Sub Semnul Celor Cinci

22 - Sarpele electric

Cornelia inchise repede usa si ii facu semn lui Byron sa o lase pe canapea la Löise.

- Ce s-a intamplat? intreba Nate ingrijort, asezandu-se pe covor, uitandu-se insistent la fata, de parca ar fi vrut sa o faca sa se trezeasca doar prin intensitatea privirii lui.

Byron era ravasit; geaca ii era incheiata aiurea, parul ii statea in toate directiile, mainile ii tremurau si avea privirea unui om haituit.

- Nu stiu. Isi lua capul in maini si se auzi un suspin infundat, in timp ce baiatul isi freca tamplele. Nu stiu. Eram la restaurant si apoi a inceput ploaia. Si bum!, gesticula el, toate luminile s-a stins si ieseau scantei si era ca si cum o urmareau... era.... era ca un sarpe de electricitate doar ca... nu se tara, ca un sarpe normal... zbura! Si Löise a tipat si jumatate de restaurant era in haos .... toata lumea se grabea spre iesire si in sarpele ala fulgerau becurile si.... a fost oribil.

Baiatul devenise incoerent, iar Cornelia si Nate il urmarea cu greu, incercand sa inteleaga. Desi nu le era clar ce se intamplase, cei doi schimbara o privire tacuta, injurand in gand Ordinul si toate elementele planetei. Furtuna asta si toata incarcatura aia de electricitate din poveste lui Byron era, cu siguranta acum, de natura supranaturala, ceea ce insemna ca era normal ca baiatul sa se simta depasit si frustrat de situatie.

Cornelia ii aduse repede un pahar cu apa rece si il forta sa stea intr-un fotoliu. Mainile inca ii tremurau vizibil si nu parea catusi de putin mai linistit. Ii cuprinse fata in palme si el tresari, vadit surprins de acest gest de afectiune brusca, iar, pentru o clipa, inceta sa se mai uite spre Löise, privind-o pe Cornelia in ochi.

- Ia o gura mare de aer, asa, bun. Inspira, expira. Incearca sa te calmezi.  Nu ne poti ajuta sa intelegem ce s-a intamplat daca tremuri si vorbesti in dodii.

Byron, cu privirea ramasa in ochii ei, asculta cuminte, incercand sa isi relaxeze muschii si sa isi controleze respiratia agitata. In timpul asta, Nate lua mana Löisei intr-a lui, uitandu-se la pieptul ei care urca si cobora intr-o respiratie calma. Desi respira, buzele ei devenisera palide, iar cand Nathaniel isi trecu degetul mare peste ele, se infioara. Erau reci ca gheata, ca manile ei de altfel, dar atingerea fusese atat de plina de energie, incat nu putu sa nu simta fiorii care ii urcara pe sira spinarii. De cate ori nu visase sa o aiba langa el, sa isi treaca degetele prin parul ei lung si moale si sa se uite in ochii ei imensi albastri. De cate ori nu dorise sa o aiba langa el? Dar nu asa, nu adormita si inspaimantata de un fulger sau un sarpe electric sau ce dracie o mai fi fost. Se intoarse brusc spre Byron, surprinzand momentul de tandrețe pe care il avea cu Cornelia si inghiti in sec. Isi curata gatul, ca sa le dea timp celor doi sa se desprinda unul de celalalt si, cu o voce sparta, i se adresa baiatului.

- Totusi, ce s-a intamplat? Cum a lesinat?

Byron clatina din cap.

- A fost ciudat. Ma intreb daca nu cumva am innebunit. V-am zis ca era ca un sarpe de electricitate care plutea prin restaurant... pur si simplu parea sa se hraneasca cu energia si cu scanteile pe care le faceau toate chestiile electrice cand trecea pe langa ele. Pur si simplu plutea si se marea cu fiecare scanteie, parand sa o aiba pe Löise ca tinta fixa. Se apropia de ea incet, ocolindu-i pe cei care alergau panicati. Era ca si cum o urmarea, ca si cum putea gandi.

Byron se infiora, facandu-i-se pielea de gaina.

- A fost groaznic. Löise il privea fix, ca fascinata. Pentru un moment am crezut ca vorbeste cu el, ca tot murmura ceva printre buze, apoi s-a intors brusc spre mine si mi-a soptit " sun-o pe Cornelia" si in momentul ala de neatentie sarpele s-a repezit la ea si cred ca a muscat-o, apoi s-a intamplat cel mai ciudat lucru... sarpele a inceput sa arda. Ati vazut vreodată un fulger arzand? Era atat de straniu si emana o energie pe care o simteai strabatand toata camera... mai mai ca iti venea sa ridici mana sa vezi daca poti sa o atingi. Iar Löise...  Cand a cazut pe podea, am crezut ca murise, spuse el incet, incepand iar sa tremure, apoi isi inclesta degetele in canapea. M-am repezit sa vad daca respira si abia cand i-am simtit rasuflarea in obraz m-am mai linistit putin. Am stropit-o cu apa, incercand sa o aduc in simtiri, dar statea inerta, pe podea, exact ca acum...

Isi cuprinse capul in maini si se lasa moale in fotoliu, refuzand sa mai scoata alt sunet, in timp ce Cornelia ii mangaia usor parul.

" Du-o sus pe Löise. La mansarda" mima cu buzele inspre Nate, iar acesta se incrunta, nevrand sa ii lase singuri pe cei doi, insa se uita din nou la tanara intinsa pe canapea si o stranse repede la piept, purtand-o ca pe un fulg de nea spre etaj.

Cinsprezece minute mai tarziu, Cornelia urca.

- I-am facut un ceai de musetel si i-am dat niste calmante. Sta ca o clatita pe canapea si cred ca o sa adoarma in curand. Nate, nu stiu ce a vazut exact, dar l-a traumatizat. Iar Löise... ce ne facem?

- Trebuie dusa la Ordin.

Nate si Cornelia se intoarsera brusc. Margot statea sprinjinita cu spatele de usa dressingului, avand niste cearcane adanci sub ochi si hainele sfasiate pe alocuri.

- Esti ok? intreba Cornelia, ingrijorara.

Fata clatina din cap.

- Imi trebuie putin somn si o sa fiu ca noua. Am avut doar de rezolvat niste... treburi pentru Ordin.

Se apropie de Löise si ii puse mana pe frunte, apoi ii pipai gatul si isi trecu degetele peste buzele ei.

- Poate astepta pana maine. Nu e grav. E... mai mukt o transa, incerca sa explice. Cel mai bine pentru toti ar fi sa va culcati; maine va fi o zi lunga.

- Nate, te duci te rog sa vezi daca a adormit Byron?

Baiatul se incrunta, dar facu totusi ce ii zise Cornelia. Imediat ce acesta iesi pe usa, blonda se intoarse spre Margot.

- Ce a fost toata furtuna asta? Ce s-a intamplat.

Margot o privi sumbru.

- Nu e treaba mea sa va zic. O sa aflati maine...ceea ce trebuie sa stiti.

Si fara sa mai astepte alte intrebari, se duse spre baia Corneliei si se incuie inauntru. Fata auzi cum apa incepe sa curga in cada, iar cu un pleosc domol, isi imagina ca Margot s-a preschimbat in sirena si isi va petrece noapte acolo.

Cuvintele ei o nelinistisera. Inseamna ca presimtise bine si ca ceva rau se intamplase cu adevarat. Era ingrijorata si stresata, dar ochii ii cadeau in gura de oboseala si incepea sa se simta facuta din pulbere, asa a incepu sa se dezbrace, punand pe ea pantalonii de matase albastra si un maieu alb, cand Nate baga capul pe usa.

- A adormit.

Cornelia dadu din cap ca a inteles si se strecura in pat langa Löise, tragand o patura peste ele.

- Noapte buna! mormai ea, si adormi inainte ca el sa apuce sa ii raspunda.

Nathaniel se uita lung la patul in care cele doua blonde se odihneau si isi imagina cum ar fi sa se intinda si el langa ele, dar imaginatia lui bogata incepu sa zboare prea repede mai departe, asa ca isi scutura capul si, ciupindu-si lobul urechii, se uita la ceas. 5:08. Era timpul sa se culce si el. Se uita in jur si vazu canapeaua alba, acoperita cu ceva pufos, care parea destul de comoda pentru un pui de somn, asa ca stinse lumina si se intinse pe ea, tragandu-si ursuletul imens de plus, de langa, sub cap si inchise ochii. Trebuia sa se odihneasca pentru ca avea sentimentul ca a doua zi va fi cel putin la fel de plina de evenimente ca seara si noaptea prin care tocmai trecuse.

Am postat mai repede decat v-am obisnuit, asta ca dovada pura ca Mos Craciun exista si mi-a adus inspiratie. Nu stiu cat de bine a iesit sau daca am reușit ca conturez intamplarea chiar asa cum am vrut, dar sper ca l-ati "gustat" totusi.

Craciun fericit again!

Xoxo
CarrotBoss