Twenty stars in the sky

Şase stele

apeirophobia - teama de infinit.

Îți văd trupul tremurând sub razele soarelui. Îți dăruiesc al meu hanorac monoton şi mă priveşti zâmbind uşor.

- Soarele nu e idolul meu, şopteşti.

Ştiu, draga mea, crede-mă. Ştiu.

- Eşti o ființă a lunii. O stea, îți spun dulce.

- Doar pentru că numele meu sugerează un astru ceresc, nu înseamnă că sunt unul.

Oh, iubire, dar eşti. Eşti mai mult decât un simplu astru. Eşti întreg universul. Galaxiile tale îmi zgârie pielea, stelele-mi plâng durerea, comete-mi alunecă pe trup.

Pielea ta translucidă străluceste sub lumina pală a soarelui din luna Decembrie. Când te privesc, gându-mi zboară la o zână. O creatură mistică. Un mit. O minciună. Eşti ceea ce nu pot atinge, dar pot simți. Inima mea îți aparține.

Un singur lucru vreau să ştii, iubire. Nu îmi frânge inima, căci trăieşti în ea. Iar amintirea ta e mai vie ca niciodată, acum, când brațele mele îți capturează ființa.

- Ai dreptate, îți spun. Eşti un infinit.

Şi chiar asta eşti, micuță stea. Eşti întregul meu infinit. Frumusețea ta întrece limitele umanității, vorbele tale lovesc inimi, iar bunătatea ta e infinită.

Îmi pare rău, micuță stea. Mi-e frică.

- Dar ție ți-e frică de infinit, spui întorcându-ți cometele spre chipul meu îndurerat.

- Adevărat, oftez.

- Ți-e frică de mine, Sky? şopteşti pierdută.

- Mi-e frică de iubirea pe care ți-o port.

Oh, draga mea. Iubirea-mi întrece limitele infinitului.