Totul pentru el

Capitolul 3 - ''Cred că m-am îndrăgostit.''

- Sigur, de ce nu?

I-am zâmbit apoi m-am îndreptat spre fereastră, am deschis geamul și m-am uitat spre aleea din fața casei, Porsche-ul nu era acolo. Apoi mi-am ridicat ochii spre cer, era senin, ca noaptea trecută. Simțeam cum brațele lui Erik îmi furau spațiul personal. Acum eram cu spatele la el, lipită de pieptul său, bărbia sa rezemându-se de umărul meu.

- Crezi că tatăl tău a văzut semnul ? îmi șoptea în ureche.

Deja tremuram de emoție, fiecare părticică din mine voia să sară pe el, să îl sărute cu pasiune, să îl țină în brațe. Una din mâinile sale îmi mângâia chipul iar cealaltă era în jurul taliei mele.

- Nu cred. I-am răspuns într-un final .

- Ți-e somn, vrei să te culci ? Mă întrebă .

- Nu, aș vrea să ne cunoaștem mai bine, se poate ?

- Atâta timp cât tu începi ! 

- Bine. Păi am 16 ani și sunt din România, eu și părinții mei ne-am mutat aici de 2 luni. Culoarea mea preferată este albul, ascult muzică pop, dance chiar și ușoară. Nu îmi place să fiu în pas cu moda doar de dragul de a fii, îmi place să citesc și iubesc plimbările lungi. Cam atât, tu?

Când am terminat m-am întors să îi văd reacția, era dezamăgit , oare ce se aștepta să afle ?

- Ce s-a întâmplat ? l-am întrebat serioasă .

- Păi acum că ai terminat cu discursul ăsta idiot, poți să îmi spui cum ești cu adevărat?

Am rămas mască, cum și-a dat seama că nu vorbeam din inimă? Actoria mea era perfectă ca întotdeauna, cum a reușit să vadă prin ea? Nimeni, niciodată nu s-a îndoit de cine pretindeam că sunt. Adică, toată lumea mă întreba lucruri despre mine doar pentru a fi politiocoasă, nu pentru că i-ar păsa, așa că m-am decis să nu îmi deschid inima în fața oricui.

- Sunt o persoană mediocră, ce poți să-mi ceri? am zis-o pe un ton cât se poate de sigur. Mă bucur că nu-mi vedea fața, ochii erau singurii care mă trădau.

- Pe cine încerci să păcălești? Ai spus chestiile alea doar ca să scapi mai repede, știu că ești mult mai mult de atât... De ce nu ai încredere în mine  ?

Trebuie să mă calmez sau o să îsi dea seama că îl mint.

- Uite, prefer să nu îmi spui nimic decât să mă minți, nu îmi place să fiu mințit! Spuse rănit și arogant.

M-a eliberat din îmbrățișare și când m-am întors cu fața la el dispăruse cu totul. 

- Erik ? Erik unde ești ? te rog vino înapoi, îmi pare rău!

Ce-am făcut ?! O Doamne ce proastă sunt ... de ce a trebuit să îl mint, pe el, care mă sălvase, care mă ajutase? M-am pus pe marginea patului. Priveam in gol în timp ce plângeam silențios. M-am dus în baie și mi-am făcut un duș puțin mai lung, aveam nevoie de el ca să mă liniștesc. Mi-am înfășurat  corpul într-un prosop până la genunchi și părul mi l-am prins într-o coadă lejeră. Eram frântă. M-am pus în pat și am început să plâng din nou. Nu voiam să îmi opresc lacrimile, pentru prima oară după mult timp mă durea inima și nu mă puteam descărca decât așa. M-am schimbat în pijamale și am adormit cu el atât în inimă cât și în cap.

A doua zi m-am trezit pe la 12, ceasul de pe noptieră era singurul care mă ținea la curent cu era în care mă aflam, pe timpul vacanței pierdeam cu totul noțiunea timpului, zilelor. Eram în patul meu, acasă, micul dejun era lângă ceas. Totul era ca de obicei, oare s-a întâmplat cu adevărat sau doar am visat? M-am dus în baie și am văzut că semnul mai era pe gâtul meu. Deci chiar se întamplase. M-am schimbat și mi-am făcut patul apoi m-am apucat să citesc o carte. Timpul a trecut în zbor, terminasem cartea deja, deși o mai citisem de 2 ori încă o adoram. Am vrut să pun cartea la loc în bibliotecă de lângă geam, dar am rămas uimită când l-am văzut pe Erik stând pe pat, privindu-mă.

- Bună. Se apropie de mine. Îmi pare rău pentru ce s-a întamplat aseară, nu trebuia să reacționez așa, era dreptul tău dacă voiai să îmi spui despre tine sau nu.

M-am apropiat de el și l-am luat în brațe.

- E în regulă și mie îmi pare rău că nu ți-am spus adevărul. Faza e că nimănui nu-i pasă de cum sunt în realiate, pentru ei e mai important să fiu cum mă vor ei.

-  Eu te vreau pentru ceea ce ești .

M-am înroșit și mi-am plecat capul. Mâinile lui mi-au luat chipul și l-au adus la câțiva centimetri de al lui. M-am pierdut în ochii lui albaștrii din nou, fără să îmi dau seama buzele noastre se uniseră într-un sărut tandru, pur. Simțeam cum fluturii din stomac se zbăteau să le dau drumu la suprafață iar inima îmi bătea atăt de tare încât credeam că  o să îmi iasă din piept. Buzele lui erau atât de catifelate și totusi atat de reci. Și-a pus mâinile pe spatele meu, lipindu-mi trupul de al său, adâncind sărutul. Eram în al zecelea cer alături de el. Nu mai aveam aer, cu o durere în suflet mi-am depărtat buzele de ale lui. Corpul meu se topise în brațele sale, dacă îmi dădea drumul singurul lucru de care s-ar bucura buzele mele ar fi podeaua. Mi-am refugiat chipul în tricoul său, dar nu am putut rămâne așa mult timp, mi-a prins bărbia și m-a forțat să îl privesc în ochi. Îmi zâmbea mândru.

- Emma, ești bine ?

- Da, de ce întrebi ?

- Pentru că plângi .

- Poftim?!

Una dintre mâinile sale îmi mângâia obrazul și îmi șterse câteva lacrimi, era adevărat, plângeam, probabil din cauza emoțiilor. Și-a lipit fruntea de a mea diminuând și mai mult spațiul dintre noi. De abia mai puteam respira... prezența lui mă seca de energie, era ca un drog de care nu puteai scăpa decât moartă. Brusc, se auzi un ciocănit în ușă. M-am panicat, dacă mama mă prindea cu Erik în cameră, sau mai rău: tata? M-am uitat la brunet, era conștient că  trebuia să plece. M-am îndreptat spre ușă și înainte să o deschid m-am asigurat că eram singură în cameră.

- Bună dimineața scumpo! Mama era surprinzător de veselă, ca și cum ieri nu se întâmplase nimic.

- Neața! am spus ușor indignată de dispoziția ei.

- Eu și tatăl tău ieșim azi în oraș, așa că o sa te încuiem în casă, o să te sunăm regulat ca să ne  asigurăm că ești bine și să nu încerci să ieși pe geam pentru că i-am rugat pe vecini să fie atenți.

- Bine, asta înseamnă că îmi primesc telefonul înapoi? am spus pe un ton entuziast.

- Ai vrea tu, o să te sunăm pe fix .

După acest mic dialog mama a plecat. M-am aruncat pe pat oftând. Super, sunt blocată aici măcar cu ocazia asta puteam să îmi fac curat în gânduri.  Să recapitulăm, alaltăieri am ieșit din casă, m-am dus într-un părculeț. Am fost asaltată de un grup de 3 băieți beți pe care i-am aranjat frumos, m-am pierdut pe străzile New York-ului și am degerat de frig. Apoi am fost salvată de un Făt-Frumos numit Erik care, m-a dus la el acasă.

Când m-am trezit eram în același pat cu el. Mi-a pregătit micul-dejun și mă făcea să simt acei flutarași în stomac de care tot am citit în cărțile de dragoste. M-a adus acasă, dar înainte mi-a lăsat un semn pe gât, citez ,,restul băieților să fie conștienți că le ești interzisă, ești doar pentru mine'', asta fiind scuza lui. Într-un final am ajuns acasă unde tata m-a bătut pentru prima oară și sper că ultima, nu știu cum Erik a intrat în camera mea, mi-a vindecat rănile provocate de bătaie cu sângele lui. Ne-am certat din cauză că îl mințisem în legătură cu adevărata eu și a plecat. Am început să plâng după el până ce azi a venit și ne-am sărutat .

Ok, s-au întâmplat multe lucruri într-un timp prea scurt ca să le pot face față. Dar acum cel mai greu lucru: ce simt pentru Erik ? Oare m-am îndrăgostit sau doar sunt atrasă de el ? Of, niciodată nu îmi dau seama ce simt. Dar oare ce simte el pentru mine, mă iubește sau doar vrea să se joace cu mine? Dacă da, atunci și-a ales persoana nepotrivită, nu permit ca un băiat să mă calce în picioare. Când îl voi revedea voi păstra distanță față de el, nu mă pot lăsa așa ușor ! Emma revino-ți!