Volumul II: Iartă-mă (FINALIZATĂ)

Capitolul 19 - Şi trecutul poate fi iertat

Capitolul 19 - Şi trecutul poate fi iertat

✽

M-am ridicat pat şi am început să fug către baie. Dacă nu fugeam mai repede, aveam să pătez totul în jurul meu. Când am ajuns, am îngenunchiat în faţa toaletei şi am lăsat ca stomacul meu să se elibereze de toată băutura acumulată noaptea trecută. Simţeam cum bila mea îmi urca pe gât şi rămânea blocată pe cerul gurii, iar gustul era oribil. Gâtul mă ardea şi mai tare din cauza amigdalitelor, iar durerea de cap nu se lăsa uitată în nici o secundă. După minute bune în care am reuşit să mă eliberez complet, m-am ridicat cu greu şi mi-am răcorit atât faţa cât şi cavitatea bucală cu apa rece de la robinet. Am închis ochii încercând să mă insesinez puţin şi să îmi aduc aminte cât băusem noaptea trecută. Mi-am adus aminte doar cum Charlie mă prinsese în baie încercând să fac cea mai mare prostie din viaţa mea, iar după aceea, m-a obligat să mănânc tot ce preparase.

A decis să ieşim să bem ceva, chiar dacă eu insistasem să n-o facem pentru că nu mă simţeam bine. Fără prea mult chef am ieşit într-un club, iar Charlie m-a obligat să mă îmbrac cu ceva atrăgător. Am decis să port rochia roşie pe care o purtasem la prima întâlnire cu Joseph, adică în ziua în care m-a obligat să iau cina cu el. Rochia aceea îmi aducea amintiri frumoase, îmi aducea aminte de el. Oare unde era? Oare era bine? De când ne certasem nu mai ştiam nimic despre el, nu mă sunase, nu îmi dădusem nici măcar un mesaj. Părea că îl înghiţise pământul sau poate că deja mă uitase. Dacă era să fiu sinceră cu mine însămi, nu aveam forţe nici măcar să lupt pentru mine apoi pentru el. Dacă Charlie nu m-ar fi oprit în acel moment clar că aş fi făcut-o, fără niciun regret. Aş fi terminat pentru totdeauna cu orice suferinţă. Încercam să mă prefac de mulţi ani că totul era perfect, dar de fapt totul era o minciună, o farsă de întâi aprilie continuă.

Uşa băii s-a deschis, iar pe ea a apărut Charlie. Am deschis ochii pentru a-l privi.

- Hmm? Ce, nu e bine după atâtea shot-uri? a întrebat râzând de mine. Şi-a sprijinit corpul de tocul uşii în timp ce mă măsura din priviri.

- Du-te naibii! am spus masându-mi fruntea pentru a alunga durerea de cap.

- Oh, haide... Ridică-te de acolo, mi-a cerut prietenul meu oferindu-mi mâna.

I-am acceptat mâna ridicându-mă deodată. Clar băiatul acela avea o forţă ieşită din comun. M-am privit în oglindă şi Dumnezeule! Arătam oribil, puteam fi pusă pe post de sperietoare pe un câmp enorm. Cu siguranţă aş fi ajuns la ştiri pentru cea mai urâtă sperietoare văzută vreodată. Părul meu era în toate părţile şi ştiam prea bine că dacă aveam de gând să îl pieptăn, mi-ar fi luat ore întregi. Lentilele mele, din nou, rămăseseră în ochi, iar machiajul era jumătate şters.

- Te-am avertizat, a zis Charlie privindu-mă prin oglindă.

- Se vede că eşti gay, vorbeşti ca o muiere.

- Îţi aduci aminte de vreo ceva? a întrebat din nou.

Mă înţelegeam bine cu el, dar uneori era insuportabil. La naiba! Mă durea capul, iar el mă punea să mă gândesc.

- Da, cred..., am spus mişcând discul demachiant pe faţa mea. Arătam a femeie normală după ce am reuşit să scot toate acele produse chimice de pe chipul meu.

- Sigur? a întrebat, însă eu nu înţelegeam de ce insista atât.

A venit în spatele mele şi şi-a lipit corpul de al meu, aşezându-şi bărbia pe umărul meu gol.