dormea,Mike conducea liniștit..
eu- Mike, cât am dormit? am zis eu cu o voce de adormită.
Mike- două sau trei ore...sau poate mai mult, nu știu când ai adormit. zise el destul de nepăsător.
eu- mai avem mult? am zis eu disperată. tonul meu apăsat trezindu-l pe Nathan.
Mike- nu,aproximativ o oră, deja suntem în L.A. când am auzit asta, l-am îmbrățișat atât de strâns pe Nathan și am devenit supeer entuziasmată. ardeam de nerăbdare să văd casa, sau să îl văd pe tata... deși niciodată nu am arătat asta, mereu mi-a lipsit vocea lui prin casă... de când mama s-a recăsătorit,și ne-am mutat la noul ei soț în casă... totul s-a schimbat..și nici nu cred că va mai fi la fel vreodată.
Mike- am ajuns! ne-am dat toți trei jos din mașină. stăteam în fața celei mai minunate și geniale case pe care o văzusem în viața mea. tata inițial ne spusese că e un simplu apartament. dar era o ditamai casa, cu două etaje,fără parter și mansardă. era de culoare albă, cu un gard din lemn de nuc, cu poartă din același material, glisantă. curtea era imensă, cu gazon peste tot mai puțin pe aleiuța de la poartă la ușa casei. prima dată am crezut că nu asta era casa noastră, și că s-a produs o greșeală când am primit adresa pe mail de la tata. am decis să încercăm cheile pe care le-am primit prin poștă ieri, când încă eram acasă. și... surpriză, cheile chiar se potriveau. ne-am luat bagajele din mașină și am început să inspectăm casa. Mike a rămas în mașină, dar ni se făcuse milă de el,adică... ne-a adus până aici... iar acum să se întoarcă singur... l-am invitat să stea cu noi din moment ce casa era atât de mare.
am urcat la etaj,deoarece ne uitasem deja în camerele de jos. casa avea cam 10-11 camere. la unu erau 3 camere, la doi tot trei,la parter 4 iar cea mai mare era la mansardă. când să intru în a 5-a cameră de la unu,am rămas mască, cine putea să mă aștepte acolo,dacă nu Kate, Rebecca și Sarah,încă două prietene din copilărie, care stau unde stăteam eu înainte să mă mut cu mama în casa tatălui meu vitreg. le-am luat pe toate trei în brațe. aparent au vrut să îmi facă o surpriză, și se pare că ele trei chiar se înțelegeau... ca prietene destul de apropiate. ele cunoșteau deja casa, din moment ce erau acolo de mai mult timp,dat tot au venit cu mine să ne uităm și în celelalte camere. în mansardă ce găsesc? băieții. Nick și Jack... oooh,se pare că acum avem ce face cu atâtea camere.
