Twenty stars in the sky

Zece stele

algophobia - teama de durere.

Ai simțit vreodată că inima-ți moare înecată-n sentimente? Că se zbate neputincioasă după scutul dintre ea şi libertate?

Sângerează atât de profund încât, iubito, simt cum tuşele-mi inundă plămânii şi se preling apoi pe degete. Eman moarte şi distrugere.

Chipu-ți strălucea şi buzele-ți formau acea arcuire care mă omora, dar nu era pentru mine. Acel zâmbet dulce nu-mi era adresat.

Victima ta te venera din priviri. Îi puteam auzi gândurile şi, crede-mă iubito, nu erau deloc plăcute pentru urechile-mi rănite de atâtea poezii de dragoste pierdute. Îți atinse părul şi se jucă cu câteva fire, înnodându-le pe deget şi rotindu-le în cercuri hipnotice.
N-am putut suporta să privesc cum buzele-i se zdrobesc de pielea-ți alcătuită din mătase. Mi-am întors privirea şi inima-mi aruncă altă lovitură, mai puternică decât precedentele.

Oh, Star, draga mea. Durerea-mi e moarte. Dar nu mi-e frică de moarte. Căci iubito, am murit de atât de multe ori. Durerea din mine e o infinitate şi mi-e frică. Unele infinități sunt mai mari decât altele.

Privirea ți se-ntoarce spre ale mele galaxii şi trupu-ți îngheață. Eşti surprinsă că mă zbat în propria viață? Ignori vorbele dulci pe care băiatul ți le arunca cu atâta nepăsare şi te îndrepți spre inima-mi distrusă. Întinzi mâna, dar mă feresc. Atingerea ta e un bilet doar dus, spre abis.

- Sky, şopteşti.

Vocea-ți tremură şi privirea ta îmi caută pupilele. Nu am să te privesc, micuță stea. Astăzi ochii-mi sunt orbi sub sângele ce-i acoperă.

- Nu am vrut să te rănesc.

Toți spun asta, draga mea. Te rog, nu fi ca ei.

- E un privilegiu să am inima frântă de tine, îți spun.

Ochii tăi devin aproape negrii şi văd cum încep să-noate în valuri sărate. Mi-e frică de durere. Mi-e frică ca tu să simți acelaşi lucru.

"Iubirea e o formă, iar propria mea formă a început deja să se descompună."

Îmi pare rău că am dispărut o vreme de pe aici. Sper să vă placă. Vă pup.