Totul pentru el

Capitolul 17 - '' Doar în seara asta.''

În sfărşit mi-am revenit. În tot acest timp cât am fost în comă m-am schimbat, mult. Am decis să îl iert pe Erik, pe Amalia, chiar şi pe mama şi să recuperez timpul pierdut cu fratele meu. Mă bucur că a fost lângă mine, îi mulţumesc că m-a ajutat altfel cred că aş fi înnebunit. Niciodată nu am crezut că avem atât de multe în comun, este o persoană foarte drăguţă, grijulie. Am început să simt o mare afecţiune pentru el dinainte să intru în comă dar parcă acum ceva era diferit. 

Nu-mi vine să cred că sunt în Amsterdam. Întotdeauna mi-a plăcut să călătoresc şi visul meu lua formă alături de Sebastian. Acum că m-am trezit mă simt plină de energie şi puţin înfometată. Urma să am prima mea masă în calitate de vampir.

- Sebastian, mi-e puţin foame. I-am mărturisit puţin jenată de situaţie.

- Pentru o perioadă ar fi indicat să te hrăneşti cu sânge de om. Imi spuse în timp ce îmi mângaia capul cu delicateţe.

- Dar eu nu vreau să rănesc pe nimeni.

Ştiu că eram un vampir patetic, dar asta nu înseamnă că sunt o fiinţă fără suflet sau conştiinţă.

- Pentru vampirii ca tine s-au făcut pungile de sânge.

Mi-a dat drumul din braţele sale şi imediat s-a întors cu o pungă. La vederea ei colţii mi-au ieşit imediat, şi eu care credeam că o să mă chinui puţin până să îi conving să iasă. Am luat uşor punga şi am dus-o la buzele mele. Am început să beau cât mai repede, încercam să nu par un canibal în faţa lui, pentru a doua oară, dar el râdea cu atâta poftă încât mă simţeam mai stânjenită. Când am terminat am vrut să îmi şterg buzele dar Sebastian mi-a luat-o înainte, mi-a şters firişoarele de sânge care se prelingeau şi a gustat sângele care acum era pe degetele lui. 

Mi-am ridicat privirea spre ochii săi şi am stat câteva minute privindu-ne în tăcere. Acum eram gata de acţiune.

- Vrei să ne plimbăm prin oraş? M-am trezit întrebată de Sebastian.

- Imediat ce îmi fac un duş şi mă schimb.

- Sigur.

Am păşit imediat în casă şi am urcat spre camera mea care era la etaj. Sebastian era în faţa mea deoarece era prima dată când o vedeam şi eram nerăbdătoare. Am deschis uşa albă şi m-am lăsat pradă frumuseţii camerei. M-am dus la dulap şi l-am deschis nesigură de ce puteam găsi în el. Am ochit o pereche de blugi negri, un tricou și o geacă neagră, de piele. Sebastian s-a așezat pe pat în timp ce eu am intrat în baie. M-am dezbrăcat și am intrat în cabina de duș, am potrivit apa și mi-am răsfățat corpul cu un gel de duș. Mi-am acoperit corpul cu hainele alese și m-am întors în cameră pentru a-mi lua ceva de încălțat. El încă era întins pe patul meu în timp ce eu mă încâlțam cu o perche de botine.

- Sunt gata.

Mă simțeam ca un copil mic dus într-un parc de distracții. Sebastian se ridică de pe pat și de abia atunci am observat că și își schimbase hainele. Tricoul alb îi acoperea pieptul bine făcut și contrasta foarte frumos părul lui care era ușor ciufulit, dar într-o manieră sexy. 

- Să mergem. Spuse înainte să se îndrepte spre ușă.

Am coborât în liniște scările, am salutat una dintre servitoare și am mers în garaj, unde se afla transportul nostru, același autoturism cu care am mers în America. Am intrat în locul copilotului așteptându-l pe Sebastian. Imediat ce porțile s-au deschis, a călcat accelerația și a dat drumul la radio, melodia de la Coldplay '' Pardise '' răsunând în mașină. 

Iubeam melodia asta și fiind cuprinsă de fericire am început să o cânt, știam că eram o afoană excelentă, dar atunci când Sebastian mi s-a alăturat nu mi-a mai păsat. Amândoi cântam tare și deși sunam oribil ne distram de minune, râdeam cu multă poftă. După ce melodia s-a terminat ne-am liniștit. Mi-am mutat privirea spre fereastră admirând Amsterdamul. Bulevardele erau pline de bicicliști care mai de care mai plin de viață. Bicicletele variau, unele erau foarte vechi dar totuși îngrijite în timp ce altele erau personalizate după inima fiecărui posesor. Era o vreme excelentă pentru ciclism, soarele scălda pământul într-o lumină parcă binecuvântată iar vântul adia ușor, răcorindu-te. 

Într-un final ne-am oprit într-o parcare și am pornit pe jos.

- Prima dată vreau să mergem prin Piața Dam. 

Sebastian mi-a luat mâna într-a sa, zâmbindu-mi cald.

- Nu vreau să te pierzi pe aici.

I-am zâmbit înapoi, am simțit o senzație ciudată când degetele noastre s-au unit. Mai mult ca sigur lumea credea că suntem un cuplu de tineri îndrăgosiți care se bucură de fiecare clipă în compania celuilalt, deși noi eram doar niște frați care se plimbau, nu? L-am prins din urmă deoarece el era în fața mea cu câțiva pași nu și voiam să rămân în urmă. 

Îmi plimbam privirea în jur, admirând magazinele, cafenelele și hotelurile care păreau înghesuite pe străzile pavate. Era destul de aglomerat, oamenii vorbeau la telefon sau se grăbeau să ajungă undeva. Un stol de porumbei albi a trecut peste noi și ne-am oprit pe o băncuță pentru a-i urmări în timp ce localnicii îi hrăneau.

- Îți place? mă întrebă în timp ce privea absent asfaltul.

- Da, e foarte frumos aici, mă bucur că m-am trezit, nu aș fi vrut să plec fără să cunosc asta. Sinceră să fiu nu regret absolut nimic ce s-a întâmplat în aceste 2 luni. Dacă un singur lucru ar fi schimbat situația actuală nu aș putea să mă bucur de aceste clipe, alături de tine. Am spus meditând, alegându-mi cuvintele cu grijă. În timp ce eram în comă am reușit să îmi controlez gura prea mare pentru binele meu și am început să gândesc înainte să spun ceva.

Mi-am ridicat privirea și am întâlnit acei ochi superbi, zâmbetul lui mă făcea fericită. Degetele noastre încă erau împreunate și nu mă deranja deloc, dimpotrivă, îmi plăcea să îi simt atingerile pe pielea mea. O,nu ... iar am început s-o iau razna. Înainte să mai apuc să mă gândesc la alte perversități Sebastian s-a ridicat de pe bancă.

M-am ridicat și eu așteptând să spună ceva, în loc de asta el m-a îmbrățișat puternic. Eram puțin confuză, dar i-am răspuns la îmbrățișare.

- Vreau să mai mergem undeva și apoi plecăm acasă, cred că este destul pentru prima zi.

Am dat din cap aprobator în timp ce degetele ni s-au unit pentru a doua oară. Pașii ne-au purtat departe de aglomerație, eram fericită datorită liniștii care s-a așternut între noi. Am continuat să mergem până am văzut un pod în depărtare. Soarele se depărta de noi cu pași repezi. Cerul căpătă o nuanță de roz foarte frumos, lumina devenea din ce în ce mai difuză. Când am ajuns în fața podului noaptea deja se așternuse deasupra orașului. Silueta podului era definită de zeci de beculețe multicolore care îmi încântau privirea. Ajunși pe pod, ne-am așezat pe marginea lui și am încceput să medităm. 

Îmi legănam ușor picioarele în timp ce priveam cum Amstelul ( râul ) trecea pe sub picioarele mele.

- Cum se numește podul ăsta? L-am întrebat, voiam să rețin numele pentru a-mi aminti cu plăcere de el.

- Magere Brug. Legenda spune că aici trăiau doi frați, ei locuiau de o parte și de alta la lacului, nu voiau să stea despărțiți așa că au construit acest pod. Continuă pe un ton visător.

Mi-am așezat capul pe umărul lui și am rămas așa ceva timp. Era așa de plăcut, eram fericită că mă aflam lângă fratele meu, că îl puteam face fericit, dar ce îmi plăcea cel mai mult era faptul că mă bucuram de iubirea lui. 

Deodată am căscat și Sebastian a înțeles că eram obosită așa că am mers acasă. Drumul a fost relativ rapid și mă chinuiam să îmi țin ochii deschiși deoarece nu voiam ca el să mă târască până în camera mea. Odată ajunsă acolo m-am lungit pe pat.

- Noapte bună! Spuse apropiindu-se de ușă.

- Sebastian?

Acesta s-a întors spre mine cu o privrie confuză. Mi-am mușcat buza de jos încercând să fac față situației. Nu voiam să rămân singură în întuneric, nu din nou. El a venit lângă mine și mi-a mângâiat obrazul.

- Doar în seara asta.

Mă bucur că nu am fost nevoită să îi spun, se pare că era un avantaj faptul că îmi putea citi gândurile. Cu un ultim efort m-am schimbat în niște pantaloni scurți și un tricou și m-am vârât în așternuturi unde el mă aștepta.

M-a sărutat pe frunte și apoi s-a făcut confortabil. Cu o timiditate incomparabilă m-am ghemuit la pieptul său, mâna lui fiind pe talia mea. Stăteam mult mai comod decăt ai crede și imediat ce am închis ochii am simțit cum totul dispare.