Twenty stars in the sky

Opt stele

eosophobia - teama de cădere.

Pensula-mi trasează tuşe cenuşii pe pielea ta. M-ai lăsat să-ți pictez o lună roşie.

- Luna e singura mea prietenă, ai spus. Roşul emană putere, speranță.

M-am supus în fața ta, iar acum, pensula mea îți zgârie albul pielii. Pierd tuşe sângerii şi tremur când îmi imaginez căderea iminentă a lunii.

E atât de tristă, atât de singură. Oamenii spun că ar fi frumos să fi o stea, să fi un copil al lunii. Dar nimeni nu ştie că, odată ajunşi acolo sus, nu mai poți atinge nimic. Eşti singur şi izolat şi cobori mort spre pământ când depresia te acaparează.

Luna va cădea. Iar tu, steluța mea, vei suferi împreună cu ea. Vei plânge cu tuşe sângerii, vei urla la cer şi-ți vei arunca strălucirea.

Luna e prea slabă ca să trăiască veşnic, micuță stea. Pierde mereu lupta cu lumina, sângerând în ocean şi-n cer. Dar soarele apare şi-ți sărută inima rănită.

Toți te iubim, micuță stea. Galaxiile, universul.

- Îmi promiți că azi nu plângi? te întreb.

- Nu îmi plac răsăriturile. Luna moare pentru a-i face loc soarelui pe cer. Luna nu ar trebui să moară.

- Ți-e frică de soare?

- Mi-e frică să nu cad, precum luna, şopteşti.

- Am să fiu acolo să te prind, Star.

- Stelele cad mereu. Oamenii sunt fericiți pentru moartea lor. Îşi pun dorințe.

Îți pot simți dezgustul din voce.

- Oamenii sunt răi. N-am să permit să ți se întâmple ceva.

- Eşti un drăguț, Sky, îmi zâmbeşti.

- Am să fiu mereu aici, ca să te prind, Star, îți promit.

Unde ați dispărut toți? E atât de pustiu pe aici, că de abea mai văd comentarii.