Volumul II: Iartă-mă (FINALIZATĂ)

Capitolul 11 - Împreună

Capitolul 11 - Împreună

✽

O melodie ciudată m-a făcut să tresat. Deschide pe rând pleoapele și îmi dau seama că m-am trezit mult prea târziu decât ar fi trebui. Porcăria de sunet continuă să se audă și îmi creează o senzație deranjantă în urechi, ca un țiuit. Mi-am dat seama că era vorba despre soneria telefonului. Se auzea din camera cealaltă de parcă era o sirenă anunțând război. Abia mă trezisem și neuronii mei nu aveau prea mult chef să înceapă să muncească sau să producă gânduri.

După câteva secunde s-a oprit ca prin minune și i-am mulțumit în gând lui Joseph că a răspuns într-un final. Îl aud vorbind pe un ton puțin cam ridicat. Pare exasperat și chiar extenuat. Vocea lui sună iritată și nervoasă. Oare cine l-o fi supărat?

- Că a făcut ce? întreabă țipând din living.

Am început să mă dezamorțesc din somn mult mai repede decât de obicei și am mers către ușă pentru a asculta mai bine conversația dintre Joseph și cel de la telefon.

- Da, trimite-mi-l! exclamă pe un ton dur. Știam eu că n-o să stea cu mâinile în sân. Știu, la dracu! O să încerc să rezolv problema înainte să afle.

Închide apelul și trântește telefonul pe măsuța din bucătărie. Sticla se sparge și se aude cum înjură printre dinți din cauza stresului ce i s-a acumulat în corp. Mă întreb oare ce se întâmplă? Iar și-a băgat Barbie-cea-roșcată coada acolo unde nu trebuie? Presimt că până la urmă o să se ardă mai rău ca în Iad provocându-l pe Joseph-demonul. Poate nu este în stare să lovească o femeie niciodată, dar știu că e în stare de orice pentru a distruge pe cineva, mai ales dacă este vorba despre mine sau despre propria sa persoană. Sună egoist ceea ce am spus, dar așa este și tind să cred că este adevărat ceea ce spune el.

Se plimbă prin bucătărie și își trece mâinile prin păr agitat, trage de el și apoi deschide degetele pentru a-l așeza într-un fel. O mie de întrebări îmi trec prin minte și nu găsesc absolut niciun răspuns logic. Îmi aglomerează creierul precum se aglomerează mașinile într-o zi de vineri. Încrederea mea începe să scadă din nou, iar acest lucru nu mă agradă deloc. Nu vreau să ajungem iar în acel punct în care să devină nulă. Îmi este greu să îl cred când îmi ascunde anumite lucruri.

Începe să facă pași către camera mea și tresat inconștient auzindu-l. Mă retrag călcând pe vârful degetelor și fug tip-til către pat. Mă arunc dintr-o săritură și îmi trag pilota până la gât. Trebuie să mă prefac că dorm, altfel se va supăra pe mine și vreau să aducă el vorba, fără să se simtă obligat să îmi spună. Ușa scârție ușor când intră și o închide trântind-o și scoțând un mic chicot. Se apropie de patul meu și se așează lângă mine, mângâindu-mă pe cap. Îmi abțin râsul ce bate la ușă și mulțimea de fiori ce mă cuprinde și deschid ochii adormită, frecându-i și căscând în același timp.

- Bună dimineața, îngeraș! exclamă fericit, iar chipul îi este invadat de un zâmbet enorm.

- Bună dimineața, spun. Cât este ceasul? întreb vrând să par cât mai credibilă.

- E unsprezece și jumătate, spune mângâindu-mi chipul.

- Oh, am dormit foarte mult, îi spun incorporându-mă. Mă ridic în fund și îmi întind mușchii privindu-l cu coada ochii.

- De fapt, tu ai fost cea care a dormit, zice pișcându-mi vârful nasului, iar eu privesc într-acolo. Ochii mei s-au reîntors la poziția inițială și l-au privit pe el. M-am trezit acum o oră și am lucrat din salon, zice dându-mi una dintre șuvițe după ureche. Păreai atât de obosită încât n-am vrut să te trezesc, îmi zice zâmbindu-mi.