Volumul II: Iartă-mă (FINALIZATĂ)

Capitolul 5 - Dulce revedere

Capitolul 5 - Dulce revedere

✽

Acolo eram, în fața blocului de pe strada 5th Avenue. Am oprit mașina lui Charlie chiar în fața ușii. Am fost noroc că am găsit un loc liber de parcare acolo. De obicei, într-o zi de miercuri, nu prea se găseau locuri nicăieri. Au trecut patru ani de când nu mai văzusem zona aceea. De când sora mea a decis să se mute cu iubitul ei. Ceea ce a provocat o ruptură a familiei, pentru că ea nu a respectat regulile tătălui meu.

Părinții mei aveau de gând să ne controleze viața întotdeauna, trebuia să ne comportăm precum două fiice adevărate, ca o familie perfectă, nu prea departe de realitate. Întotdeauna și-au dorit să arătăm lumii o parte care nu este a noastră, să pretindem că suntem alte persoane.

Tatăl meu era un bărbat de afaceri care își petrecea majoritatea timpului la birou. Scuza lui era că trebuia să își mențină familia cât mai sus și să ne ofere tot ce era mai bun, să ne facă toate mofturile de care el nu a avut parte în copilărie. Spunea mereu că prefera mai puțin lux și mai multă iubire din parte tatălui său, nu își aducea aminte de prea multe sărutări sau îmbrățișări de la el.

Mama mea era soția perfectă, total dedicată soțului său. Era orbită de el. Întotdeauna arăta lumii o imagine impecabilă cu costumele ei scumpe și coafurile elegante. Voia ca noi să fim ca ea, dar niciodată n-am făcut-o. Nu eram dispuse să ne petrecem viața nefericite, din cauza unei situații materiale joasă care ea o avusese. În ciuda multiplelor probleme pe care le avusese cu sora mea, nega cu vârf și îndesat faptul că tata o certa în fiecare seară. Prefera să trăiască în minciună decât să facă față situației.

Sora mea, Edune, este cu doi ani mai mare decât mine. Ea a respectat regulile părinținlor mei până la facultate. A stuidat contabilitatea pentru ca în viitor să dețină parte din firma tatălui meu. Eu am fost prima care a decis să urmeze alt drum decât cel impus de ei. Voiam să învăț turism în loc de contabilitate, iar faptul că nu am mers pe urmele surorii mele, a provocat un mare război între noi. Dar toate au fost uitate într-o secundă când David mi-a propus să mă căsătoresc cu el.

Mariajul meu era perfect pentru el. Fiica lor mai mică, căsătorită de tânără, cu un bărbat atractiv și cu bun statut social. Orice femeie își dorește asta, nu?

Unicul lucru de care le păsa era să își păstreze imaginea, niciodată nu le-a păsat de cuvântul meu, întotdeauna l-au crezut pe el. Cum un bărbat de asemenea statul putea să facă acele gesturi? Era imposibil! Așa cum spuneau părinții mei și David îi susținea, totul făcea parte din imaginația mea, m-au obligat chiar să consult un psihiatru. Știam că nu avea să facă niciun efect, problema nu era în capul meu, dar nimeni nu mă asculta.

Pe acel timp, relația cu sora mea era neutră. Am rupt orice contact cu ea imediat ce a acceptat să se căsătorească cu un băiat de altă culoare. Părinții mei nu voiau să audă de așa ceva, voiau să fie spanioloaica perfectă. Să se căsătorească cu un bărbat sută la sută spaniol, nu cu unul venit din sud, care ținea altă religie și a cărui ten era de culoare neagră.

Înainte să sun la ușă, un vecin a ieșit din înăuntru întrebându-mă dacă intram. Am făcut-o. Am urcat până la etajul patru pe scări, le-am preferat în locul liftului căci aşa mai puteam gândi câteva minute. Fără interferențe sau persoane ciudate. Aveam în față ușa de culoare vișiniu. Doar o bucată de lemn mă mai separa se sora mea. Într-adevăr, nu știam dacă o voi găsi acasă, dar am riscat.