Volumul II: Iartă-mă (FINALIZATĂ)

Capitolul 9 - Sarah, ești obligată!

Capitolul 9 - Sarah, ești obligată!

✽

JOSEPH

- O să-mi fie dor de tine, îi spun îmbrățișând-o.

Nu voiam să plece, nu voiam să ne îndepărtăm iar, dar știam că era ocazia noastră de a schimba relația. Acum suntem împreună cu adevărat. Știu că de fiecare dată când o voi căuta, va fi a mea pentru totdeauna. Nu o să-i permit să mai plece de lângă mine niciodată.

- Și mie o să-mi fie dor de tine, spune sărutându-mă disperată.

Adoram când o simțeam atât de lacomă după mine. Să văd că are într-adevăr nevoie.

De când m-a iertat și mi-a declarat dragostea la spital, nu mi-a mai spus că mă iubește. Știu că îi este greu să pronunțe acele cuvinte fără a lăsa la vedere partea ei sensibilă. Dar nu îmi pasă, cu săruturile ei, privirile, mângâielile... Îmi demonstrează destule.

Niciodată nu m-am gândit că o să ajungă să mă ierte, pentru că îi ascunsesem atâta lucruri. În momentul în care am auzit cuvintele acelea pe care le așteptam cu atâta ardoare, simțeam cum patul se făcea mic. Nu îmi încăpeam în piele de fericire, aveam impresia că în secunda doi aveam să explodez de bucurie.

Ceea ce era mai greu a trecut, acum important este că suntem împreună și avem de gând să luptăm împreună pentru această relație. Următorul pas este Sarah. Avocatul meu o s-o sune chiar în după-amiaza aceasta, o să primească înțelegerea noastră tipărită; noua înțelegere. După aceea, o să fiu liber și complet a lui Natalie.

Nu îmi place ideea a o lua încet. O vreau aproape de mine cât mai mult timp. Eu pot oricând să mă mut în New York pentru a-mi continua munca acolo sau se poate muta ea în Madrid, dar această propunere nu i-am spus-o pentru că știu că va refuza. Chiar și așa, ea vrea să aibă spațiul ei și să nu fim atât de aproape. Frica mă cuprinde căci mă gândesc că s-ar putea întâmpla ceva care s-o facă să regrete, să regrete că mi-a oferit această șansă și să dea înapoi.

- Din nou mâncându-ți capul cu gânduri absurde? mă întreabă prinzându-mi fața în palme și privindu-mă în ochi.

Zilele trecute i-am mărturisit și câteva dintre temerile mele. Mă simțeam atât de perfect povestindu-i, de parcă totul era ireal.

Am dat din cap afirmând.

- Ay! exclamă pe un accent tipic spaniolilor. Cum să îți mai spun că n-o să regret? Până la urma, ești cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în ultimii ani, zice, iar eu zâmbesc ca un tont.

- O să te văd curând, imediat ce o să se rezolve totul, îi spun și o sărut cu forță prinzând-o de mijloc și ghemuind-o în brațele mele. Te iubesc, Natalie, îi șoptesc la ureche imediat ce picioarele ei au atins din nou parchetul. Ea mi-a zâmbit și m-a sărutat delicat.

Un mârâit s-a auzit venind din spatele meu. Natalie a ridicat privirea confuză și a privit peste umărul meu, văzându-l imediat pe prietenul ei Charlie, care desigur că venise și el ca să-și ia rămas bun. Uram ca Charlie să trăiască tot în Madrid, chiar dacă o ajutase cu casa în New York. După ce m-au externat, am fugit cu avion în Madrid, ca să fim mai în siguranță, feriți de ochii lumii.

I-am dat drumul cu greu din brațe, nevrând să se apropie de afemeiatul acela care se dădea drept gay doar ca să poată fi în preajma ei. Era clar că nu ne suportam. Eu pentru că o sărutase în acea noapte, iar el... nici măcar Natalie nu știe de ce nu mă înghite.