Totul pentru el

Capitolul 20 - '' Ești un monstru[...]''

- Cred că ai luat-o razna, cum să mă întorc cu tine? Pentru ce?

Dacă el chiar credea că o să cedez așa de ușor se înșela amarnic. Am suferit destul, trebuia să plec din cimitir ca nu cumva să fac altă greșeală care m-ar putea costa scump. Și totuși o parte din mine voia să îl asculte până la final și să îi asculte posibilele scuze care i-ar putea șterge greșeala în ochii mei și după să ia o hotărâre.

- Vreau să ne împăcăm, vreau să redevenim ce am fost! Spuse disperat și a încercat să se apropie de mine, dar din nou l-am respins.

- Îmi pare rău dar nu pot face asta, m-ai rănit extrem de mult și doar câteva vorbe nu mă vor convinge. Sunt fericită aici, întoarce-te în America și  prefă-te că nu am existat. 

Pe chipul său apăru un mic zâmbet, de ce era așa de fericit, ce am zis?!

- Chiar dacă a trecut atât de mult timp încă pot să îmi dau seama când minți. Nu ești fericită alături de Sebastian, ce s-a întâmplat?

Nu puteam să îi spun adevărul, ar fi profitat de asta și nu voiam să cad pradă minciunilor lui încă odată, totuși unele lucruri nu s-au schimbat la mine nici fiind vampir, am rămas aceeași mincinoasă patetică.

- Nu e problema ta! Am spus nervoasă, m-am întors cu fața spre ieșire, dar Erik mi-a prins încheietura de la mâna stângă și m-a legat într-o îmbrățișare. Nu mai simțeam acea dragoste care mă făcea să plutesc sau acei fluturași nebunatici, acum eram indiferentă la atingerile lui. Totuși el părea că se lasă pradă sentimentelor și făcea exact ceea ce simțea. Una dintre mâinile sale îmi mângâia spatele, cel mai probabil încerca să mă inducă în acea stare de euforie pe care mi-o provoca atunci când eram om.

Se pare că teoria care mă înspăimânta de când am intrat în comă era adevărată, nu îl iubisem pe Erik, ce simțeam pentru el era dorința de a fi iubită, protejată, acestea fiind provocate de faptul că el era un vampir iar eu o simplă muritoare neexperimentată și vulnerabilă. M-am desprins din brațele lui și îl priveam cu compasiune, chiar dacă juca teatru sau nu îmi părea rău că nu pot să îi împărtășesc sentimentele, acum știu prin ce trecea Sebastian când eu practic săream pe el și pot să spun că nu era deloc plăcut.

Fără să mai stau pe gânduri am fugit din cimitir și nu m-am oprit până am ajuns acasă. Am urcat la etaj cu intenția de a-l anunța pe Sebastian că Erik era în Amsterdam, dar m-am oprit fix înainte de a ciocăni deoarece dincolo de ușă se auzeau niște gemete și gâfâieli, cel mai probabil el făcea dragoste cu o fată. Am fugit în bibliotecă și m-am întins pe covor privind tavanul imaculat. 

Când eram mică visam să am o viață interesantă dar nici așa. Zicala aia '' Ai grijă ce îți dorești că s-ar putea să se întâmple'' avea un scop. Cât de mult aș vrea să revin la viața mea de puștoaică ciudată și totuși normală, dar este prea târziu. Nu știu ce să fac, nu mă pot duce la un liceu normal, nu sunt obișnuită cu mulți oameni în jurul meu și nu îi pot pune în pericol. 

- Emm? am auzit o voce feminină, caldă.

M-am uitat împrejur dar eram singură, se poate să fii înnebunit?! Asta îmi mai lipsea, să fiu și țăcănită.

- Stai liniștită, nu ești dementă. Continuă vocea,

- Atunci cine ești și ce cauți în capul meu, crede-mă nu vrei să știi ce e pe acolo.

- Să zicem că e dezordine pe aici, dar lasă că facem  noi curat.

- Noi? am întrebat surprinsă.

- Sunt Andreea.

- Andreea? Vrei să spui ...

- Da, sora lui Erik.