Totul pentru el

Capitolul 9 - Totul devine clar !

Eu şi Sebastian ne-am cunoscut într-un bar din Seattle într-o seară. Nişte tipi ciudaţi l-au atacat când a ieşit din bar şi aşa ne-am luat toţi la bătaie pe o straduţă întunecată, departe de privirile curioase ale trecătorilor. Nu a trecut mult şi am reuşit să câştigăm lupta, cei cu care ne-am luptat erau vampiri destul de puternici, dar nu fel ca noi. În timpul luptei am văzut că Sebastian era un vampir mult mai bătrân ca mine, puterea lui întrecand-o cu mult pe a mea. Dupa ce toată tărăşenia a încetat, eu şi el am devenit prieteni, ieşeam în fiecare seară şi ne hrăneam non-stop.

 Nu vorbeam foarte mult despre noi sau trecutul nostru. Cateodată Sebastian dispărea cu săptămânile şi apoi se întorcea ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Într-o noapte m-am gândit să îl urmăresc şi am văzut că el pleca spre New York , într-o pădure a oprit. Tot urmărindu-l, am mers prin pădure aproximativ 2 ore până într-un luminiş. Acolo am văzut o casă extrem de mare, modernă, ca o ascunzătoare de bogătași. În întâmpinarea lui Sebatian a ieşit o micuţă, de vreo 6 ani cred , care i-a sărit în braţe, urmată de o alta care a venit şi l-a sărutat, aceea fiind Amalia.

 Tipul nu mi-a spus niciodată ca ar avea o iubită, foarte draguţă apropo, sau o soră, pentru că l-am auzit întrebând-o pe micuţă dacă i-a fost dor de fratele ei mai mare. Am început să o studiez, avea un păr şaten, până la umeri şi purta o rochiţă înflorată. Cei 3 au intrat în casă, profitând de această mică oportunitate, m-am apropiat până ce am reuşit să îi aud din nou vorbind.

- Ce face cea mai scumă surioară din lume ?

- Mi-era foarte dor de tine, nu ai mai trecut pe aici de mult .

- Îmi pare rău scumpo .

- Sebastian, trebuie să vorbim, acum! îi spuse Amalia puţin neliniştită. Scumpo, de ce nu te duci în bucătărie să mănânci nişte biscuiţi?  

Am urmărit-o pe fetiţă cu privirea până ce a părăsit încăperea, apoi mi-am îndreptat atenţia spre Sebastian.

- Ştii că e periculos să vii pe aici, îmi pare rău să te anunţ dar asta este ultima dată când ne vom mai vedea , iar ea vine cu mine .

- Poftim?! Nu poţi să îmi faci una ca asta , ştii prea bine că fără voi două eu nu pot rezista. Era clar că nu voia să se desparte de cea mică. Privirea îi devenea tot mai fioroasă odată cu trecerea clipelor.

- Stiu asta, dar este spre binele ei, dacă vei mai sta mult lângă ea ştii ce se va întâmpla iar eu nu pot permite una ca asta ! Ripostă Amalia, încercând să îl înduplece. 

- O să mă abţin, o să fac tot ce trebuie dar te rog nu mă lăsa fără ea.

- Îmi pare rău, am făcut deja bagajele iar diseară o sa plecăm.

O liniște mormântală s-a îngrămădit brusc între pereți când deodată Sebastian şi-a ieşit din minţi, a început să spargă tot prin casă iar Amalia s-a dus la fetiţă şi a încercat să fugă cu ea, dar nu putea, el blocând fiecare ieşire. Micuţa începuse să plângă, mi se rupea inima când o vedeam aşa.

- Dacă ţii atât de mult la ea trebuie să ne laşi să plecăm. Ţipă Amalia disperată.

- Nu vă las! 

Sebastian apropiindu-se din ce în ce mai mult de ele, am decis să intervin. Eram sigur că tipa nu avea nicio şansă să rămână în viaţă aşa că m-am năpustit asupra lui .

- Plecaţi odată! am ţipat spre ele, nu eram sigur cât îi puteam face faţă lui Sebastian.

Apoi Amalia a reuşit să se ducă sus să ia hainele, sau cel puțin asta bănuiam şi am auzit-o fugind pe fereastră. Părea că Sebastian era prea ocupat cu uciderea mea pentru a realiza că ele au plecat. Am decis să le dau cât mai mult timp de fugă aşa că am dat tot ce am putut în acea luptă. După câteva minute amândoi eram obosiţi, luptând la viteza de vampir oboseala era mai accentuată, de abia mă mai puteam ţine pe picioare când Amalia şi alţi doi vamipri au venit în casă şi am reuşit să îl lăsăm pe Sebastian inconştient, dar numai eu şi Amalia am rămas în viaţă, ceilalti zăceau inerţi pe podea .