Nick s-a așezat la volan și în următoarele 30 de minute aproape ieșisem din oraș. sper că drumul nu va fi plictisitor, deși așa a fost.. nimic special până când nu am ajuns în zona muntoasă, când am început să avem ce privii.
când am ajuns la cabană, recepționera ne-a oferit ultimele 4 camere.
- Kate, tu stai cu Mike, Sarah, tu stai singură, Nick, tu la fel, Nathan, tu stai cu mine și gata.
Kate- eu n-am bătut atâta drum să stau cu ăsta în cameră, mă duc naibii acasă, mai bine, cine știe ce îl mai apucă.
- mult noroc să găsești mașină.
Kate- vrei să vezi că fac rost?
Nick- sunt foarte curios.
Kate- bine, privește-mă. spune ea, îndreptându-se către un grup de băieți din recepție. mereu a fost așa nebună, niciodată nu m-am îndoit de tupeul ei.. hei băieți, care dintre voi e drăguț să îmi împrumute și mie o masina, îmi trebuie până la magazin, o să v-o aduc înapoi, promit. spune ea cu o față de miloagă. bineînțeles că puștii nu i-au rezistat și a primit ce și-a dorit. ați văzut, da? ok, eu plec, v-am pupat, sper să fie Mike fericit că nu îl mai "enervez" acum. spune ea luându-și lucrurile și plecând.
- Mike,i-ai spus că e enervantă?
Mike- nu e singura chestie pe care i-am spus-o.
- ești jegos. mă rog, poate e mai bine că a plecat, cred că o să ne super plictisim aici, am eu un presentiment.
Nathan- s-ar putea să ai dreptate.
Sarah- mă rog, până aflăm dacă ne plictisim sau nu, putem vedea unde avem camerele?
Nick- sunt la etajul 3 și n-avem lift.
- hai să ne lăsăm bagajele și să ne mai plimbăm prim oraș-sat-comună orice ar fi chestia asta.
după ce ne-am lăsat lucrurile sus, am plecat cu van-ul prin împrejurimi. am găsit o cafenea, ne-am luat câte ceva de băut, am găsit un magazin, ne-am luat provizii, apoi ne-am întors la cabană. stăteam pe etaj cu niște băieți, de vârsta noastră, veniți în cantonament cu baschetul. dacă ar fi fost Kate aici... Sarah n-avea ce discuta cu vreunul dintre ei..săracii, se vor simți nebăgați în seamă, așa că m-am dus să vorbesc cu unul dintre ei, care stătea pe vine în hol, și în mod neașteptat, citind.
- hei, de ce nu ești în cameră?
el- pentru că prietenii mei au glume proaste, ascultă muzică proastă și fac gălăgie, iar eu vreau să citesc.
- vrei să te las să citești?
el- nu, e ok, mă pot opri câteva minute. spune el râzând. Ezra. spune el întinzându-mi mâna pentru a face cunoștință.
- Kim.
Ezra- încântat.
- și eu. ce citești?
Ezra- "așa ceva nu se întâmplă niciodată" de Anne Holt.
- sună interesant, cred că am citit-o și eu.
Ezra- serios?
- da, bunica mea colecționa cărțile astea, de la editura trei... și mai citeam și eu din ele..
Ezra- tare.. și cu cine ai venit aici?
- cu prietenii și iubitul meu. suntem într-o oarecare vacanță înainte de școală. spun eu râzând.
Ezra- aa, iubitul, trebuie să fie distractiv pentru voi. spune el privind în jos, în carte, și continuându-și lectura.
- nu e chiar atât de tare cum crede toată lumea. m-am cam săturat, am luptat mult pentru el, la propriu, ca în urmă cu o lună să aflu că mai avea o iubită, pe care am omorât-o, dar l-am iertat..am fost proastă.
Ezra- înțeleg.. și eu am făcut multe pentru persoana pe care am iubit-o.
- ce s-a întâmplat cu ea?
Ezra- um..poveste lungă.
- am timp.
Ezra- o fugit de mine pe scurt.
- cum?
Ezra- s-a sinucis. spune el cu lacrimi în ochi.
- nu plânge, nu nu nu, te rog, nu plânge. spun eu grăbită și șocată, luându-l în brațe. e ok, e ok, e ok. ea e ok.
Ezra- ba nu, nu e, a fost vina mea.
- nu spune asta, te învinovățești singur, degeaba, așa simțim toți, deși nu e vina noastră. nu e vina ta, nu e. calmează-te. te rog.
Ezra- îmi pare rău. nu trebuia să plâng, sau să îmi amintesc. spune el ștergându-și lacrimile.
- e ok. te-ai calmat, îți e mai bine acum?
Ezra- da..
- acum povestește-mi. cum o chema, ce s-a întâmplat și de ce?
Ezra- Rachel, și era sora mea.
- cum s-a întâmplat?
Ezra- aveam 15 ani, și eram nervos, și eram în grădina din spatele casei, și trăgeam cu arcul, și am început să strig, și să zbier și nu îmi mai amintesc nimic, am văzut negru, apoi m-am trezit întins pe iarbă, în același loc, cu Rachel ținăndu-mă de mână, cu mama, tata și sora mai mică morți în jurul meu, plângând. de atunci nu îmi mai amintesc decât ziua când eram în arest, și a venit Rachel să mă scoată, plătindu-mi cauțiunea, apoi ajungând acasă, unde s-a spânzurat.
- de ce, Ezra? de ce ai făcut toate astea?
Ezra- înainte, mama a bătut-o, și tata a țipat la ea, și nu știam ce să mai fac, era nefericită, am încercat să îi fac un bine, nu știam că asta se va întampla, eram un idiot care nu avusese prieteni niciodată și tot ce avea era sora mai mare. nu am mai avut ce să fac, l-am luat în brațe, sfârșind plângând amândoi.
- uită-te la mine.
Ezra- nu pot, nu pot, nu..
- uită-te în ochii mei.
Ezra- îmi e mult prea rușine. nu pot. nu pot. spune el, cu mâinile la ochi, plângând pe jos, în hol.
- uită-te am spus.
Ezra- *își ia în sfârșit mâinile de la ochi și mă privește și el* ce e?..
- acum ai prieteni. nu mai plânge. uite câte lucruri avem în comun. pe lângă asta mai suntem și psihopați amândoi.
Ezra- *începe să râdă* mulțumesc.
- n-ai pentru ce. acum vino și stai cu noi.
Ezra- sigur?
- bineînțeles. hai.
Ezra- ok..
