Volumul II: Iartă-mă (FINALIZATĂ)

Capitolul 16 - M-am săturat de viaţa asta!

Capitolul 16 - M-am săturat de viaţa asta!

✽

Aerul rece de la maşină mă lovea direct în faţă, făcându-mi lacrimile să se usuce pe obrajii mei. În ciudat faptului că mi le îndepărtam în fiecare secundă, ochii mei continuau să producă din ce în ce mai multe lacrimi. Îmi trăgeam nasul în linişte, nevrând să îmi exteriorizez durerea. Îmi îngheţase şi el, ceea ce mă determina să respir greoi. Gâtul mă durea atât de tare încât devenea insuportabil, iar o ameţeală enervantă punea stăpânire pe întregul meu corp. Totul era un cerc plin de vicii şi, într-un mod sau altul, aveam să mă pierd în el. Mă simţeam de parcă de gâtul meu atârnau două mingii. M-am aplecat şi am închis aerul condiţionat de la maşină. Preferam să mă ardă căldura, decât să îmi îngheţe sufletul.

Charlie a ajuns în mai puţin de cinci minute la hotel. Am coborât în parcarea subterană, căci acolo nu erau jurnalişti, nu erau camere şi nu era nimeni care să mă poată răni în vreun fel. Mi-am petrecut tot drumul privind pe geam, fără să mai fac vreo mişcare. Mă ascundeam sub ochelarii mei de soare, ca să nu îmi vadă nimeni suferinţa şi tristeţea în care mă înecam, chiar dacă nasul meu roşu mă dădea de gol. Semănam cu renul lui Moş Crăciun, Rudolph. Mâinile mi se frământau continuu, făcând diferite gesturi: suflându-mi nasul în şerveţel, ştergându-mi lacrimile de la colţul ochilor şi pişcându-mă pentru a scăpa de durerea interioară.

Prietenul meu a încercat să vorbească de câteva ori cu mine, dar în acel moment nu aveam niciun chef să vorbesc cu el. Ştiam prea bine ce avea de gând să spună despre Joseph şi unicul lucru pe care mi-l doream e să vină cineva să îmi repete cât de greşit a fost ceea ce am făcut cu el. Plăteam pentru faptele mele şi nu voiam să dau ochii cu Charlie. Voiam să ajung acasă şi să uit de tot, să uit de lumea mea şi de tot ce îmi aducea aminte. Era a doua despărţire şi simţeam că mor, pe deasupra răceala îmi afecta şi mai tare starea. L-am aşteptat pe Charlie să deschidă uşa apartamentul, iar apoi m-a lăsat pe mine să intru prima. Imediat ce am pus primul picior înauntrul apartamentului, Lon a ieşit din bucătărie şi m-a întâmpinat cu o serie de pupici plini de balii. Am mers spre cameră şi am aşteptat ca Lon să mă urmeze, iar apoi am închis uşa în urma mea, imediat ce l-am văzut urcându-se în pat.

Mi-am dat imediat uniforma jos de pe mine, aruncând-o pe pat. Am tras pătura de pe pat şi am îndoit-o puţin, lăsându-mi loc să intru sub ea. M-am întins îmbrăcată doar în lenjerie intimă şi mi-am pus o pernă lângă mine, îmbrăţişând-o în timp ce mă înveleam. Prin minte îmi treceau mii de imagini de la discuţia cu Joseph. Mă durea sufletul că el nu mă credea. De asemenea, mă răneam pe mine din cauza faptului că fusesem atât de dură cu el, dar relaţia noastră nu mergea deloc. Nu avansam în niciun fel, iar el nu avea intenţia de a-mi oferi securitatea de care aveam nevoie. Nu mai avea niciun sens să mai stăm împreună, să mai formăm o pereche. De data aceasta, totul o să fie diferit. N-o să îl mai iert şi nici n-o să mă mai întorc la el. Nu după durerea pe care mi-a provocat-o şi după cuvintele pe care i le-am spus înainte să plec de acolo. Mă îndoiam cu vârf şi îndesat că avea să mă mai ierte şi nici atât să se mai întoarcă la mine. Relaţia noastră s-a terminat. Cu fiecare gând timpul părea că mă strângeam de gât singură. A trecut totul de la nişte amintiri la plâns în hohote. Charlie m-a însoţit peste tot în acele zile oribile, insista să nu mă lase singură în nici o secundă dat fiind faptul în ce stare mă aflam. Aşa cum am şi presupus, inflamaţia mea din gât a început să meargă din rău în mai rău, căci în loc să mă fac bine cu medicamente, am renunţat la ele şi am stat plângându-mi de milă în pat timp de o săptămână. În ciuda stării mele, Charlie mă menţinea informată cu privire la ştirile despre mine şi Joseph. De o săptămână, cel puţin cinci ore pe zi, presa stătea la uşa blocului, aşteptând să ies. Voiau cât mai multe informaţii, voiau să guste din fructul interzis, din acel fruct din care doar eu şi Joseph ruşisem să gustăm. Nu înţelegeam de ce mă aşteptau pe mine, când puteau să meargă după Joseph. Faimosul era el, era el cel care îşi înşela logodnica. Îmi doream să nu mă mai deranjeze, voiam să mă lase în pace.