Twenty stars in the sky

Prolog- Prima stea

nyctophobia- teama de întuneric.

Cerul sângerează. Soarele moare pentru ai face loc Lunii să-şi împrăştie stelele pe marele abis.

Te uiți nepuțincioasă la jocul de culori şi sângele-ți fierbe când zăreşti Regina Întunericului.

Ți-a frică şi fugi. Te pierzi în umbre, te-npiedici în stele, cazi în abis. Te uiți pierdută-n jur. Unde ți-e propria ființă? Nu o zăreşti, te panichezi.

Nu trebuie să îți fie frică. El e acolo pentru tine, mereu va fi. Te mângâie, te ridică, îți sărută rănile. Întunericul e mereu acolo pentru tine.

Nu de el ar trebui să te temi, ci de lucrurile pe care le ascunde. Dar dacă o iei aşa, de ce să îți fie frică? Crezi că cunoşti lumea, când, de fapt, treci prin viață precum un orb.

Greşesc, nu-i aşa? Un orb se poate descurca mai bine decât tine. Te pierzi, te găseşti; cazi, te aduni. Zbori printre ani şi te fereşti de adevăr.

Ai două variante, micuță stea. Să-ți iei locul pe cer sau să străbați lumina fiind propriul întuneric.

Ei bine, v-am promis o nouă carte şi uite-o aici. Nu stiu ce va fi asta.