Twenty stars in the sky

Doisprezece stele

anthropophobia - teama de oameni.

- pentru o steluță.

Mi-am deschis inima şi-am smuls cea mai frumoasă floare pentru a ți-o dărui, micuță stea. Ți-am atins mâinile şi am capturat floarea între ale tale degete frumoase.

Dar mi-ai respins inima şi te-ai îndepărtat. Mi-am odihnit degetul sub bărbia ta şi te-am obligat să îmi privesti irişii înecați de atâtea sentimente. Sprâncenele mi s-au unit când două cristale îşi făceau loc printre genele-ți dese. Le-am capturat cu buzele şi le-am închis în inima mea.

Am încercat să-ți explic că eşti întregul meu univers, dar ai refuzat să-mi dai crezare. Ți-am privit pupilele acum dilatate şi am înțeles că inima ți se zbătea în cuşcă pentru a simți-o pe a mea.

Paşii ți se ştergeau şi te indepărtai de trupul meu mort. Alunecai în abis şi nu-mi acceptai ajutorul. Ți-am simțit teama până-n adâncul sufletului şi atunci am înțeles că te distrugeam. Îți distrugeam sentimentele şi-ți injectam teama-n vene.

M-am îndepărtat la rându-mi şi ți-am dat cale liberă spre propria-ți distrugere. Dar puteai şi tu să vezi legătura dintre trupurile noastre şi te-ai oprit la marginea prăpastiei. Ştiai că viața mea îți aparține, micuță stea.

Ți-ai luat avânt şi ți-ai zdrobit trupul de al meu. Ne-am contopit într-un întreg omogen şi ți-ai lipit buzele de ale mele.

Cuvinte nespuse zburau în jurul nostru şi atunci am înțeles. Am înțeles de ce-ți era teamă de tine, de mine şi de întreaga lume.

Erai o stea ce nu-şi avea locul printre noi, muritorii de rând. Locul tău, frumoasă stea, e în bolta cerească. Dar gravitatea te-npiedică să zbori spre o lume perfectă. Gravitatea te obligă să trăieşti printre meteoriți zdrobiți de această dimensiune moartă.

Lupt împotriva gravitației şi-ți ridic trupul de pe pământ. Te înalț spre cer şi formez piruete hipnotice pe o melodie mută. Cad când sunt învins de propria-mi greutate şi îți prind trupul peste al meu.

Vom zbura spre cer, micuță stea, departe de această populație moartă.

E banal, ştiu. Îmi cer scuze.