Volumul II: Iartă-mă (FINALIZATĂ)

Capitolul 17 - Vis urât sau realitate?

Capitolul 17 - Vis urât sau realitate?

✽

Am pipăit masa căutându-mi telefonul pentru a verifica ora, însă nu-l găseam. Am deschis ochii somnoroasă, însă mi-am dat seama de ce nu o puteam face. Adormisem din nou cu lentilele. Niciodată nu mă învăţam minte! M-am frecat la ochi uşor, iar apoi am privit pe măsuţa de noapte. Unde era? Mi-am adus aminte că l-am lăsat în geantă, iar în acel moment m-am ridicat din pat întizându-mi braţele şi făcându-mi toate oasele spatelui să-mi trosnească. Dumnezeule, cât de tare mă durea capul! Am presupus că era din cauza faptului că plânsesem atâtea ore şi atâtea zile. Privindu-mă mi-am dat seama că eram doar în lenjerie intimă, însă sigur Charlie mă dezbrăcase în timp ce dormeam. Chiar, el unde era? Avea o mică amintire, însă în momentul acela în venea în minte doar apelul misterios. Am ieşit din cameră şi chiar în faţa uşii era Lon. Mânca un ou pe care sigur îl furase de pe masă, însă l-am ignorat trecând peste el. Am mers prima dată la bucătărie pentru a căuta o pastilă, voiam să scap cu orice preţ de acea durere enervantă. În timp ce luam pastila am privit ceasul care marca ora cinci după-amiaza. Atât de mult dormisem? M-am apropiat de camera lui Charlie şi am bătut la uşă de trei ori. Cum nu am primit niciun răspuns am intrat. Goală. Oare unde era? Răspunsul a sosit într-o secundă. Am auzit cum introduceau cheile în yala uşii.

- Ey! m-a salutat Charlie făcându-mi din ochi şi zâmbindu-mi cu jumătate de gură.

- Bună, am răspuns eu, zâmbindu-i timidă.

Mă dureau chiar şi muşchii feţei, îmi simţeam faţa iritată de la atâtea lacrimi curgând pe chipul meu, mă simţeam atât de rău din punct de vedere fizic că îmi era greu chiar şi să mă mişc. Charlie s-a apropiat de mine imediat ce a închis uşa apartamentului.

- Te simţi mai bine? a întrebat sărutându-mi fruntea.

- Puţin, am zis simţindu-mi gâtul uscat.

I-am urmat paşii până în dormitorul lui. Lon a apărut brusc lângă mine şi apoi şi-a făcut având, urcând în pat şi învârtindu-se în cercuri în acelaşi loc. Sigur lui Charlie nu-i convenea prea mult să aibă un mare gol în pat datorită lui Lon, dar se abţinea de la comentarii.

- Unde ai fost? l-am întrebat aşezându-mă lângă câinele meu. L-am văzut pe Charlie cum se dezbrăca în timp ce îl mângâia pe cap pe Lon.

- Ai mâncat ceva? a întrebat ignorându-mi întrebarea.

- Nu, i-am răspuns enervată.

- Hai să mâncăm ceva, a zis prinzându-mă de mână şi trăgându-mă după el.

Am ieşti din încăpere, urmaţi de Lon şi ne-am îndreptat către bucătărie.

- Natalie, trebuie să-ţi povestesc ceva, a zis privindu-mă.

- E vorba despre acel apel?

- Apel? Ce apel? a întrebat înecându-se cu propria salivă şi privindu-mă surprins de întrebare.

- Te-am auzit azi dimineaţă vorbind la telefon, am zis, iar el a devenit serios. S-a întâmplat ceva? l-am întrebat, însă el a rupt contactul vizual, privind în altă parte.

- Nu, era de la muncă, m-a asigurat.

- Ah, atunci ce trebuie să-mi povesteşti.

- Copilul pe care îl aşteaptă Sarah nu e a lui Adrian, a spus deodată, parcă târând cuvintele acelea.