Împreună pentru totdeauna

Capitolul 14

Perspectiva lui Chloe:

Ajunsesem în faţa uşi și un sentiment ciudat mă cuprinde. Până gaseşte Nick cheile, analizez holul cladirii ce era curat doar nu degeaba costă o gramada de dolari, bani pe care nu știu de unde îi avusese iubitul meu, odată cu gândurile astea tocmai îmi amintesc ca trebuie să port o discuție cu el. Reușește să deschidă ușa apoi ma ia pe brațe trecându-mă pragul.

-Deci, cum ţi se pare?

-E frumos, dar mi-a venit o idee! Cum ar fi dacă am muta dulapul pe dreapta și..

-E casa mea, deci nu mutăm nimic!

-Of, bine..

Mă aşez pe canapeaua moale, iar Nick mi se alătură.

-De unde ai avut bani pentru apartamentul ăsta?

-Nu mai contează atât timp cât avem unde sta, iar nimeni nu ne deranjează.

-Întradevăr, dar de ce ocolești mereu subiectul?

-Pentru mine întrebarea asta nu-și are rostul, iar daca il evit ar trebui să nu mă mai întrebi.

-De ce vrei sa mă minti in continuare?

-Cu ce te încălzește dacă ști?! Îți spun eu, cu nimic! Așa că încetează să mă mai bați la cap cu întrebarea aia!

Nervos ia cheile de pe pat, se ridică apoi fara sa imi întorc privirea usa trântită imi confirmă ca plecase. Nu înțelegeam ce am spus greșit, i-am pus doar o simplă întrebare dar dacă nu avea nimic de ascuns îmi răspundea. Mai rămân câteva minute pe canapea apoi merg sa inspectez apartamentul in întregime, lasand la final camera lui Nick. Era un bărbat îngrijit, ceea ce mă miră eu ştiindu-l ca fiind un dezordonat si un împrăștiat din naștere, dar se pare ca timpul chiar schimbă omul. Merg să fac un duş apoi caut in dulapul lui găsind un pulover ce mie îmi vine ca o rochita mai scurtă dar arătam destul de bine cu el. Mă obișnuisem imediat cu locul, dar imi era dificil neștiind unde găsesc unele lucruri lundu-mi timp sa le caut. In frigider nu găsesc nimic de mancare, iar stomacul meu cere hrană.

Era ora 23 iar Nick nu se întorsese; l-am aşteptat aproximativ 5 ore iar eu eram moartă de foame. Trag o pereche de colati pe mine purtând in continuare tricoul larg, imi iau tenesii apoi ies la cumparaturi, noroc ca gasisem cativa bani prin casa. Gasesc dupa vreo 10 minute un supermarket, iau strictul necesar apoi ies cu plasele grele carate cu ambele maini, dar obosesc repede asa ca ma decid sa imi trag sufletul pe o bancă. Desi New Yorkul e un oras foarte aglomerat, in seara asta o liniste ingrozitoare se așterne. Imediat gandul imi fuge la sora mea, cu care n-am mai vorbit de ceva timp dar nu aveam o stare prea buna incat sa vorbesc cu ea asa că hotărăsc ca maine sa o sun fara sa mai stau pe ganduri. Soneria telefonului ma scoate din meditat, făcându-mă sa revin la realitate. Nu răspund vazand ca e numar privat, dar insistenţa ma face sa pun mana pe telefon si sa accept apelului.

-Alo! Cine e?

-Ai uitat asa repede de mine! Ati fugit, dar tot v-am gasit chiar si in mărețul New York! De ce stai la ora asta pe stradă, tentațiile sunt mari, orice ti se poate intampla!imi spune un necunoscut cu o voce răgușită facandu-ma sa raman blocata pentru cateva minute bune.

Ramasa inca cu telefonul la ureche, nu stiam ce sa fac. Daca ma va urmarii? Cine stie ce vrea de la mine? Daca l-a prins pe Nick? Sute de întrebări imi apar in minte, vroiam sa-mi sun iubitul dar nu eram in stare sa vorbesc, dar totusi incerc sa imi revin si il apelez imediat, dar dupa cum ma asteptam nu imi raspunde. Ce sa fac? Sa fug sau sa iau un taxi? Nu, cel mai bine e sa merg încet asigurandu-ma cu privirea in toate părțile ca nu ma urmărește nimeni. Merg aproximativ cinci minute, dar nu parcurg nici macar jumatate de drum ca alt telefon tot cu numar privat ma suna.

-Cine dracu ești si ce vrei?spun nervoasă.

-Umbra ta, al lui Nick, a tuturor.. nu te mai feri de mine, sunt chiar in spatele tau, ma vezi?ma intreaba necunoscutul cu o voce calma dar la fel de ragusita facandu-ma sa inghit in sec iar inima mai avea puțin si imi ieșea din piept.

Ma intorc iar un barbat inalt, solid cu masca pe față era in spatele meu la o distanță destul de mare. Venea spre mine cu pași mici iar eu incep sa fug cat ma tin picioarele, mai apoi sa vad ca si el face la fel. Într-un final ajung in fata blocului si fără sa ma uit in spate intru in cladire fugind pe scări pana cand o silueta barbateasca de care ma lovesc ma opreste.

-Chloe, de ce fugi ca nebuna?

-Taci si misca-te mai repede!

Intram in apartament iar Nick ma privește in continuare speriat, dar eu fugind merg sa incui usa.

-Esti bine? Ma sperii..

Perspectiva lui Nick:

Se tot plimba de colo colo agitandu-ma si pe mine într-un final. Merg langa ea profitând ca in sfarsit s-a asezat dar se comporta ca si cum ar fi singura in acea camera. Ma speria foarte tare comportamentul ei, dar daca nu imi spune ce a patit nu o pot ajuta. O apuc de ambele brate, obligand-o într-un fel sa fie atenta la mine iar cand in sfarsit ma priveste observ teama din ochii ei.

-Chloe, ce ai pățit? Vorbeste! Ma îngrozești!

Dupa cum ma asteptam nu primesc niciun raspuns dar spre surprinderea mea primesc o îmbrățișare pe care nu o meritam dupa felul im care m-am purtat cu ea. In timp ce ii mângâi spatele si parul ii spun:

-Calmeaza-te ca sa-mi poți povesti ce ai pățit, ok? Eu sunt aici doar pentru tine dar daca nu imi spui ce ai pățit nu te pot ajuta.

-E aici, imi spune speriata.

-Cine?

-Ne.. necunoscutul.

-De unde sti? Ti-a facut ceva?

-Ma sunat pentru a ma avertiza, apoi..

-Apoi?intreb nervos.

-M-a alergat pana in fata blocului.

In loc sa stau cu ea, am plecat ca un prost. Era vina mea si nu stiam cum sa schimb situatia.

-Daca l-ai vazut putem merge la politie, ii fac portret robot si il gasesc.

-Era îmbrăcat in negru iar fata o avea acoperită, iar asta nu ne ajuta cu nimic.

Imi frec fata cu palmele, nestiind cum sa procedez. Imi strang iubita in brate încercând sa-i dovedesc ca ii sunt mereu alaturi si ca in acelasi timp imi pare rau ca am plecat ca un las.

-Merg sa pregatesc ceva de mâncare dupa mai vedem ce facem.

Aproba din cap intinzandu-se pe canapea, sufrageria fiind despărțită de bucatarie printr-o masa de tip bar. In maxim cinsprezece minute pizza e gata, mancam apoi mergem in dormitor. Se aseaza in bratele mele cu capul pe piept tăcând..

-Dacă intra in casa?

-Nu te mai îngrijora, sunt aici deci nu o sa pățești nimic. Încearcă sa dormi..

Am așteptat sa adoarma ea prima, apoi fara sa imi dau seama ațipesc. Avand o pozitie de somn cam incomoda ma intorc pe partea cealalta vrând sa o strang pe Chloe in brate, dar brațul meu atinge saltaua. Deschid ochi si realizez ca nu e in pat; mai stau cateva secunde apoi ma ridic in capul oaselor si incep sa imi dau palme crezand ca visez, dar era cat se poate de real. Merg sa îmi caut iubita iar sufletul mi se liniștește cand o găsesc in bucătărie.

-Esti bine?

-Da, doar ca imi era sete. Imi pare rau ca te-ai trezit din vina mea.

O pup pe frunte apoi o iau de mana si mergem inapoi sa dormim.

Următoarele zile au fost liniștite dar nu riscam sa o las singura pe Chloe nici macar o secundă, ma învinovateam destul pentru acea seara incat eram atent la orice detaliu.