Volumul II: Iartă-mă (FINALIZATĂ)

Capitolul 7 - Joseph, te iubesc...

Capitolul 7 - Joseph, te iubesc...

✽

Inima mea s-a oprit. Joseph avusese un accident și nu puteam să cred ceea ce tocmai mi se spunea. Am început să tremur necontrolat, nervii mei începuseră să crească și oxigenul îmi lipsea cu desăvârșire. Mi-am lăsat corpul să cadă pe canapea. Forțele mele erau nule în acel moment, fiecare părticică a corpului meu părea mult mai grea decât deobicei. Mi-am sprijinit capul de spătarul canapelei și mi-am închis ochii pentru a mă lămuri dacă era un vis sau nu. Când i-am deschis înapoi, am constatat că totul era real și al naibii de dureros. Frica punea stăpânire pe mine. Dacă moare? Ar fi fost din cauza mea. L-am văzut luând acea sticlă de băutură și nu l-am oprit, cum ar fi trebuit s-o fac.

- Natalie, ce se întâmplă? mă întreabă Ana, apropiindu-se de mine și prinzându-mă de braț. Cine era?

Am privit-o cu coada ochiului. Nu puteam să îmi opresc lacrimile, se luptau împotriva forțelor mele. Le-am lăsat să curgă, să îmi inunde fața palidă din cauza vestei. Ochii mei se încețoșau din cauza orelor nedormite, trecuseră aproximativ douăzeci și patru de ore fără să închid un ochi. Dacă o să continui așa, or să rămână umflați pentru toată viața.

- Natalie..., mă strigă Charlie din partea stângă, sprijinindu-se de canapea și aplecându-se peste ea. Și-a pus mâinile pe umărul meu încercând să mă consoleze.

- Era Joseph, am reușit să spun.

- Era el? mă întreabă Charlie pe un ton dur. Am negat cu o mișcare ușoară a capului. Atunci?

Lacrimile continua să curgă și să îmi fure din forța necesară de a vorbi.

- La naiba, Natalie! Spune-ne odată ce se întâmplă, nu ne mai ține așa! mi-a cerut Ana, făcându-l pe Charlie să o privescă amenințător. Nu te uita așa la mine, pentru că și tu crezi același lucru, zice și rămânem toți trei în liniște. Simțeam privirile fixate pe mine, în timp ce a mea era fixată pe un singur punct.

- Era o cunoscută de-a lui, am început să explic. Ana continua să mă privească așteptând să ofer mai mult informație. Joseph..., am zis înghițind nodul dureros de arzător din gât. Joseph a avut un accident, aseară... De aceea m-a tot sunat acel număr toată ziua, am spus începând să plâng în hohote. Am auzit zgomotul pe care uimirea îl provocase în Ana.

Mi-am lăsat corpul în față, luându-mi capul în mâini. Ana a început să mă mângâie de spate, coborând mâna de sus în jos.

-Nu e bine să combini mașina cu băutura... El ar fi trebuit să știe asta, e deja mare, spune Charlie, ridicându-se și mergând din nou spre masă, acolo unde ne aștepta cina răcindu-se.

- Poți fii puțin mai sensibil? Nu vezi cum se simte! exclamă Ana nervoasă. El cum se simte? mă întreabă, uitându-se la mine.

- Mi-a spus doar că e la spital. Am așa puțină forță să vorbesc, că am intrat în șoc, i-am spus printre lacrimi. Dacă i se întâmplă ceva? întreb așteptând un răspuns care să nu doară. E numai vina mea, pentru că nu am mers după el și pentru că l-am rănit prin cuvinte.

- Tu nu ai nici o vină, fato, adaugă Charlie în timp ce bea din pahar. El începuse deja să mănânce, ignorându-ne complet.

Dacă privirile ar ucide, probabil Ana l-ar fi omorât pe verișorul ei în seara asta de nenumărate ori.