Sub Semnul Celor Cinci

14 - Diamantul Cullinan

Löise se uita debusolata la buchetul ofilit de trandafiri. Insistase sa il pastreze asa, maro si vestejit, chiar daca Byron se schimbase in trei nuante de rosu si doua de grena cand i le dadu; ea insistase sa le tina ca pe o amintire a ceea ce puteau face, a faptului ca nu erau asa obisnuiti cum si-ar fi dorit.

- O cana mare de ceai de mere si scortisoara. spuse Byron, lasand o cana portocalie, pictata cu un peisaj de toamna, in fata ei, pe masa de un crem ciocolatiu.

Ea zambi si ii multumi, in timp ce el lua loc pe bancheta din fata, privind cu cand la fata, cand la buchetul din capatul opus al mesei care se reflecta in peretelui de sticla al cafenelei. Pe strada, treceau grupuri de elevi care iesisera de la Sf. Constance, si alti cativa care puteau fi fie de la Bringhton, fie de la Studio.

- Imi pare inca o data rau, pentru flori. Chiar nu inteleg cum s-a putut intampla...

Löise clipi surprinsa, rupta din ganduri.

- Oh, florile... da, nu e nimic. Cred ca imi plac mai mult asa.

Fu randul baiatului sa o priveasca surprins.

- Serios? o intreba, uitandu-se putin mirat.

Löise isi dadu seama de prostia pe care o spusese si incerca sa o repare, chicotind scurt.

- Nu, dar daca o sa te faca sa te opresti din a-ti cere scuze, atunci o sa fiu cea mai mare iubitoare de plante ofilite.

Byron rase, si ridica ceasca lui de cafea, luand o inghititura si uitandu-se peste marginea canii la Löise. In lumina aceea, parul ei auriu parea fascinant si ii amintea intr-un mod dureros de tare de Cornelia, insa ochii  ei, de un albastru deschis, ca cerul de vara, spargeau imaginea fostei sale iubite in mii de bucati, lasand loc doar pentru fata care statea acum in fata lui, cu cana de ceai intre palme, atat de aproape de buzele ei de un roz pal... atat de aproape... dintr-o data, se simti gelos pe cana aceea de ceai.

- De ce te uiti asa la mine? intreba fata, iar Byron isi ridica privirea de pe buzele ei.

- Asa cum?

- Asa... amuzant...

Pentru o clipa, o privi gandindu-se la ce i-ar putea spune, apoi cuvintele parura sa ii alunece din gura:

- Pentru ca esti frumoasa.

Löise rosi si se uita in jos.

***

In alt colt al New York-ului, intr-o alta cafenea, ingramaditi pe o bancheta stateau patru tineri, fiecare cu cate o cana in fata. Lumina care batea din tavan era slaba, difuza, iar peretii de caramida portocalie si podeau din lemn inchis la culoare faceau locul sa para si mai ascuns printre umbre, instigand la mister. Fata cu par blond se juca neglijenta cu lingurita, plimband-o prin lichidul aramiu, cu miros de vanilie, in timp ce ceilalti trei se uitau la ea, asteptand. In cele din urma, roscata isi pierdu rabdarea.

- Cornelia, mai spune-ne o data ce ai vazut.

Blonda ridica privirea din cana cu ceai.

- Dar v-am spus deja de trei ori. Au fost doar fragmente... ca si cum as rupe o revista in mii de fasi si ti-as arata cate una la fiecare zece pagini.

- Si esti sigura ca era Londra? intreba Nate, uitandu-se atent la ea.

Cornelia puse brusc cana pe masa, iar ceaiul sari din ea si se imprastie.

- Orice prost stie cum arata Big Ben-ul, da?

- Da, dar ma gandesc ca poate era doar un ceas intr-un turn si te-ai gandit...