Totul pentru el

Capitolul 15 - Asta fac fraţii mai mari, au grijă de surorile lor

Încet-încet am început să îmi recapăt cunoştiinţa, imaginile de mai devreme mi-au revenit în cap şi lacrimile m-au învins din nou. Am simţit două mâini îmbrăţişându-mă, mi-am deschis uşor ochii şi am întâlnit privirea blândă a fratelui meu. 

- Shhh, totul o să fie bine. îmi şopti, în timp ce îmi mângaia spatele. 

Ştiam că nu sunt în siguranţă în preajma lui, dar eram prea rănită ca să îmi pese. L-am strâns puternic în braţe, acesta a fost surprins de acţiunile mele, dar nu a comentat nimic. Am stat minute bune până ce am decis că nu pot să îmi plâng de milă la nesfârşit şi m-am ridicat încet din cauză că eram ameţită.

Deşi mă ridicasem Sebastian nu şi-a luat mâna de pe mine, aceasta odihnindu-se pe bazinul meu. Nu ştiam cum trebuia să reacţionez, inima îmi batea alert, provocându-mi o agitaţie teribilă. El doar stătea tăcut, aşteptăndu-mă să spun ceva. 

- Mulţumesc că m-ai salvat. 

S-a ridicat de pe pat, a venit în faţa mea şi mi-a luat mâinile în ale sale, încercând să mă liniştească. 

- E în regulă, asta fac fraţii mai mari, au grijă de surorile lor. 

Niciodată nu am ştiut cum este să ai un frate mai mare, întotdeauna am fost singură, forţată să îmi înfrunt temerile şi să suport consecinţele dacă ceva nu ieşea bine.Este plăcut să ştii că există cineva care se preocupă de siguranţa ta. Mi-am ridicat privirea spre el, ochii săi conectându-se cu ai mei, erau aşa frumoşi.. o doamne, am înnebunit de tot, tocmai am gândit că fratele meu are ochi foarte frumoşi?! Am clătinat vehement din cap, încercând să înlătur alte gânduri care ar putea să mă facă mai confuză. Sebastian mi-a luat chipul în palmele sale reci, încercând să facă să îmi revin. 

- Hei, linisteşte-te! Ce-ai păţit? Nu puteam să îi spun la ce mă gândeam, situaţia era oricum prea ciudată ca să o complic eu mai mult

- Nu-i nimic, am minţit. 

- Se pare că nici după atâta timp nu ai învăţat să minţi. 

Se pare că stomacul meu şi-a făcut un obicei foarte util din a mă salva când vine vorba de discuţii neplăcute. Am auzit un ciocănit în uşă şi am tresărit alarmată. 

- Stai liniştită, e room-service, bănuiam că o să îţi fie foame când o să te trezeşti aşa că ţi-am comandat ceva de mâncare. 

- Mersi. 

Imediat ce am simţit mirosul mâncării nu am mai avut răbdare şi m-am aruncat asupra ei ca un animal înfometat. Tipul de la room-service a ieşit imediat din cameră cu o faţă destul de speriată. În timp ce înfulecam ca un canibal, Sebastian îmi zâmbea timid, de când l-am cunoscut cred că asta este prima dată când îmi zâmbeşte sincer. 

- Îmi pare bine că nu ţi-ai pierdut apetitul. Înseamnă că te simți bine. 

- Să zicem. Îi răspund printre înghițituri. 

Abia după ce îmi potolesc foamea încep să îmi pun întrebări legat de ce s-a întâmplat. Aveam în fața ochilor un vampir care mă urăște pe cât de mult mă iubea în trecut. Putem miza pe sentimentele de iubire să mă protejeze de cele negative? Era șansa mea să îmi aflu viitorul, pentru a vedea la ce să mă aștept din partea lui.

- De ce m-ai salvat? Cel mai probabil știa că îl voi întreba asta pentru că nu a schițat nimic. 

- E complicat. 

Exista ceva în viața mea care nu era complicat?

- Ascult. Trebuia să insist. 

- Pentru că te iubesc.