Sub Semnul Celor Cinci

4. Fobii - partea a-IIIa

Paris, Franţa

Datorita extraordinarelor ei performante la atletism si datorita trasaturilor de caracter dobandite in urma antrenamentelor necesare unor asemeanea performante, Löise fusese desemnata cu onoarea de a tine un discurs la festivitatea de absolvire a liceului Saint Germain din acel an. Doar ca ea nu ar fi folosit "datorita". Ar fi fost mai indicat "din cauza". Ura multimile si adunarile prea mari de oameni. Nu suporta aglomeratia. Se temea sa mearga la petrecerile monstroase aruncate weekend de weekend de diversi colegi la care, dupa doi ani de liceu, se oprise din a mai primii invitatii, cu totii stiind ca Löise Desiree, atleta desavarsita si imaginea sensibilitatii, nu avea sa apara. Ea prefera saptiul larg si aproape mereu gol al salilor ei de antrenament, sau spatiul cald si primitor al camerei ei unde se putea refugia cu o carte. Si Gradina Botanica a Parisului in care se putea inconjura de parfumuri dulci si de linistea naturii. Asa ca incercase saptamani intregi sa il convinga pe domnul Foquet, directorul, sa renunte la ideea sa trasnita de a o avea pe ea ca purtatoare a mesajului inspirational pentru colegii sai mai mari. Se gandise, sau mai bine zis se temuse, ca un scenariu ca acesta ar putea avea loc la propria sa absolvire, insa pana acolo mai erau doi ani, doi ani lungi in care Löise isi punea toata speranta in gasirea miraculosului leac al glosofobiei. Totusi, nici unul din argumentele ei nu reusise sa ii induplece nici pe parintii sai, nici pe director, aceasta frica irationala a sa fiind vazuta ca o simpla piedica in atingerea unor obicetive. Asa ca, agitata si plina de o tensiune care refuza sa se risipeasca, Löise dadea ture pe iarba din spatele scenei pe care, in mai putin de un sfert de ora, urma sa urce sa isi tina discursul. Pentru a zecea ora se opri si-si cauta in poseta cartonasele cu discursul si pentru a zecea oara rasufla usurata ca nu le-a uitat acasa.

Simtind cum nevoia de aer o cuprinde treptat, isi duse mana la piept, incercand sa-si aminteasca sa inspire si sa expire. Isi plimba mana peste ultimul nasture al camasii, pe care il inchisese si il deschisese de atatea ori in ultimele minute, incat Löise se mira ca inca nu se rupsese, si il deschise din nou, incercand sa scape de senzatia de sufocare.

Nu o sa ma panichez. Nu o sa ma panichez... isi repeta agitata, incercand sa isi convinga pulsul sa se intoarca la normal. Inima ii batea atat de tare incat acesta era singurul sunet pe care il putea auzi si care, era ea convinsa, rasuna in urechile tuturor.

- Sunt atat de mandra de tine, draga mea! ciripi mama ei bucuroasa, luand-o prin surprindere si facand-o sa se intoarca brusc.

Ca de obicei, doamna Desiree arata incantator. Parul blond, pe care Löise il mostenise de la ea, statea aranjat frumos in bucle largi, iar rochia office, dreapta, care ii cadea cu o palma deasupra genunchiului o facea sa para mai tanara. Iar fața ei senina si calma radia de fericire.

Löise inghiti in sec si isi dori sa isi stapaneasca tremurul, intr-o incercare de a arata la fel de calma ca mama ei. Ii zambi. Un zambet slab, chinuit, dar totusi un zambet.

- Nu e mare lucru, maman. Serios. incerca ea sa minimalizeze importanta evenimentului.

Mama ei rase, iar lui Löise i se stranse sufletul si mai tare, stiind ca daca mama ei urma sa o contrazica, aratandu-i cat de important era de fapt ceea ce urma, avea sa lesine. Incerca sa-si lipeasca de solduri palmele ca sa le opreasca din tremurat si incepu sa numere in gand pana la 10.

- Bineinteles ca este important, scumpo!

1... incepu Löise in gand.

- Iti dai seama cat de important este numai uitandu-te la director. Intre noi fie vorba, mai are putin si face tumbe. spuse ea conspirativ, facandu-i cu ochiul ficei sale.

2... se chinui ea sa isi distraga atentia de la inceputul discurscului mamei sale, discurs care se voia motivational, dar care nu facea, de fapt, decat sa ii mareasca nelinistea si agitatia.

- A spus ca va veni ambasadorul Americii. Sincera sa fiu nu stiu ce cauta el la ceremonia asta de premiere a unor adolescenti, dar dl Foquet a zis ceva despre un nou program american care cauta elevi de elita.

3... murmura ea, uitandu-se la cer insistent, incercand parca sa invoace cu puterea mintii norii de furtuna, nori ce ar putea opri festivitatea.

- Si din moment ce cauta elevi de elita, mi se pare foarte firesc ca au venit aici pentru tine...

4...

- Asa ca trebuie sa faci impresie buna cu discursul tau.

5... fara presiune.....Fara presiune isi repta ea ingrozita, ca discursul interminabil al mamei ei nu inceta sa ii arate cat de important era acest eveniment.

- Asa ca, draga mea, o sa stau in primul rand ca sa te incurajez.

6... o nuuu, o nu, nu, nu incepu Löise sa se vaite. Daca era ceva mai teribil decat vorbitul in public, acela era vorbitul in fata unui public din care facea parte familia sa.

- Si nu ti-am zis, nu? Avem o surpriza pentru tine!

7... oh, vai!

- A venit fratele tau sa te vada! exclama bucuroasa dna Desiree.

Löise inghiti in sec si uita sa mai numere. Fratele ei era aici! Nu il mai vazuse de aproape 3 ani pe Xavier, de cand plecase sa studieze la New York avocatura. In primul an de facultate putuse sa isi ia o scurta vacanta ca sa mai petreaca putin timp cu familia, insa pe urma daduse lovitura cu un caz pe care il preluase pentru practica si ajunsese cel mai tanar avocat din top 15. Xavier, ca si ea, mostenise parul blond de la mama lor, iar, o data cu acesta, si temperamentul calculat, temperament pentru care Löise il invidiase in ultimii ani; temperament care statuse la baza succesului sau.

- Xavier e aici? intreba, inghitind in sec. O mica parte din ea isi dorea cu disperare sa auda ca fusese doar o gluma.

Desigur ca ii era dor de fratele ei; il iubea pe Xavier. Dar sa il aiba in public intr-un asemenea moment tensionant era pur si simplu mai mult decat putea duce. Xavier era prea bun, prea de succes, prea lipsit de defecte ca sa se afle in publicul ei. Asa ca atunci cand mama sa aproba din cap, simti cum totul incepe sa se invarta si incerca disperata sa isi continuie numaratoarea.

7...? Nu... 8....

Totul in jurul ei incepuse sa se miste teribil de incet, apoi teribil de repede. Zgomotele se estompara toate dintr-o data si culorile incepura sa se incetoseze. Nu stia cand urcase domnul Foquet pe scena, nici cand isi incepuse discursul. Nici cand fusese strigat numele ei. In schimb, o simti pe mama sa impingand-o usor de la spate si incepu sa urce incet, nesigur, cele 5 trepte spre scena. Si-ar fi dorit sa le poata urca la nesfarait, sa urce si sa urce, amanand momentul de care se temea din ce in ce mai tare. Dar cele 5 trepte se terminara ca si cum ar fi fost doar una, iar Löise se trezi pe scena puternic luminata inainte ca macar sa isi poata aduna gandurile.

9.... fu tot ce ii trecu prin cap.

9.... 9.....9.... numarul incepea sa se roteasca in mintea ei, sa faca tumbe si sa se dea de-a dura. In stanga sa il putea simti pe director privind-o incantat. Nu ii putea simti nelinistea inca, iar Löise se intreba pentru o clipa cum de nu putea sa vada omul de langa ea cat de aproape era de marginea prapastiei, cat de pierduta si cat de disperata se simtea in timp ce mainile ei tremurande cautau haotic prin geanta carduletele cu discursul, in timp ce ochii ei albastrii, aproape de un gri deschis in lumina stralucitoare, priveau in fata, fara sa vada ceva. Cand in sfarsit degetele ei lovita suprafata neteda si lucioasa a primului cartonas, un oftat de usurare ii scapa printre buze si se apropie incet de microfon. Nu stia cat trecuse pana reusise sa ajunga la el, sa il apuce ferm intre degete si sa isi aduca schita discursului la nivelul ochilor. In schimb stia ca palmele ii transpirau cum nu ii mai transpirasera vreodata, ca gatul i se uscase si vocea ii ramasese blocata undeva in adancuri si ca picioarele ii tremurau de parca incepusera sa se gelatinizeze si sa se transforme incet-incet in budinca.

10... incerca sa se convinga, si isi apropie buzele de microfon.

- B... buna ziua! reusi ea sa articuleze, iar in momentul urmator, totul se facu negru.

Heei, wattpadisti! Stiu ca acest capitol a iesit putin mai scurt, dar promit sa ma revansez in urmatorul. Cum vi se pare Löise?
XOXO
CarrotBoss