Capitolul 4 - El, din nou!

5.8K 440 51
                                    

Capitolul 4 - El, din nou!




- Tina, îmi pare foarte rău că te-am lăsat abandonată în mijlocul zilei.

Machiajul pe care îl avea pregătit Charlie astăzi dimineață, a venit tocmai acasă. Întârziase foarte mult și nu am avut cum să aflu de la el.

Charlie a decis, pe cont propriu, să mergem în oraș, să bem și să ne distrăm. De aceea, făcuse o programare la una dintre cele mai bune; la Tina. El mi-a spus că vrea să arăt splendid în această seară. Vrea să las simplitatea la o parte și să mușc din noaptea asta, la propriu.

- Nu îți face griji. Charlie mi-a povestit puțin ce s-a întâmplat, a spus apucând una dintre pensule și aplicând puțină culoare pe obraji. Un bărbat, nu? am dat din cap în semn afirmativ, nu știam dacă acea mișcare avea să afecteze forma sa de a lucra. Chiar nu merită să plângi pentru bărbați, a spus depărtându-se de mine pentru a mă privi. În seara aceasta, tot ce trebuie să facă este să te distrezi și să nu te mai gândești la absolut nimic.

- Asta îmi doresc. Sau poate ceva să-mi șteargă memoria și tot ce ține de el.

Am văzut-o rânjind și apropiindu-se de cutia ei cu diferite nuanțe de rujuri și aplicându-mi o culoare mată peste buze.

- Ești gata! a exclamat fericită de rezultat și băgând înapoi vișiniul. Poftim, ți-am adus acești pantofi și această cămașă. O să combinați perfect. Te așteptăm afară.

Tina a ieșit bucuroasă. A prins între două degete paharul de vin pe care îl lăsase pe pat și a trântit ușa în urma sa. Eu am luat hainele și am început să mă îmbrac. Ador combinația pe care a reușit să i-o ofere aspectului meu. Buze vișinii, cămașă vișinie și blugi de culoare albă. Cred că începe să-mi placă de ea. După ce m-am îmbrăcat cu ce mi-a oferit, totul lipindu-se de corpul meu, m-am uitat în oglindă pentru a-mi mulțumi egoul.

Dumnezeule!

Negrul de la ochii mei îmi făcea privirea mai întunecată și sexi. Aveam pomeții marcați și buzele petrificate de acea culoare fascinantă. Creionul pe care îl folosise pentru conturul buzelor aproape că atingea negrul, ceea ce îi dădea un volum imens.

Arătam tocmai dornică de o noapte plină de sex sălbatic, alături de un bărbat în toată regula. Văzându-mă așa, parcă stima mea a crescut cu aproximativ zece procente.

Aceasta este Natalie pe care Joseph a pierdut-o.

Într-un final am căutat în geantă brățara mea preferată. Cea pe care am folosit-o și o voi face de acum înainte pentru a-mi ascunde cicatricea. Chiar dacă vreau să arăt tuturor că sunt puternică, după ultima lovitură primită începe să-mi fie iar rușine de mine, de ea... Aceeași persoană care m-a ajutat să ies, să mă eliberez din brațele rușinii, mi-a pus piedică pentru a cădea iar. E ciudat cât de mult te poate distruge o persoană. Atât de mult încât nu mai ea este capabilă să te ridice și coboare oricând își dorește.

*

Am mers la discoteca cea mai renumită din tot New York-ul. La grupul nostru s-au mai adăugat încă două persoane și după cum mă informase Charlie erau modele. Eram înconjurată de persoane frumoase, dar în seara asta și eu fac parte din ei.

Volumul II: Iartă-mă (FINALIZATĂ)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum