Volumul II: Iartă-mă (FINALIZATĂ)

Capitolul 2 - Iubirea doare

Capitolul 2 - Iubirea doare

✽

- Bună dimineață, prințesă, mi-a spus Charlie când m-a văzut intrând pe ușa salonului.

El stătea așezat pe unul dintre scaunele de la masă, citind ceva interesant și luând din când în când o gură din cafeaua fierbinte. Aburii ieșeau din cană voioși și arătându-și căldura printr-o pătură albă. Pufoși, marcați de dungi curbate albe și mult mai strălucitoare decât restul, îi dădeau lui Charlie un aer de toamnă. Camera era îmbibată cu mirosul cafelei și spuma era încolțită în cană într-un amestec de lapte și cafea. Din când în când, mai apucă lingurița și învârtea conținutul. Lichidul aproape negru se mișcă în cercuri și foarte repede lăsând impresia că era pe cale să sară din cană.

M-a făcut să zâmbesc fraza lui culeasă din filmul La vita è bella de Roberto Benigni. Întotdeauna am apreciat acel film, mai ales felul în care Guido o îndrăgostise pe Dora. M-am întors către televizor și am văzut că tocmai era difuzat pe un canal necunoscut mie.

- Bună dimineața, am salutat.

M-am așezat pe un scaun aproape de el. Fundul îmi era greoi și corpul abia mi se mișca. Durerea de spate își făcuse apariția dintr-un motiv anume și devenea din ce în ce mai ascutiță. Mii de cutițe imaginare intrau și ieșeau din carnea mea lăsând în urma lor o femeie sătulă de toate.

- Ai dormit bine? m-a întrebat, iar eu am afirmat zâmbind. Se vede, ai modelul plapumei pe față, spune râzând și arătând către obrajii mei cu degetul.

Reacția mea faimoasă apăruse din nou. Ce rușine! În fața oricărui bărbat reușesc să devin un rac și nu pot controla acea reacție. Mereu am urât faptul să rămân cu urme de la somnul prea profund. De obicei nu prea simțeam nimic când mă adânceam în somn, dar mâinile îmi treceau întotdeauna pe sub față ca să mă trezesc cu diferite modele. Se pare că de data acea, oboseala și durerea puseseră stăpânire pe mine, făcându-mă să nu mă controlez. Mi-am dus mâinile la pomeți și mi i-am acoperit cu dosul degetelor.

- E un semn bun. Nu te acoperi, frumoaso, spune ridicându-se și strâgând ceașca cu cafea împreună cu mica farfurioară și lingurița. Îți este foame?

- Nu prea îmi este, spun negând din cap. Cât este ceasul?

- Unsprezece dimineața, ai dormit cam cinci ore.

Nu sunt prea multe, având în vedere noaptea trecută, dar m-au ajutat mult ca să îmi revin. Am rămas cufundată în gânduri, dar încă auzeam cum apa se scurgea căzând pe un obiect solid. Își spăla cana încercând să fie cât mai silențios, încă picăturile ce se loveau de porțelan și apoi de fundul chiuvetei nu îl ajutau deloc.

În timp ce el se afla în bucătărie, m-am ridicat ca să merg în căutarea telefonului meu, în cameră. Încă era la încărcat, ceea ce m-a făcut să aprind ecranul ca să văd dacă bateria a ajuns la sută la sută. M-am așezat pe pat, puțin debusolată și cu o ușoară teamă. Nu voiam să mă trezesc cu mesaje de la Joseph, însă orice era posibil. Aveam câteva sms-uri din partea Anei, întrebându-mă cum mă simțeam și dacă verișorul ei mă trata bine. Mary mi-a dat și ea câteva interesându-se despre cum a fost la cina aniversată. M-am surprins pe mine răspunzându-i, dar nu aveam de gând să-i dau explicații despre Joseph.