Twenty stars in the sky

Nouă stele

aerophobia - teama de zbor.

- Sky? şoptesc.

Minile-mi sunt roşii, părul mi-e ud, corpul îngheață sub razele lunii.

- De ce ai ieşit acum? întrebi.

Vocea-ți tremură şi te uiți agitat în jur.

- Ninge.

- Nu îmi place zăpada, spui încet.

Ochii-mi săgeată împrejurimile. Copacii strălucesc şi tind să cadă sub greutatea fulgilor. Luna- şi aruncă ale sale raze peste micul paradis. Ochii mă dor şi-i cos pentru două zeci de secunde.

Capul îmi cade şi privesc cerul care plânge cu lacrimi de gheață. Micile făpturi zboară, creând un dans hipnotic de lumini.

Îmi întind degetele, capturând un copil al lunii. Ochii-mi studiază structura magică şi tresar când dispare uşor printre degetele lungi.

Zborul lor e atât de derutant, uimitor.

- De ce nu? întreb.

Două oceane se-ndreaptă spre mine. Îmi inunzi galaxiile cu valuri de sentimente şi mă topesc sub căldura lor.

- Nu observi? întrebi mirat.

- Ce anume?

- Viața lor depinde de acel zbor. Şi totuşi se avântă pe aripile vântului.

Privirea-mi coboară spre fulgii care se aşează-n turnuri peste pământul înghețat. Oamenii aleargă spre viitor şi distrug micile făpturi de argint. Propriul corp distruge câteva sute de vieți.

Îmi prinzi mâna şi căldura ta-mi învăluie simțurile.

- Ți-e frică de ei? şoptesc.

- Mi-e frică să nu ajung ca ei. Mi-e frică să zbor spre moarte.

Inima-ți bate ritmul vieții şi buzele-mi îngheață pe pielea ta. Îți simt tremurul uşor.

- Star. Spune-mi că nu vei zbura precum ei.

Ochii-ți sunt două furtuni pe mare şi mă cuprinzi în abisul nemuriri.

- Promit, şoptesc.

Mă spulberi din lumea basmelor şi mă-ncoronezi zeița cerului. Sunt steaua ta, iar tu, dragul meu, eşti întregul meu cer.